Jocul minciunii, de Ruth Ware - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 496

Anul apariției: 2018

Traducere: Ionela Chirilă 

Ruth Ware (n. 1977) a crescut în Sussex, pe coasta de sud a Angliei. Înainte să se apuce de scris, a avut meserii dintre cele mai diverse: chelneriță, librăreasă, profesoară de engleză și PR manager. Romanul ei de debut, Într-o pădure întunecată, a fost publicat în peste 40 de țări și a devenit bestseller New York Times și Sunday Times. A fost nominalizat la British Book Industry Awards, secțiunea debut, şi urmează să fie ecranizat de New Line Cinema. Drepturile de ecranizare pentru televiziune ale celui de-al doilea roman, Jocul minciunii, au fost achiziţionate de Entertainment One în parteneriat cu Gotham Group, iar Femeia din cabina 10 a devenit bestseller Sunday Times și New York Times, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de CBS Films. O puteţi urmări pe www.ruthware.com. La Editura Trei au apărut romanele Într-o pădure întunecată, Jocul minciunii, Femeia din cabina 10, Moartea doamnei Westaway, Unul câte unul.

„E o minciună - mai rău de-atât, o minciună pe care i-o servesc Fatimei. Aceasta era cea mai importantă regulă a Jocului Minciunii. Da, minte-i pe toți ceilalți. Dar niciodată una pe cealaltă.”

Un nou thriller semnat de scriitoarea-fenomen Ruth Ware. Mesajul vine în orele târzii ale nopții. Doar patru cuvinte: Am nevoie de voi. Isa lasă totul, își ia fetița de câteva luni în brațe și se îndreaptă spre Salten. Și-a petrecut cele mai importante zile din viața ei în internatul construit în acel ținut mlăștinos, zile a căror amintire încă o bântuie. În școală, Isa și cele trei prietene ale ei jucau adesea Jocul Minciunii, convingându-i pe oameni de cele mai scandaloase povești. Acum, după șaptesprezece ani de secrete, ceva îngrozitor a fost descoperit pe plajă. Ceva care o va aduce pe Isa față în față cu propriul trecut și cu cele trei femei pe care nu le-a văzut de ani de zile, dar pe care nu le-a uitat niciodată.

„Mă gândesc la toate minciunile pe care le-am repetat, iar și iar, până când au rămas atât de imprimate în creier, încât le simțeam ca niște adevăruri (...).”

Cu acest roman, pot spune că am citit-o integral pe Ruth Ware. Deși experiența mea anterioară n-a fost tocmai una prea groazavă cu ea (i-am mai citit 2 cărți acum câțiva ani, pe care le-am recitit anul acesta), pot spune că, pe parcurs, se pare că mi s-au mai redresat părerile: de fapt, chiar cred că Ruth Ware scrie bine, deși tinde să fie puțin redundantă și repetitivă în ceea ce privește anumite lucruri (folosirea excesivă a anumitor „cadre compoziționale, ideea de flashback-uri și secrete), dar cred că, în cele din urmă, majoritatea autorilor de cărți thriller fac asta - diferă doar modul în care se folosesc de idee, o extrapolează și o fructifică. Ei bine, Ruth Ware chiar se pricepe să ofere ceva, aș putea spune, nou, dar mai dă și rateuri în anumite direcții. Dacă ar fi să fac o oarecare ierarhie a cărților ei, în funcție de cât de mult mi-au plăcut, cred că ordinea ar fi următoarea: Moartea doamnei Westaway (5 steluțe, recenzia AICI), Femeia din cabina 10 (4 steluțe, recenzia AICI), Jocul minciunii (4 steluțe), Unul câte unul (4 steluțe, recenzia AICI) și, la coada clasamentului, romanul care mi-a plăcut cel mai puțin (și, dacă nu mă îndoiesc, chiar romanul ei de debut; 3 steluțe, recenzia AICI), Într-o pădure întunecată. Concluzionez, așadar, că Ruth Ware chiar scrie binișor - singura chestie este că, oarecum, trebuie să ai puțintică (uneori mai multă) răbdare cu romanele ei; acțiunea începe destul de greoi, dar și când începe, explodează.

„Și mă gândesc că, indiferent de cât de mult ne-am chinui să ne eliberăm, exact așa sfârșim mereu, prinse toate patru la un loc, de trecutul nostru, cu un ac de siguranță.”

Jocul minciunii chiar a fost o carte bună. Poate nu neapărat prin dinamica evenimentelor, prin cât de rapid a mers totul (deși, sincer, chiar a mers destul de rapid de la un anumit punct, deși, recunosc, după primele o sută și ceva de pagini îmi venea s-o las baltă și să mă reapuc de ea mai târziu), prin acțiunea efervescentă și toate astea, pe cât datorită faptului că, cel puțin pe mine, m-a emoționat rău de tot. Da, știu, e oarecum ciudat să zici că un roman thriller te-a emoționat, dar m-a mișcat incredibil de tare (și neașteptat) povestea celor 4 prietene, cât de devotate au fost una alteia, jocurile lor, micile minciuni nevinovate, toate chestiile acestea inside pe care le știau doar ele, până la a ascunde un secret întunecat și groaznic, a cărui descoperire ar putea să le distrugă, una câte una. Da, bineînțeles, avem de-a face cu sfântul „secret despre care pe parcurs e amintește deosebit de des, dar căruia autoarea nu-i dă un «nume», pe care nu-l «spune» cititorului, astfel încât, evident, te-ntrebi într-una «oare ce Doamne s-a întâmplat»”, și, mai apoi, acesta iese la iveală în momente cheie ale acțiunii - iar de-aici, până la sfârșit, urmează partea în care romanele lui Ruth Ware o iau just razna. Și îmi place mult, mult de tot cum reușește să creeze suspansul, tensiunea, pericolul.

„(...) E mirosul din aer. Apa, plescăind la picioarele noastre, nu ne mai e prietenă, ci poluată cu sânge. Sentimentul morții se apropie și mai mult de Moară.”

Romanul este despre 4 prietene care cresc împreună la un internat. După ce sunt extmatriculate - în condiții destul de ciudate -, fiecare o ia pe un drum propriu. După mai bine de zece ani, una are nevoie de ajutor, așa că le cheamă pe celelalte la Moară, locul în care, cândva, obișnuiau să-și petreacă serile, pe ascuns, plecând din incinta internatului din care, de altfel, n-aveau voie să plece. Ei bine, vă dați seama că, evident, cele 4 ascund, împreună, un anumit secret. Iar când acel secret, mânat de împrejurimi, este gata să iasă la iveală, viața fiecăreia dintre ele depinde de modul în care cele 4 vor reuși să joace, în continuare, așa-zisul Joc al Minciunii - un joc în care trebuie să te ții de o minciună, făcându-l pe celălalt s-o creadă, asta ori ca să ieși curat dintr-o situație, ori, pur și simplu, for fun. Dar se pare că un anumit Joc n-a mers prea bine, iar urmările sale au fost pur și simplu dezastruoase. Bun. Atât voi spune despre roman, în ceea ce privește intriga (care, sincer, chiar mi s-a părut interesantă și, mai mult decât atât, destul de originală). Dar ce mi-a plăcut la această carte cel mai mult au fost personajele, care mi s-au părut delicioase, convingătoare, efervescente, diferite, puternice și curajoase. Cu alte cuvinte, reale!

„- Nu e vorba de asta. N-am avut o copilărie frumoasă. Când ești distrus, ai toate șansele să transmiți asta mai departe.”

Am avut parte și de foarte multe întorsături de situație, dar cred că cel mai neașteptat a fost finalul cărții. Știu că după ce am terminat-o, i-am scris unei prietene care a citit cartea și, surescitat, am întrebat-o ce s-a întâmplat. Cum s-a terminat. Că eu, unul, nu mai înțeleg nimic. Eram confuz și supărat, încât cred că am citit sfârșitul de vreo 2 ori, și nici acum, măcar, n-am un răspuns prea clar. În schimb, m-am decis să-mi creez o teorie conform căreia s-a întâmplat ceea ce am vrut eu să se întâmple. Mă-nțelegeți? Că dacă m-aș fi luat după capul lui Ruth Ware, aș fi avut de judecat 2 personaje, nu doar pe unul singur. De fapt, cred că fiecare dintre ele - chiar și draga de Fatima - are ceva de ascuns, are ceva judecabil, astfel încât Ware are talentul de a-ți oferi personaje pe care să le placi, dar și să le displaci în același timp. Pe care să le iubești, de care să te atașezi, dar și pe care să le urăști, stârnindu-ți stări și nervi. Apoi, după cum am spus, mi-a plăcut mult și relația dintre cele 4 - mult de tot! O relație intensă de prietenie, consolidată prin mulți ani de aventuri împreună, destăinuiri, încredere, ajutor reciproc. Nu știu, cred că ceea ce s-a întâmplat m-a mișcat foarte mult din cauza puterii cu care personajele „au trăit situațiile”. Emoțiile lor și toată frica, surescitarea, teama și angoasa că acel secret ar putea ieși, din tenebrele trecutului, la lumină. Și nu eram pregătit pentru ce aveau să pățească dacă, într-adevăr, totul ar fi ieșit la iveală. Voiam doar să fie în continuare împreună și, tot împreună, să se bucure de viață. Dar, evident, lucrurile nu pot fi atât de light în romanele lui Ruth.

„- Nu contează. Nu vreau copii. Nu vreau să aduc un copil într-o lume ca asta.”

Patru prietene. Un legământ. Cineva însă ascunde adevărul. Și totuși, la un moment dat ceva e în neregulă. Se pare că una dintre ele încalcă o regulă a Jocului: „niciodată să ne mințim între noi”. Oare una dintre ele ascunde o minciună, cu adevărat? Și dacă da, de ce a făcut asta? Ce urmărește? Aici este vorba despre Kate, care „le invocă” pe celelalte 3 - Isa(bel), Fatima și Thea -, fiindcă are nevoie, imediat, de ajutor. Iar celelalte 3 reprezintă pilonul de salvare, catargul de pe o barcă aflată în mijlocul furtunii. Însă încrederea acestora începe să se clatine când, încetul cu încetul, își dau seama că însăși Kate, contrat regulilor Jocului, ascunde adevărul față de acestea - deci, cum să reușească să ascundă, în continuare, minciuna și secretul, atât timp cât Kate nu are de gând să le spună adevărul? Într-o atmosferă încorsetantă, obscură, apăsătoare - cea a Morii -, viețile celor 4 sunt puse în pericol nu doar de trecutul care, cu gheare ascuțite, își face loc în prezentul din ce în ce mai tensionat, dar și de situațiile bizare care se întâmplă, marea care, încetul cu încetul, își varsă apele peste țărm, aducând în lumină ceea ce Isa, Fatima, Kate și Thea încearcă, de atâția ani, să ascundă.

„Pentru că exact asta făcuserăm. Am ascuns un cadavru, deși tribunalul nu se va pronunța în acest fel. Probabil că acuzația va suna ceva de genul: împiedicarea procesului de înhumare decentă și legală a unei persoane decedate. Cunosc jargonul și pedepsele. Am căutat în lege de nenumărate ori, prefăcându-mă că verific altceva, cu degetele tremurându-mi de fiecare dată când citeam și reciteam cuvintele.”

Chiar o carte bună, Jocul minciunii. Și mă bucur că, în sfârșit, am citit toate cărțile scrise de Ruth Ware - de asemenea, mă bucură că experiența mea cu majoritatea a fost chiar una plăcută și interesantă. Nu pot spune că-s fan convins al autoarei - nu așa cum pot spune despre Liane Moriarty, Joël Dicker -, dar scrie chiar binișor, interesant, are un anume talent de a crea situații tensionate și personaje destul de impactante. Deși, într-adevăr, cărțile ei au un anumit pattern (puțin expirat, dacă e să vorbesc despre experiența mea de cititor de cărți thriller), parcă aduce, în cele din urmă, în lumina cititorului, ceva interesant; dar cred că aici depinde și de așteptările cititorului (cum am citit nenumărate thrillere, tind să fiu mai selectiv atunci când vine vorba de motivele acțiunii și intriga cărții). Dar, în cele din urmă, mă declar mulțumit - am citit niște cărți care chiar m-au prins, au mers rapid și asupra cărora, din fericire, nu trebuie să mai revin (acum am certitudinea că, într-adevăr, am citit pe bune cărțile lui Ware). Voi ați citit vreo carte scrisă de ea? Să aveți lecturi frumoase și cu mult, mult spor!