Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 200
Anul apariției: 2022
Traducere: Alina Purcaru
Anaïs Nin (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella (1945), „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross – 1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria Jurnalul dragostei: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016, 2021), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955 (2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.
„- Cred că da. Cred că suntem judecători mai severi cu propriile acte decât judecătorii înșiși. Ne judecăm gândurile, intențiile, blestemele ascunse, ura pe care o nutrim în secret, nu numai acțiunile.”
O gemă ascunsă a modernismului, cu tușe experimentale și explorări în teritoriile erotismului, ale artei și psihanalizei, Spioană în casa dragostei este o piesă esențială în ansamblul operei literare a lui Anaïs Nin. Hrănindu-se din paginile jurnalelor sale saturate de problematizări despre natura iubirii, despre libertate și sexualitate, acest roman aduce în primplan convulsiile interioare ale unei femei care se luptă cu propriile dorințe contradictorii, dar și cu limitele impuse de societate. Deși își iubește soțul, Sabina, eroina romanului, se simte atrasă de alți bărbați, cu care își consumă fanteziile, adoptând o succesiune de roluri și schimbând tot atâtea măști. Cu opriri în Parisul nocturn dintre războaie, în barurile întunecoase dintr-un New York electrizat de dorință sau pe plajele încinse din Long Island, Spioană în casa dragostei explorează nevoia de libertate și împlinire interioară, într-un raport mereu tensionat cu așteptările celorlalți. Parte a „romanului continuu“ Cities of the Interior, este o meditație poetică și erotică asupra formelor pe care le ia pasiunea și asupra descoperirii de sine.
„Soție? Amantă? Ce bine se simțea să contemple aceste obiecte fără cea mai vagă undă de regret, de invidie sau de gelozie. Ăsta era înțelesul libertății. Liberă de atașament, de dependență și de deschidere pentru durere. A tras adânc aer în piept și a simțit că a descoperit această sursă a plăcerii pentru totdeauna. De ce fusese atât de dificil? Atât de dificil, încât adesea simulase această plăcere?”
Am simțit această carte drept un fel de „băutură aperitiv”, având țelul de a ne pregăti pentru ceea ce, de fapt, ne oferă incredibila Anaïs Nin în seria Jurnalul dragostei. De altfel, cu cât mă gândesc mai mult la această carte, cu atât îmi dau seama că mi-a plăcut enorm. De fapt, ce îmi place cel mai mult la Anaïs Nin este modul unic în care scrie - lirismul, modul în care relatează evenimentele, modul în care și-a creionat personajul, Sabina, un alter ego a lui Anaïs Nin, o proiecție a ideilor sale, a fricilor, temerilor, emoțiilor și dorințelor lipsite de inhibiții, dar care, oarecum, reușesc să păstreze firescul unor situații. Nu știu, Anaïs Nin pur și simplu scrie incredibil, ea însăși pierzându-se în „visul acestei cărți”. Deși Sabina ne este prezentată treptat, cu mai multe fețe, în diferite etape ale unei călătorii spre cunoaștere și validare, această „femeie multilaterală”, cu multe substraturi, formează un întreg care, tind să cred, o întruchipează exact pe autoare: o femeie care nu poate fi ea însăși decât atunci când este liberă să-și arate toate laturile, dorințele, rănile care, de obicei, sunt vizibile doar pentru bărbații pe care îi întâlnește. De fiecare dată, ea nu arată decât o singură latură a ei, o anumită latură a ei. De fapt, mă întreb dacă vreun bărbat ar vrea, de fapt, să cunoască mai mult, sau dacă ar fi capabil să descopere mai mult. Oare Sabina alege, în mod firesc și voluntar, să facă asta? Sau pur și simplu reușește să se plieze atât de bine pe așteptările celuilalt?
„Momentul în care atingea o culme plină de umor, deasupra unei strâmtori în care colcăiau pericolele, deasupra mlaștinilor sufocante ale vinovăției, erau cele în care toată lumea o lăsa singură, refuzându-i iertarea; părea că îi așteptau ceasul pedepsei, după o viață de spioană în casa multor iubiri, pentru că evitase să fie demascată, pentru că învinsese santinele care păzeau granițe stricte, pentru că trecuse fără pașapoarte și permise de la o iubire la alta.Viața fiecărei spioane s-a sfârșit cu o moarte umilitoare.”
Cu toate acestea, este conștientă că majoritatea bărbaților văd doar o anumită parte din ea, acea parte, ceea ce o face să se simtă vinovată, ca și cum le-ar ascunde adevărul, ca și cum ar ascunde alte părți din ea mult, mult mai importante. Astfel, Sabina este, în permanență, chinuită de conștiința ei, se teme, dar, în același timp, nu poate renunța la ceea ce o face fericită. Însă, în cele din urmă, își dă seama că în această lume a bărbaților, pot fi legate și prietenii. Și că lucrurile se pot schimba și, într-adevăr, relațiile dintre persoanele de sex opus pot fi și altele, nu doar cele dedicate plăcerii fizice. O carte care mi-a plăcut de la început și până la sfârșit, pe care n-am putut-o lăsa din mână. Prin scriitura ei, Anaïs Nin pur și simplu m-a cucerit, deoarece niciodată nu mi-a fost dat să văd un stil mai cizelat, mai gândit, mai bine cadențat decât al ei. Nu știu, poate sunt puțin impresionist și spun prostii, dar dacă e să mă gândesc la asta, primul nume care îmi vine în minte este Anaïs Nin. Iubesc totul la proza ei, de la dinamică până la cuvintele folosite (și-aici, trebuie să recunosc, totul se datorează traducătorilor care reușesc atât de bine și fidel să redea ideile lui Anaïs Nin), de la cum vede lumea, forma pe care i-o dă, până la valorile pentru care pledează și, în general, credințele de viață pe care le are. Prin urmare, chiar pot spune că Anaïs Nin este unică.
„- Unii mor în tăcere, i-a spus. Moartea li se citește în ochi. Unii mor în urlete și trebuie să te întorci cu fața, să nu te uiți în ochii lor. Știi, când îmi făceam pregătirea în armată, primul lucru pe care mi l-au spus a fost: «Să nu te uiți niciodată în ochii unui om care moare».”
Ca și în al doilea volum din seria Jurnalul dragostei, Incest. Din jurnalul dragostei, necenzurat (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), am reîntâlnit perspectiva magnifică asupra minții unei femei care este reamintită și în ziua de astăzi, un caracter atât de greu de accesat, atât de inteligent și plin de o efervescență ieșită din comun. După cum am spus, romanul de față este un aperitiv, de fapt, a ceea ce are să urmeze, „o călătorie mică” în lumea lui Anaïs Nin. Sabina, un suflet pierdut, chiar dacă dispune de protecție și confort în viața pe care o petrece cu Alan, cu care este căsătorită de zece ani, tot se simte sufocată. Conjunctura este de așa natură încât „să îi permită” să evadeze, din când în când, pentru a-și recăpăta puterea, echilibrul interior, pentru a-și satisface gândurile erotice și nevoile sexuale. Alan, da, i-a oferit stabilitate, fiind mereu alături de ea, și chiar și-atunci când Sabina este plecată în presupusele ei „escapade de actriță” (când, de fapt, rămâne în New York), Alan este mereu același atunci când ea se reîntoarce - iubitor, încrezător. Cu toate acestea, deficitar când vine vorba de a o satisface pe Sabina în ceea ce privește viața amoroasă, erotică, sexuală. Sabina, deși ciudată, este o persoană complexă, care trece prin cele mai bizare stări - îngrijorată, agitată, mereu în mișcare, mereu aflată „în minciună”. De asemenea, ea pune preț foarte mare pe vestimentație, subliniindu-se, de fapt, proiectarea emoțiilor și sentimentelor în toate formele posibile.
„(...) Mobilitatea în dragoste a devenit o condiție a existenței tale. Nu e nimic rușinos să cauți măsuri de siguranță. Teama ta era foarte mare.”
Chiar nu știu ce-aș mai putea spune despre Spioană în casa dragostei. Deși o carte care se citește rapid, fiind, în esență, o nuvelă, pot spune că este destul de complexă și „grea”. Anaïs Nin stăpânește foarte bine psihologia umană (de fapt, aș putea spune că își cunoaște foarte bine natura interioară), iar acest adevăr se observă în scrierile sale. Senzualitatea cu care scrie, visul, efervescența emoțiilor, a trăirilor, a sentimentelor, totul este de-o forță literară ieșită din comun. Încă o dată, mă declar un fan convins al lui Anaïs Nin, și vreau neapărat să citesc și celelalte părți din jurnal. Pentru mine, Anaïs Nin scrie literatură de calitate, serioasă, literatură care-mi satisface, pur și simplu, toate așteptările pe care le-aș putea avea de la o carte pentru a o considera drept „foarte bună”. Deși, într-adevăr, am citit destul de greu prima carte, asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Dimpotrivă, înseamnă că a fost cu adevărat o carte care chiar mi-a solicitat simțurile, percepția și modul în care ar trebui să înțeleg anumite lucruri. Prin urmare, o carte serioasă, inteligentă și extraordinar, dar extraordinar de bine scrisă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu