Intrusul, de Iain Reid - Recenzie

Editura: Curtea Veche

Colecția: Byblos

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 336

Anul apariției: 2022

Traducere: Andreea Florescu

Iain Reid este un scriitor de origine canadiană. A început prin a scrie articole și rubrici pentru diverse publicații naționale. Lucrările de nonficțiune i-au adus aprecierea criticilor, precum și premiul RBC Taylor Emerging Writer Award în 2015. Romanul său de debut, Mă gândesc să-i pun capăt, apărut în 2016, a fost ecranizat pentru Netflix în regia lui Charlie Kaufman în 2020. La Curtea Veche Publishing, în colecția Byblos, au apărut și romanele: Mă gândesc să-i pun capăt (2022, traducere de către Andreea Florescu) și Ne răspândim (2023, traducere de către Ludovic-Ștefan Skultety).

🥀DESPRE IDENTITATE & PIERDEREA ACESTEIA ÎN CELE MAI NECUNOSCUTE FORME 🥀

O nouă carte tensionantă, obsedantă, descrisă drept roman filozofic de suspans și ficțiune horror pe un fundal SF, de la autorul bestsellerului Mă gândesc să-i pun capăt. Junior și Henrietta duc o viață confortabilă și solitară la ferma lor, departe de luminile orașului, dar în strânsă legătură unul cu celălalt. Într-o zi, sosește un străin cu vești alarmante: Junior a fost ales în mod aleatoriu să călătorească departe de fermă... foarte departe. Iar partea cea mai neobișnuită abia începe. Instituția care se ocupă de călătorie s-a gândit deja la toate: pentru ca Henrietta să nu-i simtă lipsa lui Junior cât va fi plecat, ea va avea o companie, și încă una foarte familiară... Narat într-un stil percutant și sugestiv, romanul explorează natura relațiilor domestice, autodeterminarea și semnificația faptului de a fi (sau a nu fi) o ființă umană.

„- Uneori am impresia că nu înțelegi decât ce se întâmplă în fața ta în acest moment. Eu nu pot uita pur și simplu cum stăteau lucrurile în trecut, chiar dacă acum e diferit. Nu ne-a fost mereu ușor, îți dai seama de asta, nu?

Se ridică și pleacă cu farfuria înăuntru.”

Pentru mine, romanul de debut al lui Iain Reid, Mă gândesc să-i pun capăt (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), a fost una dintre cele mai bune cărți ale anului 2022. Deși mi-am cumpărat-o în engleză, inițial, nu am putut să nu o cumpăr și în română, și tare m-am bucurat când am văzut că prietenii de la editură au tradus-o (alături de alți autori care nu mă așteptam să fie traduși prea curând la noi). Bucuria a fost și mai mare când am văzut că au continuat să-i traducă și celelalte două titluri. Evident, le-am cumpărat și pe acestea, fiindcă știam că Iain Reid reușește să se distingă, într-un mod cu totul și cu totul aparte, de literatura thriller pe care o cunosc. Multe persoane care l-au citit sunt de aceeași părere cu mine: Iain Reid chiar aduce ceva nou în literatură, are o voce inconfundabilă, un stil aparte, care îți stârnește un fel de frică & angoasă, care îți dă fiori pe șira spinării și, totuși, te face să nu-i poți lăsa cărțile din mână. Dincolo de a fi clar în registrul thriller, sunt cărți care, la sfârșit, vorbesc despre umanitate, în cele mai neașteptate forme. Iar Intrusul, cartea de față, ne pune întrebări obsedante și ne dă de gândit, pentru ca la sfârșit, ca un mare maestru ce Reid este, să dea cu noi de pământ în cele mai superbe și neașteptate moduri.

„Tot ce am acum - slujba, casa, viața - se datorează soției mele. Totul. Sunt cine sunt datorită lui Hen. Trebuie să țin minte asta. Nu trebuie să uit niciodată. Ea poate fi schimbătoare uneori, frustrantă, imprevizibilă și, mai nou, distantă. Dar m-a susținut mereu în tot ce am făcut. Asta înseamnă o relație: sprijin și acceptare reciprocă. Nimeni nu mă înțelege așa ca ea. Iar ăsta e mare lucru.

Pentru mine, e totul.”

O altă carte pe care pur și simplu am devorat-o și pe care n-am mai putut s-o las din mână până nu am ajuns la ultima pagină - o prietenă a avut EXACT aceeași experiență ca și mine. Mi-a spus că, efectiv, a trebuit să-și anuleze planurile din program, pentru că odată începută lectura, nu a mai putut renunța la ea. Și e firesc, oricum: Iain Reid are talentul de a te prinde în mrejele cărților sale, de a-ți da puțin câte puțin, dar îndeajuns de mult, astfel încât cu greu să te lase să te desprinzi de dinamica romanului. Același lucru l-am pățit și cu cartea sa de debut, deci mi-s călit, cum s-ar spune. Oricum, n-aveam mai nimic de făcut, așa că m-am lăsat vrăjit de povestea aceasta. Pe un fundal SF destul de bizar, cu o entitate numită „Instituția” care pune la cale un proiect și mai ciudat, Henrietta & Junior, soție și soț, se găsesc nevoiți să facă parte - involuntar, în esență - dintr-un program special. De fapt, Junior, că Henrietta nu a fost selectată să ia parte la acest program. De-aici, pornește un întreg hazard în care lucrurile o iau razna, iar căsnicia „lor” începe să atârne de un subțire, subțire fir de ață. Însă nu știm, de fapt, care-i faza, ci pe parcurs ni se relevă adevărata fațetă a lucrurilor.

„Broboanele de sudoare îmi picură în ochi și pe pământul uscat. Sunt amețit. Nu mai văd. Închid ochii. Las capul să-mi cadă.

- Nu-ți face griji, zice bărbatul în costum. Suntem aici ca să avem grijă de tine.”

Recunosc, în primă instanță mi s-a părut tare bizar un anumit aspect al cărții, și mi-am investit teoriile detectiviste în această direcție. Se pare că, într-o măsură, am avut dreptate. Dar chiar cred că Iain Reid s-a așteptat să aibă parte și de astfel de cititori, pentru că, la sfârșit, a știut cum s-o întoarcă în favoarea lui, în așa fel încât să nu pot simți „satisfacția învingătorului”, ci doar „umilința de a fi crezut că am cobit-o bine”! Ceea ce-i bine, evident, că în general tind să depreciez cărțile (thrillere, în speță) care mi-au dat îndeajuns de multe indicii pentru a mă prinde de cum stă, de fapt, treaba. La romanul lui Reid, am avut parte de knockout peste knockout, m-a surprins cu numeroase răsturnări de situație și, deși povestea este spusă pe un ton foarte simplist, aparent, liniștit și tihnit, vreau să vă spun că paginile nu sunt lipsite de stranietate, de teroare și că, deseori, m-a încercat un acut sentiment de frică & angoasă. Iubesc asta la stilul lui Iain Reid - detaliile alea aparent neînsemnate, care ușor pot fi trecute cu vederea, dar care, dat fiind contextul, reușesc să creeze o atmosferă îndeajuns de densă pentru a fi tăiată cu cuțitul. Pentru mine, Iain Reid chiar este un autor talentat și îi voi citit toate, toate cărțile, deoarece și-a câștigat un loc special în inima (& biblioteca mea).

„Știu că ar trebui să fiu rușinat sau dezgustat, dar nu simt asta când îmi văd propriul sânge pe porțelanul alb. Mă simt bine. Mă simt treaz. Viu și alert.”

Abia aștept să citesc și cealaltă carte pe care o am, Ne răspândim, și chiar am avut tendința imediată de a mă apuca de ea instant ce am terminat Intrusul. Însă, m-am gândit că mai bine îl iau cu porția, deoarece nu voi mai fi găsit - prea curând - o altă carte care să-mi creeze aceleași stări și să mă facă să mă simt așa cum, de fapt, mă fac cărțile lui Reid să mă simt. Și am auzit că și aceasta este deosebit de bună, poate chiar mai bună decât volumul de față (din câte mi-au transmis alți cititori). O poveste genială, un roman genial pe care îl voi recomanda ori de câte ori am ocazia. Un autor care, după părerea mea, ar merita încercat de către toți iubitorii de cărți thriller. Pentru că nu este vorba doar despre tensiune profundă, despre atmosfera genială sau despre plot twist-urile delicioase, ci este un cumul complet, despre o sinergie perfectă între: atmosferă-idee-personaje-intrigă-deznodământ. Un roman inteligent, un roman bine executat, consolidat pe o intrigă aparte care te obsedează și care îți dă de gândit: ce-am face dacă am fi puși în ipostaza de a fi înlocuiți, temporar? Am lua asta în considerare? Am accepta această oferă ca fiind „viabilă”? Iain Reid nu doar că ne oferă răspunsuri, dar ne face să ne punem, de fapt, și mai multe întrebări... Un roman spectaculos care merită toată, toată atenția!

Alte recenzii ale cărților scrise de Iain Reid, apărute și pe blog: 

| I'm Thinking of Ending Things |