Mentalitatea de cercetaș, de Julia Galef - Recenzie

Editura: Publica

Colecția: Științe Sociale

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 336

Anul apariției: 2021

Traducere: Mihaela Apetrei

Julia Galef este gazda popularului podcast Rationally Speaking, pentru care a intervievat gânditori precum Tyler Cowen, Sean Carroll, Phil Tetlock și Neil deGrasse Tyson. Este consultant pentru OpenAI, lucrează cu Open Philanthropy Project și este cofondatoare a Center for Applied Rationality. Prezentarea TED pe care a susținut-o în 2016, „Why You Think You're Right – Even If You're Wrong”, a strâns peste patru milioane de vizionări.

„Acest contrast între reacțiile mele din lumea reală și cea ipotetică a fost ca o trezire, ca un semnal de alarmă că trebuia să fiu mai puțin credulă în cazul dovezilor care se întâmpla să-mi susțină punctul de vedere.”

Când vine vorba despre convingerile oamenilor, știm că ei văd ce vor să vadă. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu ceea ce Julia Galef numește mentalitate de „soldat”. De la tribalism și dorințe deșarte până la raționalizarea din viața personală și la tot ce se află între acestea, suntem tentați să apărăm ideile în care ne dorim cel mai mult să credem și să le reducem la tăcere pe celelalte. Dar autoarea susține că, dacă vrem să facem mai des lucrurile așa cum trebuie, ar trebui să ne antrenăm pentru mentalitatea de „cercetaș”. Spre deosebire de soldat, obiectivul cercetașului nu este să apere o parte împotriva celeilalte, ci să iasă pe teren, să-l cerceteze și să revină cu o hartă pe cât de corectă și de exactă se poate. Indiferent cu ce speră el să aibă de-a face, cercetașul vrea mai presus de toate să știe care este, de fapt, adevărul. În această carte, Julia Galef arată că cercetașul este mai bun în a face lucrurile așa cum trebuie nu pentru că ar fi mai inteligent sau mai instruit decât altcineva. Este vorba despre câteva aptitudini emoționale, obiceiuri și feluri de a privi lumea, lucruri pe care oricine le poate învăța. Oferind exemple fascinante, de la cum poți supraviețui eșuat în mijlocul oceanului până la cum evită Jeff Bezos încrederea de sine exagerată, cum îi depășesc superanticipatorii pe operativii CIA și până la discuțiile de pe Reddit și partizanatele politice moderne, Galef explorează motivele pentru care creierul ne induce în eroare și ne spune ce putem face pentru a schimba felul în care gândim.

„Punctul tău tare ca cercetaș constă în abilitatea de a rezista acestei tentații, de a trece dincolo de judecata inițială și de a gândi în nuanțe de gri în loc de alb și negru. De a face diferența dintre sentimentul de «95% sigur» și cel de «75% sigur» sau «55% sigur».”

Recunosc că sunt un mare fan al conferințelor TED Talks, dar n-am urmărit prezentarea Juliei Galef decât după ce am citit această carte; well, this woman know how to talk! Aveam așteptări destul de mari de la această carte, întrucât am auzit foarte multe lucruri pozitive despre ea - mi-am zis, așadar, chiar cu certitudine, c-o să-mi placă sau, cel puțin, o să-mi ofere o perspectivă nouă asupra modului în care pot aborda anumite situații (fiindcă majoritatea persoanelor care o citiseră susțineau această idee). Ei, bine, amândouă așteptările mi-au fost confirmate: (a) această carte chiar mi-a plăcut și (b) chiar mi-a oferit niște sfaturi extrem de prețioase, a fost un fel de „deschizătoare de drumuri”, un fel de „iluminare”, pe care le voi integra, încet și sigur, în viața mea - or, poate tocmai de asta mi-a plăcut, astfel încât punctul (a) este doar un fel de extensie a punctului (b), însă m-am referit, de asemenea, și la modul în care a fost scrisă, deci la accesibilitatea, acuratețea, logica și cât de întemeiate și fundamentate au fost ideile (teoriile?!) pe care Julia Galef le susține și prezintă în Mentalitatea de cercetaș.

„Una dintre nevoile fundamentale ale omului este aceea de a simți că lucrurile sunt, în principiu, în ordine: că nu există erori, că lumea nu este un loc oribil și că, orice ne-ar aduce viața, o să fim în stare să gestionăm. Firește că într-o situație de viață și de moarte această nevoie este deosebit de greu de satisfăcut. Din acest motiv, mulți dintre cei aflați în situații de urgență recurg la diferite forme de raționament motivat, precum negarea, autoiluzionarea sau raționalizarea.”

Care-i, deci, faza? Oarecum, cred că mă așteptam (sau speram) să regăsesc în această carte un fel de „lucrare academică aprofundată”, științifică, nu doar (ceea ce am perceput eu) o privire de ansamblu, contre-jour chiar dacă faptică, cu exemple și etaloane, și așa mai departe - de fapt, mai mult decât ceva științific, am perceput cartea ca fiind o lucrare jurnalistică. Evident, nici nu se pune în discuție faptul că aș contesta ceea ce Julia Galef susține în această carte (de altfel, m-a și convins că are dreptate), plus că știm cu toții cât de importante sunt lucrările jurnalistice, ce contribuții au adus ele de-a lungul anilor (chiar și în literatură) - însă, în cele din urmă, „munca depusă” e un pic diferită. Cred eu. Să-l luăm drept exemplu pe Ed Yong, chiar câștigător al Premiului Pulitzer anul acesta - deși jurnalist (la origine), are numeroase lucrări în domenii de biologie, chiar o carte apărută la Editura Publica (Cuprind mulțimi - genială, recenzia o găsiți AICI); deci, pentru a putea vorbi despre această carte, la modul cât mai serios, ar însemna nu doar să cunosc activitatea jurnalistică a Juliei Galef (și nu-i cazul), ci să-i fi urmărit și pașii pe care i-a urmat în a ajunge la concluziile pe care le trage în această carte, la ideile pe care le susține și „atitudinile” pe care le promovează (de altfel, aspectele acestea sunt surprinse în cartea de față). 

„Probabil te gândești că aceste principii sunt evidente și le știi deja. Dar «a ști» un principiu, în sensul că îl citești și spui «da, știu» nu e același lucru cu a-l asimila într-o manieră care să schimbe cu adevărat felul în care gândești. Brookshire știa deja, înainte de postarea ei devenită virală, despre atitudinea părtinitoare pentru confirmarea raționamentului și atitudinea părtinitoare privind experiența recentă.”

Tema principală (mult spus tema principală, întrucât totul este mult mai complex și efervescent) a cărții Juliei Galef este dihotomia dintre „Mentalitatea cercetașului” vs. „Mentalitatea soldatului” și, ca să fiu mai precis, de ce abordarea unei mentalități de cercetaș este (aproape) întotdeauna mult mai bună și sănătoasă decât mentalitatea unui soldat. Știu. Știu. Și eu m-am gândit la asta: OK, există o groază de cărți care abordează problematica de „cum să gândim corect”, „așa trebuie să gândești” - tot ce-am sperat este ca această carte să nu fie una dintre ele. Să nu fie doar o altă carte care-mi promite marea cu sarea-n toate formele ei. Și tocmai ăsta-i aranjamentul onest (aș fi fost tentat să zic șpilul): puține cărți chiar te-ndeamnă să „încerci să gândești corect”. Ca să putem intra totuși în temă, trebuie să facem o diferențiere între această „mentalitate de cercetaș” și „mentalitate de soldat”: mentalitatea de cercetaș este ceea ce te ferește să te minți singur în ceea ce privește întrebările dure pe care oamenii tind să le raționalizeze (chiar trebuie să fac un consult medical?), mentalitatea de cercetaș este cea care ne face să ne punem la îndoială presupozițiile și să ne despicăm firul în patru (dacă n-am gastrită, oare ce altceva aș putea să am?), mentalitatea de cercetaș are evoie de dovezi, iar raționamentul este ca „desenarea unei hărți” - descoperirea faptului că într-adevăr ai greșit nu înseamnă că ai suferit o înfrângere (ceea ce ar fi valabil în cazul mentalității de soldat), ci înseamnă că, de data aceasta, ți-ai revizuit harta. Pe de altă parte, mentalitatea de soldat abordează un comportament mai puțin „irațional”, aș putea spune: totul devine un fel de bătălie defensivă, ești în căutare continuă de dovezi pentru a-ți întări și consolida convingerile, pretinzând și atitudini cum ar fi negarea, amăgirea, raționalizarea. Totuși, mentalitatea de soldat este foarte des prima opțiune la care (involuntar) apelăm. Ea este persistentă, „apără” ceva. Ce apără ea? Ce-o face, în cele din urmă, atât de persistentă? În cartea de față, Julia Galef vine cu răspunsuri și exemple la întrebări pe care, poate, nu ți le-ai pus niciodată, dar care se dovedesc a fi extrem de relevante. 

„Când știi că ai un fond intelectual comun cu cineva devii mai receptiv față de argumentele sale, chiar de la început. Așa devine posibil și ca respectivul să-ți explice punctul său de vedere în «limbajul» său.”

După cum v-am spus, cred că mă așteptam la o mulțime de referințe bibliografice și studii științifice (eu, unul, foarte des pe asta mă bazez: stai liniștit - este dovedit științific). În schimb, Galef a mizat pe povești și anectode specifice pe care le-a livrat cititorului în ideea „întăririi” și exemplificării aspectelor pe care aceasta le promovează și susține. Principalele studii pe care mi le amintesc, către care Julia Galef a făcut referință, au fost doar câteva studii psihologice destul de mici, și nu știu totuși cât de mult credit le-aș putea oferi. În fine. Oricum, să nu mă înțelegeți greșit, autoarea chiar are darul de a explica pe înțelesul tuturor niște teorii și atitudini care cu care, eu unul, n-am mai avut contact - evident, în Mentalitatea de cercetaș ea chiar încearcă să susțină, de altfel, ceva nou și inovator; ceea ce ea însăși, în cele din urmă, a descoperit. Ea susține că mindset-ul unui cercetaș este mult mai sănătos, curat, potrivit decât mindset-ul unui soldat (bineînțeles, asta este o simplificare colosală a ceea ce, de fapt, susține), însă totul este mult mai substanțial și profund - ce mentalitate ar trebui să abordezi, de ce, care este dăunătoare și, iarăși, de ce, cum ai putea gestiona mult mai bine anumite situații cu care te confrunți? Eu am învățat, în facultate, că există trei moduri prin care you can deal with the problem: (1) înfrunți problema, la modul cel mai incisiv și direct, (2) fugi de problemă și (3) îți schimbi emoțiile față de respectiva problemă (care, după părerea mea, e un fel de combinație între primele două variante). Cine-ar fi crezut, de fapt, că abordarea unei mentalități de cercetaș este cea care, în cele din urmă, face ca cele trei modalități să lucreze într-o sinergie specifică în vederea abordării respectivei probleme? Eu nu, dar am aflat din cartea de față: beneficiile de a fi sincer (într-o accepțiune mult mai mare decât în ensul strict al cuvântului).

„A adopta o identitate discretă înseamnă să te gândești la ea într-o manieră deschisă, mai degrabă decât la o sursă principală de mândrie și semnificație în viața ta. Este o descriere, nu un drapel pe care să-l fluturi cu fală.”

Despre raționalitate. Despre modul în care oamenii iau decizii (ceea ce-i super fain, pentru că, chiar astăzi, am terminat The Undoing Project, o carte memorabilă), despre formarea credințelor - oarecum, despre asta este cartea Juliei Galef. Și, într-o măsură, chiar mă așteptam să fie plictisitoare, oarecum. În schimb, am perceput-o ca fiind extrem de practică, chiar emoționantă pe alocuri. Am tras o mulțime de concluzii importante, iar exemplele date de autoare chiar mi s-au părut relevante în a susține, cu măiestrie, argumentele ei. Și cel mai mult mi-a plăcut că n-a avut o atitudine părtinitoare, n-a militat pentru „tabăra cercetașilor”, deci a evitat crearea unor polemici: ea doar a vrut ca cititorul să fie sincer din punct de vedere intelectual și să gândească clar. Voi mai insista asupra anumitor aspecte, doar câteva: lungimea cărții mi s-a părut cea potrivită - cărțile care susțin o anumită teză sau care vor să introducă un concept (da, ăsta-i cuvântul potrivit pe care-l căutam) nou n-ar trebui să fie prea lungi; lipsa jargonului, iarăși, mi-a ușurat mult lectura (întrucât nu sunt întocmai familiarizat cu jargonul din acest domeniu, care i-ar putea face pe mulți să-și prindă urechile) - doar raționament și exemple. De asemenea, am apreciat accentul pe care Galef l-a pus pe soluții imediate, practice. După cum v-am spus, în timp ce citeam chiar am simțit o schimbare certă, palpabilă în modul în care mă gândeam la anumite situații, la anumite decizii, în propriul meu raționament; și o mai mare disponibilitate în a mă întreba de ce, în anumite situații, am avut anumite convingeri, anumite moduri de a reacționa, și cum aș putea face să reacționez mai bine în anumite alte circumstanțe? 

„Am văzut cum o identitate proeminentă ne poate distorsiona capacitatea de gândire. Simțul clarității morale absolute, al plasării de partea binelui, al luptei cu răul - acestea sunt condițiile ideale pentru mentalitatea de soldat.”

În sfârșit, chiar e o carte pe care aș recomanda-o cu drag - este o resursă introductivă extrem de prețioasă în a începe acea călătorie - cred că fără sfârșit - în căutarea adevărului. În explicarea comportamentelor pe care le avem, a modului în care reacționăm și, de fapt, cum ne-am putea „destructura” atitudinile negative, violente (poate), nepotrivite, astfel încât să reușim să trăim într-o comuniune cu propriile noastre predilecții, fie ele așa cum sunt. O carte concisă, frumos încadrată, sinceră, care urmărește să scoată la lumină „problema problemelor”, dar nu într-o formă științifică, ci într-o formă umanistă: presărată cu exemple practice, cu situații, studii psihologice și altele care susțin, în cele din urmă, viabilitatea conceptelor pe care Julia Galef le livrează cititorului. Nu, nu i le impune, nu susține că ceea ce spune ea e ceea ce ar trebui să fie - păstrând o voce obiectivă, Julia Galef face din Mentalitatea de cercetaș acea carte la care, după o anumită situație, poate te reîntorci căutând răspuns la întrebarea „ei, oare am reacționat cum trebuie?”, știind că, cu siguranță, vei fi învățat ceva din asta. Chiar v-o recomand cu drag, mai ales dacă sunteți fani ai acestui gen de cărți. Eu mă bucur mult că am citit-o și că, ușor-ușor, pot integra învățămintele și lecțiile trase în viața mea de zi cu zi. Să aveți lecturi cât mai frumoase și pline de spor!