Banda celor șase ciori, de Leigh Bardugo - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 592

Traducere: Laurențiu Dulman

Anul apariției: 2016

„Inima e o săgeată. Are nevoie de o țintă ca să știe unde să se înfigă.”

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi, mai recent, s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic. De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut volumele Trilogiei Grisha: Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor și Regatul Luminilor.

„Fii hotărâtă (...). Trebuie să știi unde vrei să mergi ca să ajungi acolo.”

Șase proscriși periculoși. O misiune imposibilă. Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul – şi nimeni nu o ştie mai bine decât Kaz Brekker, un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur. Așa că iată care este banda lui: un condamnat însetat de răzbunare, un trăgător împătimit de jocurile de noroc, un fugar cu un trecut privilegiat, ospioană poreclită Fantoma, o Sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea ca să supravieţuiască într-un cartier rău famat, un hoţ cu darul evadărilor imposibile. Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregii lumi – dacă nu se ucid mai întâi între ei.

„ - O pușcă nu e rea în sine. Și nici o sabie. Jurda parem ne asigură supunerea lor. Îi transformă pe Grisha în ceea ce au fost dintotdeauna meniți să fie.”

O să fie o recenzie scurtă, sper, asta deoarece nu știu ce-aș putea spune despre această carte (de fapt, serie) pe care o știe, efectiv, toată lumea, pe care au citit-o mai cu toții și așa mai departe. Mi-a fost recomandată tare, tare des, dar dat fiind faptul că eu nu prea abordez acest gen literar (fantasy, deși nu e tocmai un fantasy în totalitate, cu elfi și chestii de genul ăla, dar are elemente de supranatural și situații departe de a putea fi reale, deci imposibile), m-am tot ferit de cărțile lui Leigh Bardugo. Și totuși, mi-am luat inima în dinți (fazual spus, că până la urmă n-am riscat nimic deoarece știam, încă de la început, că o să-mi placă) și mi-am zis s-o încerc. Ei, bine, înțeleg faza cu hype-ul, înțeleg de ce mi le-a recomandat așa de multă lume. Dude, are Leigh Bardugo un stil de-a scrie, un stil de a crea personaje memorabile (o, și ce personaje!), de a contura situații, de a da culoare locurilor, de a reitera o atmosferă densă de-o tai cu cuțitul, de a imprima personajelor sale anumite caractere, de a-și pune eroii în situații total neașteptate și fascinante și alerte, deci are un asemenea stil cum rar am reușit să văd la alți autori. Și, într-adevăr, poate nu prea am grad de comparație, dar bănuiesc că, dacă am să mai abordez acest gen, probabil ceilalți autori vor tinde să fie comparați cu Leigh Bardugo. Nu știu, dar chiar mi-au plăcut cele două volume - Banda celor șase ciori și Răzbunarea ciorilor - la nebunie.

„(...) Sunteți lipsiți de vlagă și fricoși, aveți vieți scurte și prejudecăți jalnice. Vă închinați la zâne ale pădurilor și la spirite ale gheții care nu se sinchisesc să se arate, dar când întâlniți puterea adevărată, abia aștepați s-o călcați în picioare.”

Ideea centrală a cărții este una chiar interesantă. Nu știu cât de originală e, habar n-am, deoarece, așa cum am mai spus, nu prea citesc cărți de acest gen. Nu știu dacă sunt altele mai bune, dar știu cât de rapid am devorat romanele lui Bardugo. OK, poate, la început, totul a mers mai greoi, și-asta e perfect normal dat fiind faptul că nu prea eram familiarizat cu acest stil de scriere, cu astfel de situații, cu tot dinamismul și tot ce se-ntâmpla. Eu tind să citesc cărți care să-mi dea de gândit, care să mă solicite și care să-mi stârnească anumite emoții, care să mă epuizeze (puțin sadic, nu?) și care să nu-mi permită să le citesc cap-coadă din câteva reprize de citit. Nu. Dar, da, abordez și cărți care mi se par ușurele și care mă încântă prin acțiune, întorsături de situație, chestii de genul ăsta - însă acestea, de obicei, sunt thrillere. Dar cartea aceasta, pentru mine, a avut de toate, și-aici vreau să insist în special pe personajele genial, dar genial construite. N-am să vorbesc, în particular, despre Kaz, care niciodată „nu are nevoie de un motiv”, Inej, Nina, Matthias, Jesper și Wylan. Nope, deși ei reprezintă mtovul principal pentru care mi-a plăcut această carte. Dar am să vorbesc despre sinergia acestor personaje, despre cât de frumos au evoluat împreună, despre cât de surprinzătoare au fost, cât de curajoase, neînfricate, puternice, pregătite oricând să lupte și să moară luptând. Despre cât de fain a reușit Leigh Bardugo să construiască această poveste, această aventură plină de fantezie, de groază și teroare, de pericol, în care moartea însemna ceva de-o simplă secundă. Despre cum rivalitățile, angoasele, durerile, amintirile, interesele politice, voracitatea au potențat dinamismul acestei cărți, pe care am citit-o, în ultimile două sute de pagini, cu sufletul la gură. Într-adevăr, Bardugo își merită faima, își merită fanii, deoarece chiar a reușit să intre sub piele multor cititori, oferindu-le niște romane nu neapărat comerciale, pe cât foarte, foarte ușor de iubit. 

„- Vreau să te alături Scursurilor.

- Ca să fac ce?

- Să strângi informații. Am nevoie de un păianjen care să se cațere pe pereții caselor și edificiilor comerciale din Ketterdam, să tragă cu urechea pe la ferestre și să spioneze de pe acoperișuri. Am nevoie de cineva care poate să fie invizibil, care poate deveni o fantomă. Crezi că poți face asta?”

Leigh Bardugo scrie bine, recunosc, și totuși nu pot spune că e neapărat preferata mea. OK, lecturile chiar au fost bune, personajele au fost memorabile, dar poate ideea că aceste lucruri nu pot fi reale, nu reușesc să mă convingă știrbesc, în cele din urmă, din plăcerea lecturii. În condiții de genul, parcă aș prefera să mă uit la un film, la un serial care să-i conțin pe acești eroi. De fapt, probabil și hype-ul cu serialul după seria Grisha este unul justificat, dat fiind faptul că și cărțile-s la sufletul multor cititori. Nu știu dacă am să mă uit și eu la serial, dar știu că vreau neapărat să citesc și trilogia menționată mai sus. Nici nu știu ce să mai spun. Chiar nu știu. Am citit această serie cred că acum vreo două luni, poate-aș fi putut spune mai multe atunci când impresiile erau deja la cald. N-am uitat ce s-a întâmplat în cărți, nicidecum. Dar acum, dacă stau și mă gândesc mai bine, probabil am fost destul de impresionist și uluit imediat ce am terminat de citit cărțile. Nu spun că nu-s bune, dimpotrivă, chiar sunt niște cărți extrem de bine scrise, complexe, pline de intrigi și de situații care surprind și, bineînțeles, plac cititorului. Dar poate nu-s neapărat pentru mine, pur și simplu. Poate ar trebui să ies mai des din zona mea de confort și să ofer o șansă viabilă și altor genuri de cărți - deseori, când mă antrenez într-o lectură fantasy, plec în aventură cu păreri preconcepute: mda, un fantasy, să vedem ce-i de capul lui. Și totuși, uite, Banda celor șase ciori chiar a avut un cap mare, să spun așa. 

„- Îmi plac enigmele. Șiretlicurile sunt limba mea maternă.”

Sunt sigur că ați citit aceste cărți, la fel de sigur cum sunt și că v-au plăcut. Aveți toate motivele din lume: personaje memorabile, complexe, alcătuite din lumini și umbre, rotunde, emoționante și puternice, curajoase și hotărâte, cu replici delicioase (o, da!). Un Univers genial conturat, dark, efervescent, o atmosferă densă și aproape palpabilă, periculoasă, alarmantă, antrenantă. Situații din ce în ce mai neașteptate și surprinzătoare, lupte, arme, vrăji, creaturi ciudate și magice, iarăși magie, conflicte, o armă secretă, teroare, durere, lacrimi, explozii, invenții și multe, multe altele. În Universul Grisha, pericolul pândește la fiecare colț. Personaje cu istorie, cu traume, cu un fond pe care se dezvoltă. Și-o scriitură alertă, deseori emoționantă și profundă, care te antrenează, te prinde și te poartă printr-un roller-coaster de stări. Am trăit această aventură, am trăit alături de eroii lui Bardugo. Și mi-a plăcut la nebunie această carte, fie ea și fantasy. Că, până la urmă, care e cea mai fictivă creatură din această lume, dacă nu omul, cu toate sertărașele sale ascunse în profunzime?

„- N-am trimis niciun Grisha la rug. Toți Grisha au parte de un proces corect... Nina s-a întors spre el, cu ochelarii ridicați, cu lacrimile înghețate pe obraji. 

- Atunci cum se face că niciun Grisha n-a fost găsit nevinovat la sfârșitul așa-ziselor voastre procese corecte? (...) Pentru că singura noastră crimă este că existăm. Crima noastră este că suntem ceea ce suntem.”

Revin curând și cu recenzia celui de-al doilea volum, Răzbunarea ciorilor. Dacă ați citit acest volum, sunt tare curios de părerea voastră! Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Banda celor șase ciori, de Leigh Bardugo, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!