Editura: Puffin Books
Colecție: Puffin Modern Clasics
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 278
Anul apariției: 2006
Robert Edmund Cormier (January 17, 1925–November 2, 2000) was an American author, columnist and reporter, known for his deeply pessimistic, downbeat literature. His most popular works include I Am the Cheese, After the First Death, We All Fall Down and The Chocolate War, all of which have won awards. The Chocolate War was challenged in multiple libraries. His books often are concerned with themes such as abuse, mental illness, violence, revenge, betrayal and conspiracy. In most of his novels, the protagonists do not win.
🥀DEATH MAY BE THE ONLY ESCAPE🥀
Who will be the next to die? They've taken the children. And the son of a general. But that isn't enough. More horrors must come... A bus-load of children is being held hostage. At the centre of the battle are three teenagers: Miro, the terrorist, Kate, the bus driver, and Ben, the unwilling go-between.
“The possibility that hope comes out of hopelessness and that the opposite of things carry the seeds of birth - love out of hate, good out of evil. Didn't flowers grow out of dirt?”
After the First Death nu este o carte pe care să o citești și apoi să o uiți; nici la mult, mult timp după ce ai citit-o. Este genul de poveste care rămâne în tine, ca o umbră care alege să stea alături de tine de-a lungul zilelor următoare, săptămânilor următoare. Când am terminat-o, am rămas blocat, pur și simplu privind în gol, încercând să procesez ceea ce tocmai citisem. Este intensă, brutală, sfâșietoare – și, poate cel mai important, incredibil de reală. Cormier nu se teme să-și zguduie cititorul, iar în acest roman o face cu rău de tot. Îți frânge sufletul încet, fără avertisment, și te lasă să te confrunți singur cu emoțiile care se prăbușesc peste tine ca un val rece. Îmi plac cărțile care nu oferă un confort fals, care nu îți spun că totul va fi bine doar ca să te menajeze. Cartea de față spune o astfel de poveste – o poveste care nu îți dă răgaz să respiri, care te face să te întrebi ce ai fi făcut tu în locul personajelor, cum ai fi reacționat, cât de puternic ai fi fost. Dacă ai fi fost... Și, sincer, n-am să-l iert pe autor pentru ce i-a făcut unuia dintre personaje...
″I keep thinking I have a tunnel in my chest. The path the bullet took, burrowing through the flesh and sinew and whatever muscle the bullet encountered.”
La suprafață, cartea spune povestea unei răpiri – un autobuz plin de copii este luat ostatic de teroriști, iar autoritățile sunt puse în fața unor alegeri imposibile. Dar în profunzime, cartea este o poveste despre identitate, percepție și sacrificiu. Ben, unul dintre personajele principale, este un adolescent prins între dorința de a-și mulțumi tatăl și propria sa fragilitate. Întregul său arc narativ este construit în jurul ideii de identitate – cine este el, de fapt? Este eroul pe care tatăl său și-ar dori să fie sau doar un băiat speriat, prins într-un joc mult prea mare pentru el? Miro, pe de altă parte, este de cealaltă parte a baricadei, dar și el se confruntă cu aceleași întrebări. Crescut pentru a deveni un soldat, un luptător, un ucigaș, Miro nu are voie să-și permită slăbiciunea, dar înăuntrul său există îndoieli, întrebări și o dorință neclară de a înțelege lumea altfel decât i-a fost spus că este. Într-un fel, cei doi sunt oglinzi distorsionate unul pentru celălalt. Ben are totul – o viață relativ normală, o familie, o casă – dar nu este sigur că își merită locul în acea lume. Miro nu are nimic altceva în afară de scopul care i-a fost impus, dar în adâncul său pare să-și dorească ceva mai mult. Și aici intervine geniul lui Cormier – nu ne oferă răspunsuri clare, nu ne spune cine e bun și cine e rău. Ne lasă să ne punem noi întrebările, să ne frământăm, să ne simțim inconfortabil cu gândurile noastre.
“This is why Miro did not like waiting. It gave him too much time to think, to ponder, to wonder about things he should leave to Artkin.”
Cormier scrie într-un stil care îți dă fiori. Nu e nimic exagerat sau melodramatic – dimpotrivă, cuvintele sale sunt precise, reci uneori, dar exact de aceea atât de puternice. Atmosfera pe care o creează este apăsătoare, sufocantă pe alocuri, dar nu poți să te oprești din citit. Modul în care jonglează cu perspectivele – când Ben, când Miro, când Kate, fata prinsă în mijlocul acestui coșmar – îți oferă o imagine completă asupra evenimentelor, dar nu te lasă să te atașezi prea mult de un singur personaj. Asta face totul și mai greu de suportat. Kate este un alt punct interesant al poveștii. Cormier nu este cunoscut pentru portretizarea profundă a personajelor feminine, dar aici încearcă să ofere o viziune mai nuanțată. La început, am simțit că este doar o figură pasivă, cineva care suferă fără să aibă prea multă influență asupra propriului destin. Dar pe măsură ce cartea avansează, începi să înțelegi mai bine frica, lupta ei interioară, încercarea de a rămâne umană într-o situație imposibilă.
“The possibility that hope comes out of hopelessness and that the opposite of things carry the seeds of birth – love out of hate, good out of evil. Didn't flowers grow out of dirt?”
Finalul? Devastator. Nu am să dau spoilere, dar pot spune că este genul de final care te face să închizi cartea și să stai nemișcat, cu un gol în stomac. Nu este un final fericit, nu este nici măcar un final „satisfăcător” în sensul clasic al cuvântului. Dar este exact finalul potrivit pentru această poveste. After the First Death nu este o lectură ușoară. Este dureroasă, brutală și, de multe ori, incomodă. Dar este și incredibil de bine scrisă, plină de emoție și de o profunzime rar întâlnită în literatura YA. Este genul de carte care te face să gândești, care îți pune întrebări la care nu ai răspunsuri imediate. Dacă ești în căutarea unei povești care să te zdruncine, să îți lase un nod în gât și să te facă să privești lumea puțin diferit, atunci aceasta este cartea pe care trebuie să o citești. Eu chiar am recomandat-o absolut oricui și știu persoane care au citit-o la recomandarea mea și mi-au împărtășit cel puțin aceeași impresie - o lectură pur și simplu memorabilă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu