Frânturi din ea, de Karin Slaughter - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: LedaBazaar

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 608

Anul apariției: 2022

Traducere: Alina Bâltâc

Karin Slaughter este una dintre cele mai populare și apreciate scriitoare ale momentului. Publicate în peste 120 de țări, cu peste 35 de milioane de exemplare vândute pe tot globul, cele 21 de romane ale sale au fost recompensate cu numeroase premii literare și au devenit bestsellere New York Times încă de la lansare. Slaughter este fondatoarea proiectului „Save the Libraries”, o organizație nonprofit înființată pentru a sprijini bibliotecile și în special pe cele din zonele rurale. Originară din Georgia, locuiește acum în Atlanta.

„Ceea ce ascunsese această femeie, singurul păcat pe care nu îl putuse mărturisi niciodată, era că ea aprinsese prima scânteie. Căci crezuse întotdeauna - cu încrâncenare și din toată inima - că singura modalitate de a schimba lumea era prin a o distruge.”

Cum ai reacționa dacă persoana pe care credeai că o cunoști cel mai bine se dovedește a fi cineva complet diferit? Andrea știe totul despre mama ei, Laura. Știe că aceasta și-a petrecut mai toată viața în Belle Isle, un orășel de la malul mării unde pare că nu se întâmplă nimic niciodată; știe că femeia, care lucrează ca logoped, nu și-a dorit altceva decât să ducă o viață liniștită ca stâlp al micii sale comunități; știe că Laura nu are niciun secret. Pentru că ne cunoaștem cu toții mamele, nu-i așa? Lucrurile se schimbă însă atunci când, în timpul unei ieșiri la mall, are loc un atac deosebit de sângeros. În acel moment, Andrea descoperă cu surprindere o latură complet diferită a Laurei. Pentru că se dovedește că, înainte ca Laura să devină Laura, aceasta a fost… altcineva. De aproape treizeci de ani, femeia își ascunde adevărata identitate, nutrind în van speranța că nimeni nu o va găsi vreodată. Acum însă a fost dată în vileag și nimic nu va mai fi la fel. Poliția vrea răspunsuri, iar nevinovăția Laurei este pusă la îndoială. Din nefericire, femeia nu vrea să stea de vorbă cu nimeni, nici măcar cu propria fiică. Astfel, Andrea pornește într-o călătorie disperată pentru a afla adevărul, dar și a-și salva viața, urmând frânturile de informații lăsate cu zgârcenie de mama ei. Totuși, va trebui să se miște repede, altminteri s-ar putea să nu mai existe niciun viitor pentru ele două.

„Ziua ei de naștere fusese ieri, 20 august.

De ce spusese Laura că se născuse în ianuarie?”

După ce am terminat romanul lui Karin Slaughter - de fapt, și în timp ce îl citeam - mi-am spus că, mna, chiar e cazul să fac ceva în ceea ce privește cărțile care nu îmi plac și care nu reușesc să mă prindă de la bun început. De ce? Pentru că, astfel, s-ar putea să investesc mult prea mult timp într-o carte din care să nu fi rămas cu nimic, care să nu mă fi atins în nicio formă posibilă sau imposibilă. În fine, încă lucrez în direcția asta: să renunț la cărți care nu-mi plac. Deși, eu unul, simt că-mi iau un fel de angajament față de autor atunci când mă apuc de o anumită carte - măcar din respect pentru munca depusă (acolo unde e cazul), simt că trebuie să citesc până la capăt o respectivă carte. Cine știe, poate chiar la un moment dat are să se dovedească a fi meritat așteptare? În cazul de față, n-a fost să fie, fiindcă Frânturi din ea, de la prima până la ultima pagină, mi s-a părut un roman basic, banal, nepotrivit pentru mine, dată fiind experiența mea efervescentă și foarte complexă cu romanele din genul thriller. În orice caz, mai știu un lucru: sunt absolut sigur că serialul (parcă e serial, nu?) este mult mai bun decât cartea, în primul rând pentru că una dintre actrițe (cea care o interpretează pe mama lui Andrea, Laura) îmi place foarte mult.

„Andy a împrăștiat fotografiile polaroid ale mamei ei pe birou. Crestătura de pe piciorul acesteia. Ochiul negru. Gâtul învinețit. Abdomenul bumbăcit. Nasul spart.

Frânturi dintr-o femeie pe care nu o cunoscuse până atunci.”

Revenind la roman, nici nu știu ce să zic. Unul la mână, premisa mi-a plăcut, oarecum, dar am avut impresia că lucrurile au fost mult-mult-mult prea lungite pentru a fi convingătoare. I mean, aproape șase sute de pagini? Liniștește puțin! De ce să adaugi atât de multe situații care nu justifică și nu construiesc, în niciun fel, intriga, punctul culminant, deznodământul? Doamne, cât urăsc chestiile astea în cărți - și nu vreau să fiu înțeles greșit, nu urăsc descrierile, ba dimpotrivă, însă atunci când anumite fragmente îmi dau impresia de umplutură, de „să fie acolo doar ca să fie”, chiar mă frustrează. Vreau să zic că aș fi putut trăi foarte bine și fără să știu că mănânci unt pe pâine prăjită și nu pe pâine albă - înțelegeți ce vreau să zic? OK, la un moment dat, trebuie să spun că mi-am pus destul de multe întrebări și chiar eram curios cum stă treaba, care-i faza, unde vor ajunge lucrurile. Însă, ca să fie treaba și mai bună, pe mine nu m-a convins mai deloc tot ce s-a întâmplat. Nu prea m-a convins „justificarea” autoarei în ceea ce privește cine-i de fapt doamna Laura. Nu știu, ori am citit eu prea multe cărți de acest gen, ori chiar nu-i nimic de capul ăsteia. Și nu vreau să dau de pereți cu romanul lui Slaughter, că nu-i cazul, dar eu vorbesc aici strict de experiența mea - iar când o descriu, am în vedere faptul că eu sunt un mare fan al cărților thriller și, drept urmare, foarte puține cărți (chiar foarte puține) din acest gen reușesc să mă mai impresioneze și să-mi ofere ceva nou.

„Toată lumea era cumva supusă. Jane nu-și dădea seama dacă era din pricina șocului sau a oboselii. Aveau cu toții sentimentul aproape tangibil că ajunseseră într-un punct din care nu se mai puteau întoarce. Amețeala înnebunitoare pe care o trăiseră prostește când vorbiseră despre faptul că fugeau de justiție, ca și cum ar fi fost gangsteri într-un film cu James Cagney, fusese sfâșiată de crunta realitate.”

Aș putea spune, într-o măsură, că mi-au plăcut personajele, mi-a plăcut că misterul a fost dozat oarecum echilibrat (exceptând „lungeala” aceasta fără sens), și, de altfel, că romanul nu m-a solicitat și l-am citit destul de rapid (în primă instanță pentru că pur și simplu am vrut să scap de el și să nu mai am de-a face cu Slaughter, cel puțin nu în viitorul apropiat). Totuși, abia aștept să văd serialul, fiindcă știu că va fi pus preț doar pe acțiune, nu și pe monologurile și descrierile plictisitoare și inutile. Sincer, chiar aș fi vrut să-mi placă mai mult, dar știam în ce mă bag, chiar știam, deoarece multe persoane mi-au spus că nu-i o carte prea bună, o carte care să te cutremure sau să-ți dea impresia unei lecturi memorabile. „E doar o lectură care e”, vorba aia, nici bună, dar nici chiar atât de degeaba. O experiență, să zicem așa. Când am terminat-o, m-am simțit sec, n-am simțit nici măcar o secundă că aș vrea s-o recomand cuiva. Cu toate acestea, chiar știu - și cred că am spus asta de fiecare dată când am făcut recenzia unui thriller care nu mi-a plăcut - că Frânturi din ea se potrivește mult mai bine unui public cititor care nu prea a abordat, până acum, genul thriller, dar ar vrea să o facă. Are o premisă sănătoasă, are o intrigă OK dezvoltată, dar pentru mine nimic n-a fost nou; și, de fapt, nu e neapărat vorba că este necesar să fie nou, original, autentic, pe cât e vorba să fie scrisă bine, să mă țină acolo, să mă treacă prin anumite stări, fie ele bune sau mai puțin bune. În schimb, a fost un roman plat, care nu mi-a inspirat nimic.

„- Spune-le celor de la FBI că au mai puțin de trei ore la dispoziție pentru a-mi oferi un târg sau va avea loc o explozie uriașă la New York!”

În concluzie, n-aș recomanda romanul lui Karin Slaughter unui împătimit al genului thriller, în schimb l-aș recomanda celor care vor să citească ceva din această tagmă literară. De altfel, am simțit în această carte chiar și ideea de a se fi vrut, de fapt, a fi o carte ecranizată, ceea ce nu-i deloc greșit: și scriitori trebuie să trăiască, nu? Și ei au de plătit facturi, și ei trebuie să aibă o sursă de venit. Apreciez asta, și chiar nu judec că anumite cărți pur și simplu sunt scrise pentru a fi vândute, chiar dacă sunt cărți care n-ar merita, neapărat, să fie traduse la noi. Poate sunt puțin incisiv, însă chiar aș fi vrut să-mi placă această carte deoarece, nu știu cum, am avut așteptări mari - deși, după cum v-am spus, chiar multe persoane mi-au zis că nu-i o carte memorabilă, nu-i un thriller prea bun. Mna, acum chiar am certitudinea că, într-adevăr, nu-i un thriller pe care îl voi ține minte, ci o altă carte pe care o voi așeza în bibliotecă și o voi lăsa acolo fără a mai reveni - probabil vreodată - asupra ei. Frânturi din ea ar fi avut, poate, un impact mult mai pozitiv asupra mea, asta dacă acțiunea n-ar fi fost atât de plată, atât de lungită, și premisa ar fi fost mult mai bine valorificată de către autoare. Cu toate acestea, s-a citit rapid, nu m-a solicitat și, deși are șase sute de pagini, am dat-o gata în mai puțin de două zile, parcă. Deci, e o lectură care merge rapid dar pe care, din păcate, o uiți la fel de rapid.