Repetiție pentru o lume mai bună, de Mihai Radu - Recenzie

Editura: Polirom

Colecția: EGO. Proză

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 200

Anul apariției: 2022

Mihai Radu (născut în 1977) a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este jurnalist la Recorder, unde realizează emisiunea „Ce ne enervează“, şi la săptămânalul Caţavencii. După volumul de proză scurtă Hobby şi alte povestiri, apărut în 2009, a publicat, împreună cu Simona Tache, Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut (2013) şi Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor (2015). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut romanele Sebastian, ceilalţi şi‑un câine (2014), Extraconjugal (2017, 2018), Contaminare (2019) şi Respiră! (2024). Romanul Repetiţie pentru o lume mai bună (ediţia I, 2022), nominalizat la Premiile revistei Observator cultural, ediţia 2023, a fost dramatizat de Mihai Radu şi Ionuţ Sociu şi pus în scenă de Radu Afrim.

𖦹 ZI DE ZI DE ZI DE ZI DE ZI DE ZI ꩜

Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat. Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.

„(...) Viața înghițise îngerașul și-l și căcase de câteva mii de ori de-atunci. Supraviețuise în pozele alea, ca un animal împăiat și, poate, în partea de creier neatinsă de AVC a maică-sii.”

Repetiție pentru o lume mai bună a fost o lectură care m-a prins în mrejele ei încă de la primele pagini, dar nu într-un mod liniștitor sau reconfortant, ci mai degrabă printr-o combinație de neliniște și fascinație. Povestea urmărește viața lui Paul, un bărbat aflat într-un punct de cotitură al existenței sale, prins între trecut și un viitor care pare să nu mai ofere nicio promisiune. Cartea mi-a stârnit o mulțime de emoții contradictorii. Pe de o parte, am fost atras de felul în care Mihai Radu reușește să redea cu multă naturalețe fragmente din viața unui om aparent banal, dar care, prin detalii subtile, devine un personaj complex, plin de frământări interioare. Pe de altă parte, am resimțit o anumită distanță față de el, ca și cum ironia subtilă și autoironia prezentă în narațiune m-ar fi împiedicat să mă atașez cu adevărat de protagonist.

„Ochii slăbesc, îmi spuneam, se sting în ei înșiși, carnea devine insensibilă, se transformă într-un material ca o cârpă oarecare, părul dispare, dinții mor, articulațiile înțepenesc, iar oasele se fragilizează. Fiecare e împins tot mai departe în el însuși, rătăcește spre liniștea unui punct ideal și indiferent. Corpurile nu se mai văd unele pe altele, deși stau față în față, iar irisurile s-au uscat. Îl atingi pe celălalt și ce dacă-l atingi? El însuși, de dincolo, nu poate să ajungă la propria piele, la propriul corp în care tu bați cu degetele ca într-un zid: lumea devine un parc în care oameni orbi plimbă câini orbi. Ceață neagră între corpuri și atât.”

Paul își trăiește existența într-un haos controlat, între divorț, relația complicată cu fiica sa, un tată bolnav de demență pe care trebuie să-l ia acasă dintr-un azil care urmează să fie închis și un trecut care ascunde un secret greu de dus. Încercările lui de a face față acestor provocări sunt deseori împinse înspre absurd, nu pentru că situațiile în sine ar fi incredibile, ci pentru că ele sunt redate cu o doză de umor sec și dezinvolt, făcând ca dramele să capete un aer de tragicomedie. Titlul romanului m-a intrigat inițial. „Repetiție pentru o lume mai bună” te face să crezi că urmează să citești o poveste despre evoluție, despre cineva care învață din greșeli și se pregătește pentru o viață mai bună, mai împlinită. Însă, pe măsură ce înaintam în lectură, mi-am dat seama că lucrurile stau exact pe dos. Mai degrabă, Paul pare să fie prins într-o repetiție continuă a acelorași greșeli, a acelorași momente de nehotărâre și apatie, în care orice încercare de schimbare se lovește de zidul propriilor sale limite și al realității crude. Titlul devine astfel un fel de ironie, pentru că lumea mai bună nu pare să vină niciodată, iar tot ce rămâne este repetiția unei existențe marcate de ezitări și eșecuri.

„Uneori simțeam răzbunarea vie a acestei boli necruțătoare și îmi imaginam cum noaptea lucrează să-l șteargă pe tata și din mințile noastre.”

Mi-au plăcut în mod special dialogurile – scurte, precise, pline de subînțelesuri. Paul și celelalte personaje comunică într-un fel ce pare casual, dar în spatele cuvintelor se ascund emoții și conflicte profunde. Relația lui cu tatăl său bolnav este redată într-un mod dureros de sincer, fără sentimentalisme inutile. Totul este spus exact așa cum se simte: greu, obositor, frustrant. Un alt aspect care mi-a plăcut a fost stilul de scriere al lui Mihai Radu. Există pasaje care m-au surprins prin forța lor expresivă, comparații și imagini care îți rămân în minte mult timp după ce ai închis cartea. Autorul are un mod aparte de a descrie realitatea, folosind o combinație de umor și melancolie care face ca lectura să fie captivantă chiar și atunci când povestea în sine nu oferă un fir narativ spectaculos.

„(...) credința asta în liberul-arbitru este ea însăși o traumă care ar merita niște terapie?”

Unul dintre lucrurile care m-au pus pe gânduri a fost felul în care romanul tratează tema alienării. Paul este un personaj care pare să fie străin de propria sa viață. Deși participă activ la evenimente, pare mai degrabă un observator pasiv al propriilor decizii. E ironic, distant, dar în același timp conștient de neputința sa. Acest fel de a privi lumea m-a făcut să mă gândesc la cât de des oamenii ajung să trăiască astfel – nu neapărat prin alegeri conștiente, ci pentru că realitatea îi împinge într-o rutină din care pare imposibil să scape. Spre finalul cărții, am avut senzația că Paul nu mai luptă pentru nimic. În loc să-și construiască o viață mai bună, pare să accepte că totul este sortit să rămână la fel. Nu e un deznodământ tragic în sensul clasic, dar este unul care te lasă cu un gust amar. Mi-am dat seama cât de des literatura romantizează suferința și neputința, transformându-le în ceva poetic sau profund. Aici, însă, durerea nu este sublimă, nu este eroică – este doar parte din viață, așa cum este pentru mulți oameni.

„E ceva eliberator în orice boală. E ceva eliberator în orice abandon. Mai ales atunci când începi să nu mai crezi în frică. E un moment, o clipă, când culorile lumii se schimbă. Nu mai crezi în frică și gata, e ca o magie.”

Repetiție pentru o lume mai bune este o carte care nu te lasă indiferent. Nu este genul de roman care neapărat caută să-ți livreze un mesaj clar sau un final satisfăcător. Mai degrabă, este o oglindă a unei realități care poate părea inconfortabil de familiară. Deși uneori am simțit că mă ține la distanță, am apreciat onestitatea cu care este scrisă. Mihai Radu nu încearcă să îndulcească adevărul, nu încearcă să ofere soluții sau să creeze eroi. În schimb, prezintă o bucățică din viață așa cum este ea – imperfectă, complicată, plină de încercări și, uneori, fără un sens clar. În final, chiar aș zice că a fost o surpriză literară foarte plăcută. Mi-a dat mult de gândit și, chiar dacă nu am rezonat întotdeauna cu protagonistul, am apreciat felul în care romanul explorează complexitatea vieții de adult și a relațiilor umane. De fapt, a fost o carte care chiar mi-a dat de gândit și m-a făcut să-mi pun întrebări – și, de cele mai multe ori, cam așa măsor eu valoarea unei cărți. Iar, din acest punct de vedere, cartea lui Mihai Radu chiar a fost și este una foarte, foarte valoroasă!