Editura: Pandora M
Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Contemporan
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 128
Anul apariției: 2023
Traducere: Mădălina Ghiu
Annie Ernaux (n. 1940) s-a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construinduși simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Premiul Marguerite Yourcenar, Premiul Renaudot, Premiul Strega, Premiul Formentor, Premiul Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura autoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Editurii Gallimard în timpul vieții sale. În colecția Anansi. World Fiction urmează să apară Un tânăr și Scriitura ca o lamă de cuțit. Până acum, au fost traduse următoarele volume: Tânărul. Fotojurnal, Locul. Evenimentul, Anii și Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei.
⏳TOT TRECUTUL ESTE NECESAR PENTRU A IUBI PREZENTUL (ANNIE ERNAUX)⏳
De-a lungul câtorva zeci de pagini, Annie Ernaux recreează, prin intermediul unei relații cu un student mai tânăr cu trei decenii decât ea, „fata scandaloasă“ pe care a întrupat-o în tinerețe. Este o nouă versiune a scriitoarei, care-i îngăduie mai curând să analizeze trecutul decât să trăiască prezentul: femeia matură care ține de mână un bărbat mult mai tânăr este la fel de izolată și de „interpretată“ de societate cum fusese tânăra care își pierduse virginitatea cu decenii în urmă. Prezentul și trecutul se rescriu reciproc, se potențează și-și acordă noi modalități de interpretare. Paginile de Fotojurnal ce însoțesc microromanul așază această imagine a prezentului în rama memoriei revizitate.
„La cei cinzeci și patru de ani ai mei, îmi dedica o pasiune de care nu avusesem parte niciodată de la vreun iubit de până atunci.”
Citind Tânărul. Fotojurnal m-am simţit de parcă aş fi intrat fără permisiune într-o cameră intimă, luminată slab, unde autoarea şi-a abandonat toate măştile sociale, lăsându-se privită fără pudoare, fără filtre, fără menajamente. Stilul său este ca un ciob de oglindă murdară în care realitatea se reflectă tăios, fără a fi romanţată, fără a fi înfrumuseţată de artificii literare. Este o scriere brută, analitico-senzorială, cu o valență sterilă, aproape chirurgicală în felul în care secţionează experienţa umană, prezentând-o ca pe un obiect de studiu, rece, fără melodramatism, dar pulsând totuși de viață. Tânărul este o radiografie a unei relaţii atipice, dar tocmai prin atipicul ei devine un prilej pentru Annie Ernaux de a examina normele sociale, ipocrizia din spatele percepţiilor despre dragoste, sex şi putere. O femeie trecută de 50 de ani se implică într-o relaţie cu un student cu 30 de ani mai tânăr. Deja din premisă, îte dai seama că nu vei avea parte de o poveste convenţională. Ernaux nu se ascunde: scrie despre plăcerea de a fi dorită, despre puterea pe care o are asupra acestui băiat, despre cum el devine un vehicul prin care ea retrăieşte trecutul. Se hrăneşte din această relaţie nu neapărat pentru băiatul în sine, ci pentru ceea ce el reprezintă: o „redobândire” a tinereții ei, o sursă de inspiraţie pentru scris, o validare a faptului că încă mai există drept femeie dorită.
„El era purtătorul memoriei primei mele lumi. Amesteca violent zahărul din ceașca lui de cafea ca să se dizolve mai repede, își mărunțea spaghetele, tăia un măr în bucăți mici, apoi le mânca din vârful cuțitului – atâtea gesturi uitate pe care le-am regăsit la el, într-un mod tulburător. Aveam din nou zece, cinsprezece ani și stăteam la masă cu familia, cu verii mei – A., la fel ca ei, avea aceeași piele albă și pomeții roșii ai normanzilor. El era întruparea trecutului.Alături de el am trecut prin toate vârstele vieții, viața mea.”
Adevărata forţă a textului vine din modul în care autoarea demontează asimetriile de gen: un bărbat în vârstă cu o tânără este perceput ca seducător, un exemplu de masculinitate impunătoare, pe când o femeie cu un băiat mai tânăr este privită ca ridicolă, disperată, o ciudăţenie socială. Ernaux scrie despre aceste contradicţii cu un fel de nonşalanţă aproape provocatoare, parcă spunând: Da, aşa este, şi ce?. Ea ştie că relaţia nu are viitor, dar nici nu vrea un viitor pentru ea. Este o experienţă, o trăire, ceva ce merita scris pentru a deveni real. Pe de altă parte, Fotojurnal este o altă formă de explorare a sinelui. O colecţie de instantanee, de gânduri, de momente surprinse de-a lungul vieţii ei. Este aproape ca un puzzle fără margini clare, unde fiecare fotografie este o uşă către o altă versiune a ei. Ernaux pare să ne spună că identitatea noastră nu este fixă, ci fluctuantă, schimbătoare, dependentă de context, vârstă, relaţii. Citind aceste fragmente, ai impresia că autoarea se priveşte pe sine cu aceeaşi curiozitate detaşată cu care priveşte lumea din jur. Bineînțeles, n-are valența unei autobiografii... Încă trebuie să mai așteptăm până când va fi disponibilă și aceea.
„Insomnie absolută. Ca să adorm, am încercat să revăd băcănia părinților mei, locul obiectelor. Într-o zi am inventariat în scris totul. Cu cât îmbătrânesc, cu atât încerc să ajung la aceste lucruri vechi, la aceste locuri dispărute, deci la această «altă viață» care este în urmă și pe care toată lumea o crede înainte.” (Fotojurnal, iunie 1999)
Tânărul. Fotojurnal nu este o carte neapărat confortabilă. Este brutal de sinceră, deseori cinică, fără să caute empatie sau justificări. Ernaux nu vrea să fie plăcută, nu scrie ca să fie admirată, ci ca să documenteze, să surprindă realitatea exact aşa cum este. Tocmai de aceea înţeleg de ce mulţi cititori pot avea dificultăţi în a-i gusta stilul. Dacă preferi proza lirică, caldă, plină de metafore reconfortante, Ernaux nu este pentru tine, asta-i clar. Dar dacă vrei o scriitură care să te zgârie pe interior, să te forţeze să analzezi, să te provoace, o scriitură aproape „sterilă”, atunci vei găsi aici lectura pe care o cauți. Am citit tot ce a scris Ernaux și a fost tradus și la noi, și mă declar un fan convins al autoarei. De altfel, m-am bucurat nespus când, în 2022, a fost laureată la Premiul Nobel pentru Literatură. În general, toate scrierile dumneai mi se par un exerciţiu de introspecţie radicală, iar cartea de față este un amestec de jurnalism personal şi analiză socială, o invitaţie într-un teritoriu unde dorinţa, memoria şi identitatea se împletesc la fiecare colţ. E o carte care nu se lasă citită pasiv, ci cere să fie simțită, să fie auzită și văzută, chiar dacă uneori poate deveni ușor inconfortabil să faci acest lucru.
Alte recenzii ale cărților scrise de Annie Ernaux, apărute și pe blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu