Ereditate, de Miguel Bonnefoy - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 192

Anul apariției: 2021

Traducere: Lucia Vișinescu

Miguel Bonnefoy s-a născut în 1986, în Franța, dintr-o mamă venezueleană și un tată chilian. Romanele sale Le Voyage d'Octavio (finalist la Premiul Goncourt pentru roman de debut, mențiune specială la Premiul celor cinci continente ale Francofoniei) și Sucre noir (finalist la Premiul Fémina și la Premiul Mille Pages) s-au vândut în Franța în peste 30 000 de exemplare și au fost traduse în mai multe limbi. În 2013, Miguel Bonnefoy a fost recompensat cu Premiul Tânărului Scriitor de limbă franceză pentru Icare et autres nouvelles. Ereditate (Editura Trei, 2021, traducere de către Lucia Vișinescu) s-a bucurat de un mare succes încă de la apariție: a fost nominalizat la Premiul Fémina și la Marele Premiu al Academiei Franceze. A obținut Premiul Librarilor din Franța în 2021. „Vocația este, în opinia mea, această chemare pe care o avem pentru un anumit lucru, o algebră secretă, o geometrie misterioasă. Nu știm exact de ce ne atrage și spre ce ne poartă, așa cum fluturii sunt atrași spre lumină. Asta înseamnă scrisul pentru mine.” - Miguel Bonnefoy

„Pentru o clipă, se simți ispitit să ia vaporul și să se întoarcă acasă, să plece pe drumul pe care venise, dar își aminti de promisiunea făcută și hotărî că dacă exista vreo datorie patriotică ce trecea dincolo de frontiere era aceea de a apăra țara strămoșilor săi.”

Venit din Franța, cu un butaș de viță-de-vie într-un buzunar și cu 30 de franci în celălalt, patriarhul familiei Lonsonier se stabilește în Santiago de Chile la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aici, fiul său, Lazare, întors din infernul Primului Război Mondial, construiește împreună cu soția lui cea mai frumoasă volieră din Anzi. Și tot aici, fiica lor, Margot, visează să devină aviatoare și se căsătorește cu un soldat apărut din negura trecutului, pentru ca mai târziu să-l aducă pe lume pe Ilario Da, care va deveni un faimos revoluționar. În această saga impresionantă, desfășurată pe ambele țărmuri ale Atlanticului, vreme de o sută de ani, Miguel Bonnefoy zugrăvește magistral, în limbajul realismului magic, portretul unei familii dezrădăcinate. Singurul reper pe care generațiile acestei familii îl moștenesc este legenda misterioasă a unui unchi dispărut. O poveste despre exil și căutarea avidă a locului de apartenență, despre eterna reîntoarcere la o patrie natală atât de aprig dorită, încât nicio regăsire reală nu se mai poate ridica la nivelul fanteziei.

„Lazare nu uită niciodată noaptea în care această femeie i-a redat plăcerea de a simți parfumul de citrice, bucuria trupurilor lipite unul de altul și a sudorii lor melancolice, în timp ce au stat amândoi înlănțuiți în cada de fontă ce aparținuse celui dintâi Lonsonier și care era acum suficient de încăpătoare pentru a întâmpina o nouă generație.”

Am avut certitudinea că o să îmi placă mult această carte din două motive: a fost recomandată de către doamna Camelia Cavadia, o scriitoare și o cititoare înrăită ale cărei recomandări nu m-au dezamăgit niciodată; și, în al doilea rând, coperta, pur și simplu, mi-a „spus” că această lectură are să fie una deosebită. Și așa a fost. O carte pe care am citit-o în aproximativ trei zile - și nu pentru că ar fi fost o lectură solicitantă, mult prea grea -, pentru că am vrut să mă bucur cât mai mult de lectură, de stilul romanist al lui Miguel Bonnefoy, atât de delicat, senzual și sensibil, și în același timp atât de puternic, reverberant, inteligent. Atât de luminos și transcedențial! Și nu-i o carte mare, ci are aproximativ două sute de pagini - dar în aceste două sute de pagini am simțit că iau parte la aventurile unei întregi saga de familie, în care destinele personajelor se întretaie, se țes unele cu altele, iar la sfârșit, atunci când totul are să conveargă într-un singur punct, într-o - să-i zicem - concluzie, aveam să știu că romanul acesta abundă de viață, suflu și emoție. Pentru că proza lui Bonnefoy se înscrie în acel registru literar pe care l-aș putea numi realism magic, în stil márquezian, ducând într-o măsură cu stilul de scriere al scriitoarei franceze Carole Martinez, autoarea unuia dintre romanele mele preferate dintotdeauna, Inima cusută (recenzia o găsiți AICI). Și nici nu știu cât aș putea vorbi despre Ereditate, romanul lui Miguel Bonnefoy, pentru că știu că orice aș spune ar putea păli, de fapt, în fața experienței de a citi, în sine, acest roman, în loc de a citi o recenzie despre acest roman.

„O bilă mică acoperită de sânge și de pene ieși din pântecele lui Thérèse și se restogoli pe cap, ca un ou în mijlocul tumultului de piuituri, concertului de țipete și de uguituri. Fața ei minusculă, acoperită de un puf de șoim privea țintă spre domul din bronz, de unde bufnița lui Thérèse o studia, la rândul ei, într-o tăcere măiestuoasă.”

Un roman profund, eclectic, pasional, fantezist, care cuprinde poveștile unor „vieți superstițioase”, niște „istorii magice”, într-un roman pe care l-am găsit ca aflându-se la granița cu basmul. Personajele lui Bonnefoy sunt înzestrate cu un anumit har, fie că vorbim despre stări sufletești palpabile, fie că vorbim, în sine, de abilități practice. Pare că ceea ce le „călăuzește” prin lume este însăși originea lumii în care trăiesc, inspirate de contextul istoric - sub semnul magiei, a irealului atât de real, viețile acestora transfigurează realitatea, aducând la lumină țesătura fermecată a vieții. Iar totul este conturat de o proză talentată, inteligentă, scrisă de un autor erudit, sensibil, întreg. După cum am spus, realismul magic încadrează opera lui Miguel Bonnefoy, acel gen de narațiune pe care, eu unul, îl ador, îl găsesc extrem de plăcut și pasional. Povestind traiectoriile familiei Lonsonier, Bonnefoy ne implică, pe noi cititorii, în viața acestora, ne face omniprezenți și spectatori atenți la toate aventurile captivante, care sfidează realitatea, prin care aceste trec. Realitățile romaniste cu care se confruntă, idealurile pe care le au, emoțiile pe care le trăiesc, credințele, gândurile - toate acestea fac din Ereditate un roman, în sine, de-o anvergură memorabilă. Probabil am să mă repet și-am să spun că, într-adevăr, a fost o surpriză literară nemaipomenită, deoarece am descoperit un autor extrem de inteligent și, fără niciun dubiu, despre care voi auzi, în viitor, lucruri (și mai) bune. 

„Se revăzu pe el, în urmă cu 25 de ani, gol în mijlocul salonului, când ridicase pumnul, în efluvii cu coajă de lămâie, și rostise aceleași cuvinte, iar aceste cuvinte făcură să răsară în mintea lui imaginea unui tânăr rătăcit. Astăzi, la 46 de ani, avea aceeași dragoste pentru Franța ca în vremea tinereții sale, dar și aceeași frică de război. O rugă să rămână.”

Cadrul principal al romanului este orașul Santiago de Chile, unde patriarhul familiei se stabilește, după ce părăsește, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Franța. Din acest moment, romanul lui Bonnefoy urmărește „devenirea” generațiilor următoare; personajele feminine, după părerea mea, sunt cele mai izbitoare, memorabile: Thérèse și fixarea acesteia asupra frumuseții păsărilor; Margot și pasiunea ei înflăcărată pentru lumea aviației, deci libertatea zborului. Aspectul istoric abordat de Bonnefoy face, de altfel, romanul său și mai interesant: traumele tranșeelor din Primul Război Mondial, bombardamentele aeriene care au marcat acea perioadă, precum și suferințele prizonierilor revoluționari în mijlocul dictaturii militare din Chile. Teme sensibile, aspecte abordate care potențează profunzimea unui roman memorabil, care încadrează povești de viață fascinante. Personajele lui Bonnefoy sunt foarte bine dezvoltate, complexe, curajoase și puternice, inteligente și, în același timp, firave și sensibile. Pline de dureri și drame, dar găsind mereu speranța de a răzbate într-o lume a războiului, într-o lume a fricii; nu, nu este un roman despre război, nici nu știu, de fapt, despre ce ar putea fi - în sens strict - acest roman. Știu doar că mi-a livrat niște lecții importante, într-o formă estetică genială, cu o scriitură originală și profundă: o saga familială a patru generații de francezi din Chile, surprinsă într-un roman fascinant, care de departe demonstrează calitatea rafinată a scriiturii lui Bonnefoy, a cărui utilizare efervescentă a unor game de resurse literare este concentrată, parcă, pe un singur scop final: să convingă cititorul și să îl facă oaspete de seamă într-o lume magică.

„Ea bănui, în acea clipă, că acest om purta o plagă mută pe care fiecare mișcare imprudentă, fiecare miros neașteptat, fiecare cuvânt deplasat puteau să o deschidă iar. Începea să-l cunoască în tăcerea lui stângace, plină de răni secrete. Deși nu trăise chinurile și neliniștile războiului, avea impresia că putea proiecta în mintea ei aceleași sacrificii și aceleași idealuri care locuiau în a lui.”

Ereditate este romanul cu o proză înfloritoare, luminoasă, învelită într-un stil narativ subtil și rafinat. Fiecare capitol al cărții poartă numele unuia dintre personaje, țesându-și, împreună, povestea, împletind anii care trec cu o lume care se află într-o continuă schimbare, într-o permanentă metamorfoză. Așadar, viețile familiei Lonsonier se intersectează, urmând cursul lor de neschimbat, în ceea ce, pur și simplu și fără să greșim, am putea numi soartă. Că poate, în cele din urmă, despre asta este romanul lui Bonnefoy: despre soartă. O femeie care vorbește cu păsările, un viticultor bătrân, pipernicit, un șaman mapuche, o femeie avitoare curajoasă și puternică, loială credințelor sale și un tânăr care visează să schimbe, poate, lumea în care trăiește - fiindcă știe că nu totul este despre el, ci și despre (sau poate, mai ales despre) cei care urmează: personajele au o voce care transformă lectura într-un adevăr, într-o revelație. Și lasă cititorul, la sfârșitul cărții, cu certitudinea faptului că romanul acesta este cu siguranță unul minunat. Și e unul pe care îl recomand, cu cel mai mare drag, oricui; știu că o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie - un roman pitoresc, un roman memorabil despre moștenirea socială, lingvistică și culturală. Să aveți doar lecturi frumoase și pline de spor, dragi cititori!