G., de John Berger - Recenzie

Editura: Vellant

Colecția: Endorfiction

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 448

Anul apariției: 2022

Traducere: Ioana Văcărescu

Romancier, poet, eseist, dramaturg şi critic, John Berger a fost unul dintre cei mai influenți autori ai ultimilor cincizeci de ani. Născut în 1926, la Londra, și-a început cariera ca pictor, expunând într-o serie de galerii londoneze, ca apoi ca apoi să se reorienteze către critica de artă. Feluri de a vedea, eseul său de teorie a artei care a însoțit seria de televiziune omonimă de mare succes difuzată de BBC în 1972, a intrat în bibliografia universitară esențială, fiind considerată una dintre cele mai inovative cărți despre artă publicate vreodată. Lucrarea a apărut în traducere, la Vellant, în 2018. Când romanul său G. a câștigat premiul Booker în 1972, John Berger a donat jumătate din contravaloarea acestuia organizației Panterele Negre din Marea Britanie, într-un gest menit să denunțe practicile imorale ale finanțatorului premiului, gigantul alimentar Booker McConnell. În mod paradoxal, controversa iscată cu acest prilej a contribuit la sporirea prestigiului distincției. În ultima parte a vieții a publicat eseuri având ca subiect fotografia, arta, politica și memoria, dar și povestiri în The Threepenny Review și The New Yorker. Romanul său From A to X a fost inclus pe lista lungă a nominalizărilor la premiul Booker în 2008. S-a stins la vârsta de 90 de ani, în Franța, unde se stabilise din 1974.

„Când memoria omului leagă o experiență de alta, natura acestei legături poate varia considerabil. Există legături prin contrast, legături prin similitudine, legături prin metafore senzoriale, legături prin secvențe logice și așa mai departe. Relația dintre cele două experiențe poate fi uneori de comentare reciprocă. În cazul acesta, legătura ia multe forme și este complexă. Însă comentariu, deși extrem de precis, nu poate fi verbalizat, așa cum nu poate fi verbalizat un acord muzical.”

Fiul unui negustor bogat din Livorno și al tinerei sale amante americane, G. a fost conceput în 1886, la patru ani după moartea lui Garibaldi. Încredințat grijii verilor săi materni Beatrice și Jocelyn, descendenții unei familii aristocratice decăzute, G. deprinde tainele vieții în Anglia rurală. Înstrăinat de părinți, condamnat dintru început la soarta celor fără patrie ori apartenență, G. întruchipează individul contemporan pendulând între libertate și însingurare, descoperire de sine și autodistrugere. Îl vom regăsi, rafinat paneuropean ante litteram, în principalele orașe ale statelor-națiune ale anilor dintre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: Paris, Milano, Londra, Triest. Cosmopolit, poliglot, senzualist par excellence, va acoperi, cu interesul rece al martorului distant, marile răsturnări istorice, politice, sociale, tehnologice ale timpului său, într-un total dispreț față de ideea de soartă ca un dat. Un portret plin de compasiune al Europei dinainte de izbucnirea Primului Război Mondial, G. este o operă de ficțiune clasică de la un maestru modern ce merită redescoperit.

„Moralitatea nu are mistere. De asta nu există fapte morale, ci doar judecăți morale. Judecățile morale presupun continuitate și predictibilitate. Un fapt nou, profund surprinzător nu poate fi înglobat în moralitate. Poate fi ignorat sau înăbușit; însă, odată ce existența lui a fost recunoscută, faptul că este inexplicabil îl face impenetrabil pentru orice judecată morală imediată.”

Probabil știți cât de mult ador cărțile din colecția Endorfiction, așa că m-am bucurat enorm când am văzut că prietenii de la Editura Vellant au reușit să o mai îmbogățească cu câteva titluri. Date fiind aceste circumstanțe, știam că G. este un roman de calitate, și chiar a fost. Totuși, pe lângă faptul că a fost un roman extrem de interesant, a existat un ceva ciudat la el, bizar (dar în sensul bun): proza frumoasă, paragrafele minunate scrise de autor, se îmbină cu câteva dintre cele mai bune și de calitate descrieri introspective (!!!) ale oamenilor, dar raportându-ne la un context dominat de sexualitate, erotism. Nu știu, mi s-a părut extraordinar cum reușește autorul să livreze fragmente dintre cele mai profunde fix în aceste „momente literare”. De altfel, și structura cărții este oarecum ciudățică, pentru că sunt foarte multe paragrafe care, deși se leagă, sunt despărțite, și trebuie să recunosc că pentru mine acest lucru a funcționat: lectura a mers mult, mult mai repede decât (nu) m-aș fi așteptat. Și, la sfârșitul cărții, mi-am dat seama că am avut parte de un roman de calitate, un adevărat tur de forță literar - cum, de altfel, mă și așteptam, deoarece am avut foarte multe experiențe plăcute cu cărțile din colecția asta. Vreau să menționez că traducerea acestei cărți este e-x-c-e-l-e-n-t-ă! Felicitări, Ioana Văcărescu!

„(...) Era încântată să facă ce-i spunea el, căci era o ocazie bună de a-i demonstra că era capabilă, că abnegația nu era o mască sub care se ascundea neputința.”

G., eroul, protagonistul cărții, a fost, cel puțin pentru mine, un mister întreg - de la început până aproape de sfârșit, și mi s-a părut că al său caracter, a sa natură interioară nu ne-a fost prezentată, în mod direct, de către autor, ci a fost reflectată de către femeile cu care a avut contact, de toate situațiile prin care a trecut și modul în care a reacționat la acestea. De fapt, mi s-a părut mai mult „un spectator” al acțiunii, dincolo de a fi un protagonist al acțiunii. Pentru a vorbi despre poveste, aș putea spune că G. este, într-o oarecare măsură, un fel de reinterpretare a clasicului Don Juan, însă din perspectiva femeilor implicate în relații cu acesta. Fiul nelegitim al unei englezoaice bogate și al unui om de afaceri italian, G. este văzut prin ochii femeilor, naratorul inserându-și comentariile (directe) doar uneori, pe ici și colo, și în special atunci când G. se află în mijlocul unor evenimente violente, cărora ar părea că „singur” nu le-ar putea face față. Un personaj hipnotic, greu de înțeles de către bărbații din cerul său de prieteni care, în cea mai mare parte, îl antipatizează și chiar urăsc. De fapt, acest G. este greu de înțeles și de către femei, pentru care, deseori, rămâne un mister. 

„Îmi privesc viața particulară cu același realism cu care-mi privesc viața publică. Îmi este clar de ceva vreme că vreți să-mi seduceți soția, iar la fel de clar îmi este că ea ar vrea să vă fie amantă. Fără îndoială, chiar așa s-ar fi întâmplat, dacă eu n-aș fi suflat vreo vorbă despre asta. Dar situația de azi nu este una normală. Suntem cu toții în criză de timp. De asta am și deschis subiectul. Vreau să vă spun că puteți conta amândoi pe cooperarea mea.”

Proza este absolut de vis, frumoasă, suavă aș putea spune, profundă și plină de imagini superbe, de-a dreptul hipnotizantă la unele pagini, iar descrierile introspective ale oamenilor, în contexte diferite, sunt „lapte și miere”. Deși construcția romanului necesită o atenție deosebită la detalii, trebuie să recunosc că am citit această carte foarte rapid. În principal, am fost convins de stilul autorului, John Berger, iar apoi m-am lăsat purtat de valul acțiunii și dinamicii. Combinând detaliile istorice cu viața personajului său, povestea capătă o anumită „savoare”, ducând totul într-o direcție mult mai complexă, efervescentă. Chiar mi-au plăcut detaliile istorice, în esență politice și sociale, iar descrierile autorului mi s-au părut foarte convingătoare. Culoarea locală a cărții a avut un iz rafinat, și, deși deseori am o problemă cu acele descrieri care mi se par inutile, trebuie să recunosc că, în această carte, totul mi s-a părut foarte bine dozat și echilibrat - nici prea mult, dar nici prea puțin, ci exact cum trebuie pentru a putea să simt, în totalitate, atmosfera cărții, „scena” pe care trăiau personajele noastre dragi. Legat de personaje, pot spune că se observă atenția deosebită a autorului, ceea ce este un alt aspect care mi-a plăcut enorm. 

„Valsul este un cerc în care panglici de sentimente se ridică și cad. Muzica desface fundele, apoi le leagă la loc.”

G. chiar mi-a plăcut foarte mult - o carte postmodernistă, bineînțeles, dar picarescă, iar acest lucru o face să fie mult diferită față de alte cărți postmoderniste pe care le-am citit de-a lungul timpului. Personajul central al cărții este G., dar nu-mi amintesc dacă John Berger a dat o explicație (în carte) privitoare la alegerea numelui. O fi o aluzie la Giuseppe Garibaldi, eroul italian care a condus mișcarea de unificare a Italiei? Există niște mici aluzii (le-aș putea spune) în carte, adică anumite întâmplări care ar putea face viabil un astfel de scenariu. În orice caz, no me importa quién explica, pentru că eu m-am bucurat de o lectură fabuloasă, care mi-a plăcut cap-coadă și pe care aș recomanda-o oricui. De fapt, nu oricui, pentru că știu că sunt persoane care cu greu abordează cărți care nu sunt tocmai dinamice (și, da, romanul lui John Berger nu e neapărat unul al acțiunii, ci unul al stării), dar îl recomand celor care vor să citească un roman cu personaje complexe, alcătuite din lumini și umbre, care îți dau de gândit. Și, în cele din urmă, chiar îl recomand cititorilor care obișnuiesc să pună accent și pe scriitură, pe finețea romanistă, nu neapărat pe intrigă și alte variabile care, bineînțeles, fac ca un roman să fie bun.