Acolo unde cântă racii, de Delia Owens - Recenzie

Editura: Pandora M

Colecția: Anansi. World fiction

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 448

Traducere: Bogdan Perdivară 

„- Nu, nu pot să las pescărușii, egreta, barca. Balta asta-i familia mea.”

Delia Owens și-a obținut licența în zoologie la Universitatea din Georgia și doctoratul în etologie la Universitatea din California. Împreună cu fostul ei soț, Mark, a scris trei bestselleruri internaționale despre anii pe care i-au petrecut ca naturaliști în Africa: Cry of the Kalahari, The Eye of the Elephant și Secrets of the Savanna. A primit Premiul John Burroughs pentru carte de știință și a publicat articole în Nature, African Journal of Ecology și International Wildlife. Acolo unde cânta racii, apărut la Editura Pandora M în 2020, în Colecția Anansi. World Fiction, (traducere de către Bodan Perdivară) este romanul ei de debut, care urmează sa fie ecranizat, producătoarea filmului fiind Reese Witherspoon. În prezent, trăiește în Idaho. O puteți urmări accesând www.deliaowens.com.

„Auzea câteodată sunete de noapte pe care nu le știa ori tresărea la câte un trăsnet căzut prea aproape, dar, peste tot unde ubla, întinderea mlaștinii îi purta de grijă. Și apoi, în cele din urmă, într-un moment nedeslușit, durerea din inimă fu absorbită precum apa în nisip. Tot acolo era, dar în adând. Kya își lăsă palma pe pământul ud, care scotea aburi ca de răsfulare, iar mlaștina îi deveni mamă.”

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în mlaștinile cu vegetație luxuriantă de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâma noua existență.

„- Atunci... ai face bine să te-ascunzi acolo unde cântă racii. Tare mi-e milă de ăia care o să te ia pe lâng ei, zise Tate, zâmbind cu toată fața.

- Ce înseamnă «unde cântă racii»? Și mămica zicea așa. 

Kya își amintea că mămica o încurajase mereu să exploreze balta: «Du-te cât de departe poți - hăt departe, până acolo unde cântă racii».”

Acest roman este ceea ce aș numi, fără nicio reținere, o chef-d'œuvre. O capodoperă, o operă de artă în cel mai specific sens al cuvântului. Un roman tulburător, care te răvășește, care te ridică și te coboară, îți dă aripi și te poartă prin cele mai înalte piscuri montane, într-o efervescență de emoții, sentimente și trăiri dintre cele mai rafinate, frumoase, palpabile. Dintre cele mai puternice și dureroase. Dintre cele mai mișcătoare și zguduitoare. Ca cititor, tind să cred că este imposibil să nu fi auzit de romanul Deliei Owens, Acolo unde cântă racii - cunosc, în momentul de față, foarte puține persoane care nu l-au citit, dar care, după ce le-am povestit despre el, mi-au spus că o vor face curând. Nu mă îndoiesc că, într-adevăr, le va plăcea - așa cum mi-a plăcut și mie -, deoarece această carte este, de altfel, extraordinar de apreciată, dovadă fiind și rating-ul imens de pe Goodreads. Dar dincolo de asta, romanul Deliei Owens chiar este o carte nu neașteptat de bună, însă neașteptat de intensă, combinând atât de multe genuri literare încât, într-o scriitură atât de grozavă, încât zău că mi-a fost greu să cred că acesta este chiar primul roman al autoarei, un roman de debut. Habar n-am, însă poți simți în el o voce literară nemaipomenită, înzestrată cu un talent formidabil și cu un simț estetic impecabil. Pentru mine, această carte chiar este una dintre cele mai frumoase cărți citite anul acesta, și nu exagerez.

„Trecu un an.

Singurătatea deveni mai cuprinzătoare decât putea îndura. Tânjea după vocea cuiva, după o prezență, după o atingere, dar și mai mult voia să-și apere inima.

Lunile se scurseseră, încă un an trecu. Și încă unul.”

Delia Owens ne spune povestea lui Kya, personajul tragic al acestei cărți, eroina singuratică, care încă de mică cunoaște greutățile vieții: un tată violent, o mamă care pleacă fără să-i spună nimic, urmată îndeaproape de toți ceilalți frați ai ei. Rămasă singură, Kya, supranumită Fata Mlaștinii de cătrei sătenii din împrejurime, este nevoită să se descurce singură, să supraviețuiască în mijlocul naturii, departe de vreun contact cu ceilalți. Astfel, pare că Kya întrupează însuși omul sui generis, care este nevoit să cunoască natura, să-i deslușească misterele și secretele, să se împrietenească cu ea; iar Kya știa că nimic, dar nimic nu se poate ridica împotriva naturii, împotriva acestei mărețe forțe universale. Pasiunea sa pentru moluște, pentru animale și păsări, toate acestea o fac pe Kya să mai uite de durerile singurătății, de trecerea grea a timpului și de lipsa familiei; totuși, odată cu înaintarea în vârstă, este imposibil ca Kya să nu recunoască în ea însăși anumite dorințe până atunci străine și necunoscute. Încetul cu încetul, ea începe să aibă contact cu două persoane care îi vor schimba viața și o vor învăța că oamenii, în cele din urmă, sunt cei care întrupează durerea pe acest Pământ. Și că deseori ei se schimbă și uită să-și spună, unul altuia, că acest lucru s-a întâmplat. Iar când totul ia o întorsătură hazardată și neașteptată, romanul capătă niște nuanțe noir și devine, într-o oarecare măsură, un thriller neașteptat de bine scris. Iar vocea narativă a Deliei Owens este multifactorială, precisă, și-n același timp parcă atât de lirică și suavă, de-un rafinament care mângâie cititorul ca o mătase dintre cele mai fine. 

„Poate că niște gene primitive - unele străvechi, care acum nu mai sunt adecvate - au împins-o pe mămica să ne părăsească, după încordarea, groaza și primejdia continuă a trăitului cu tăticu'. Asta nu înseamnă că-i și corect; mămica ar fi trebuit să aleagă să rămână. Dar știind că tendințele astea sunt în alcătuirea biologiei noastre, ai putea ajunge să ierți și o mamă nevrednică. Poate că-i explică plecarea... dar tot nu văd de ce nu s-ar fi întors (...).”

Mi-a plăcut extrem de mult modul în care Owens a inserat în cartea ei elemente de thriller; sincer, nu mă așteptam ca, de fapt, acțiunea să se învârtă în jurul unei situații de acest gen - descoperirea cadavrului lui Chase Andrews, și bănuiala că acesta ar fi fost omorât de către Fata Mlaștinii. Ce-i drept, există anumite situații care, ca cititor, te-ar putea cu ușurință face să crezi că, într-adevăr, Kya chiar este implicată în moartea lui Chase. Însă pe măsură ce înaintezi în lectură, începi să realizezi că unele situații parcă nu prea se potrivesc. Și, totuși, ce s-a întâmplat cu Andrews și cine este vinovat de moartea acestuia? A fost totul un simplu accident? Hm, parcă nu prea, având în vedere că există anumite circumstanțe destul de bizare și greu de explicat. Ei, bine, la sfârșitul cărții, când totul își regăsește rezolvarea, pot spune că, după ce am terminat cartea, am citit sfârșitul de câteva ori, am pus cartea jos, m-am întins în pat, mi-am tras plapuma peste mine și, șoptit, mi-am zis: așa-ceva-pur-și-simplu-nu-se-poate. Și atunci mi-am dat seama că, într-adevăr, romanul Acolo unde cântă racii, semnat de Delia Owens, chiar își merită toate laudele - este un roman memorabil! Și, sincer, este o carte de care și-acum, după ce a trecut ceva timp de când am citit-o, încă-mi mișcă sufletul și-mi stârnește anumite emoții (dintre cele mai frumoase și intense).

„- Unele lucruri, cred, nu pot fi explicate, doar iertate sau nu. Nu știu răspunsul. Poate că nici nu-i vreunul. Îmi pare rău că ți-am adus vești rele.

- N-am avut familie, n-am știut nimic despre ai mei în cea mai mare parte a vieții (...).”

Mi-e greu să-mi amintesc când a fost ultima oară când o carte m-a mișcat atât de tare. O carte care să fi însemnat atât de mult pentru mine: personaje frumoase, complexe, alcătuite din lumini și umbre, personaje puternice și inteligente, atmosfera atât de suavă și frumoasă în care se întâmplă totul, cadrul naturii, iubirea pentru natură, comuniunea ancestrală cu frumusețea perpetuă a acesteia, moștenirea perenă, eternă, veșnică; n-am putut să nu simt pasiunea pentru zoologie a Deliei Owens, iar asta a făcut ca lectura romanului dumneaei să fie și mai intensă, și mai convingătoare. Pe de altă parte, toate elementele de anchetă, speculațiile și bănuielile - au făcut ca atmosfera să fie una tensionată, alertă și sufocantă; oscilând între prezentul situației (ancheta morții lui Chase Andrews și învinovățirea Fetei Mlaștinii) și trecut (Kya și singurătatea), Delia Owens oferă cititorului perspective de detaliu asupra a ceea ce s-a petrecut și a ceea ce urmează să se petreacă. Iar când scriitura este una atât de bună, cu siguranță te-aștepți la un deznodămând culminant. Iar ceea ce Owens a oferit cititorului ei, prin sfârșitul acesta de-o anvergură dramatică supraliminală, cu siguranță conturează caracterul memorabil al acestui roman. 

„ - (...) Îi spuneam Fata Mlaștinii. Mulți încă îi spun așa. Unii șușoteau că ar fi pe jumătate lupoaică ori veriga lipsă dintre maimuță și om. Că ochii i-ar luci pe întuneric. Însă, în realitate, n-a fost decât un copil abandonat, o fetiță care a supraviețuit de una singură într-o mlaștină, flămândă și înfigurată, iar noi n-am ajutat-o (...). În schimb, am etichetat-o și am respins-o fiindcă am crezut-o diferită. Însă, doamnelor și domnilor, am exclus-o pe domnișoara Clark fiindcă era diferită ori era diferită fiindcă am exclus-o? Dacă am fi primit-o, cred că astăzi ar fi fost una dintre noi.”

Nu știu ce aș mai putea spune, fiindcă simt că este de prisos. Am certitudinea clară (ce pleonasm necesar!) că acest roman este unul dintre cele mai intense, frumoase și emoționante cărți citite vreodată, prin tot ce mi-a oferit: personajele cu care m-am împrietenit, situațiile în care s-au regăsit acestea, pasiunea de care au dat dovadă, curajul și devotamentul, minunata legătură originară cu natura, scriitura elegantă și inteligentă, totul, dar totul a fost exact pe placul meu. Delia Owens mi-a oferit un roman pe care l-am citit într-o singură zi, deși aș fi vrut să mă bucur mult mai mult de lecturarea unei astfel de cărți - n-am putut, am fost, efectiv, vrăjit de ceea ce citeam, vrăjit de felul în care Acolo unde cântă racii mă făcea să mă simt. Vrăjit de această lume minunată în care Owens și-a poziționat personajele, insuflându-le viață și înzestrându-le cu suflet, trăiri, emoții și povești. Fără să mai spun și altceva, mulțumesc, Delia Owens, pentru că ai oferit lumii un roman atât de memorabil și intens. Dragi cititori, să aveți lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru, și o duminică liniștită!