Răzbunarea ciorilor, de Leigh Bardugo - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 688

Anul apariției: 2017

Traducere: Laurențiu Dulman

„ - (...) Monștrii cei mai răi nu arată ca niște monștri.”

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi, mai recent, s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic. De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut toate volumele Trilogiei Grisha: Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor și Regatul Luminilor, precum și Banda celor șase ciori (#1 New York Times bestseller, USA Today bestseller, New York Times Notable Book 2015), primul volum al seriei cu același nume.

„Asta e problema în Ketterdam, și-a spus Jesper în timp ce bâjbâiau prin întuneric. Dacă ai încredere în cine nu trebuie, poți să fii omorât.”

Urmarea volumului Banda celor şase ciori (nominalizat la Carnegie Medal 2017) este un amestec de Urzeala tronurilor și Ocean’s Eleven. Kaz Brekker şi echipa lui tocmai au dat o lovitură atât de îndrăzneață, încât nici ei nu credeau că vor scăpa teferi. Dar în loc să pună mâna pe o recompensă consistentă, sunt nevoiţi să lupte din nou pentru vieţile lor. Înșelată şi slăbită de răpirea unui membru important, echipa a rămas fără resurse, fără aliaţi şi fără speranţă. În timp ce în Ketterdam se adună forţe puternice din întreaga lume, dornice să smulgă secretele periculosului drog numit jurda parem, rivali vechi şi duşmani noi pun la încercare iscusinţa lui Kaz şi loialităţile fragile din cadrul echipei. Pe străzile întunecate şi întortocheate ale oraşului se va da un război, o luptă pentru răzbunare şi ispăşire care va decide soarta lumii Grisha.

„- Pentru că aici, profitul este legea. (...) Uneori, trebuie să-ți faci dreptate singur.”

Am citit și al doilea volum al seriei Banda celor șase ciori, Răzbunarea ciorilor, și nu l-aș putea compara cu primul, întrucât mi-au plăcut la fel de mult. Dacă în primul volum am început să cunosc personajele, am încercat să intru cât mai bine în atmosferă, să mă las convins cât mai bine de autoare, în al doilea volum am intrat deja familiarizat cu toate acestea, drept care a mers, ca lectură, mult, mult mai rapid decât primul. Pur și simplu, de fapt, nici n-am avut timp să respir. L-am dat gata din vreo două reprize de citit, deoarece abia așteptam să văd ce urmează să se mai întâmple. Bardugo chiar știe cum să-și convingă cititorul, cum să-l atragă cât mai intes în lumea romanelor sale. În Răzbunarea ciorilor mi-a plăcut incredibil de mult cât de dinamic, alerg, neașteptat și repede s-a întâmplat totul. Întorsăturile de situație au fost la ele acasă, să spun așa, și-aveam poate la un moment dat impresia că știu unde se îndreaptă totul, care sunt motivele care justifică anumite comportamente și acțiuni. Dar am lăsat totul baltă și-am zis, eh, mai bine să mă bucur de lectura aceasta decât să stau și să cobesc și să presupun degeaba.

„(...) Aveau să supraviețuiască acelei nopți. Aveau să scape de orașul acela umed și prost conceput, iar apoi... Ei bine, apoi aveau să schimbe lumea.”

Nu pot spune multe, ar însemna să mă repet în ceea ce privește cum scrie Bardugo, cât de bine își creează personajele - am spus totul deja în recenzia de la Banda celor șase ciori, postată un articol mai jos (AICI). Dar nu pot să nu plec din lectura acestor cărți, din lectura acestei serii - prima serie scrisă de Leigh Bardugo pe care o citesc, dar nicidecum ultima, e cert acest lucru - fără să spun că, într-adevăr, e tare fain să-ți ieși din zona de confort. Sunt, bineînțeles, absolut sigur că există fantasy-uri și mai bune, poate, de fapt și mai fantasy decât această carte, și-abia aștept să mai abordez acest gen literar; totuși, nu pot să nu spun că, de-acum înainte, voi avea drept referință această serie scrisă de Leigh Bardugo atunci când voi fi citit și alte cărți din această tagmă literară. Și poate nu le-aș fi citit vreodată, dacă nu mi le recomanda, cu-atâta patos, Aida (@unicornulciteste), căreia îi mulțumesc foarte, foarte mult că m-a tras deseori de mânecă și, datorită ei, am descoperit niște personaje atât de faine, o lume atât de impresionantă și o scriitură atât, atât de autentică. Da, chiar îmi place cum scrie Bardugo, și poate mă repet, dar are ceva special, ceva al ei, o combinație între profunzime și dinamism, cu o cadență alertă a acțiunii și, în același timp, care lasă mereu loc de emoție și sentimente. Îmi amintesc cu mare drag de anumite situații și anumite replici, cugetări ale unor personaje - toate acestea au făcut ca lectura acestei serii să fie mult mai pe placul meu.

„- Am încasat gloanțe, lovituri de cuțit și pumni cărora le-am pierdut șirul, și toate astea pentru o bucățică din Ketterdam, a spus Kaz. E orașul pentru care am sângerat. Și dacă orașul m-a învățat un lucru, acela e că întotdeauna încă mai poți sângera un pic.”

Știam că o să-mi placă serie, așa cum am mai spus, încă de dinainte de a mă apuca de ea. Este un hype formidabil în ceea ce o privește, și zău c-aș fi fost tare dezamăgit dacă nu mi-ar fi plăcut. Dar n-a fost cazul. Efectiv, tind să cred, are tot ce-i trebuie pentru a fi un succes editorial (și, da, chiar e un bestseller care s-a menținut mult timp în top): personaje geniale, o atmosferă densă, o intrigă de la care se pot crea multe, multe drumuri, iar Universul în care se întâmplă acțiunea este unul, pur și simplu, magic. Dar totul capătă o conotație emoționantă, profundă în momentul în care Leigh Bardugo conferă personajelor sale și ceva uman, să spun așa, ceva real, profunzime, emoții, trăiri și sentimente. Și mi-a plăcut în special modul în care a evoluat relație dintre anumite personaje, modul în care Bardugo a demonstrat că, în cel mai întunecat loc, în acel loc în care moartea este ceva intempestiv, gata oricând să te prindă în ghearele-i, iubirea reprezintă pilonul de salvare, la limita fragilă dintre viață și moarte, dintre sacrificiu și teamă. 

„- Suferința e la fel ca orice altceva. Dacă trăiești suficient cu ea, înveți să-i apreciezi gustul.”

Nu știu ce să mai spun, fiindcă deja simt c-am spus tot ce-aș fi putut spune. Mă bucur că în sfârșit am citit și eu această serie, acum, da, pot răspunde afirmativ atunci când sunt întrebat dacă am citit-o. Și dacă mi-a plăcut. Și dacă o recomand. Și dacă voi mai citi ceva de Leigh Bardugo (abia aștept să reușesc să pun mâna și pe trilogia Grisha). Nu știu dacă am să mă uit și la serialul de pe Netflix, văd c-a fost ceva timp (nu mai știu dacă încă este) #1 în România. Repet, merită cu desăvârșire hype-ul care i se oferă. Dar, pentru mine, lucrurile stau altfel, întrucât am în capul meu deja o idee a modului în care arată personajele - Inej, Nina, Kaz și ceilalți -, și mi-e puțin teamă (mult spus, totuși) să nu fiu dezamăgit de viziunea altcuiva. Totuși, poate o să-i ofer o șansă (dar asta, bineînțeles, după ce termin de citit și trilogia scrisă de Bardugo).

„(...) După toate necazurile din care scăpaseră la mustață, începuse să creadă că ei șase erau cumva protejați de o vrajă, că pistoalele lui, mintea lui Kaz, istețimea Ninei, talentul lui Inej, ingeniozitatea lui Wylan și puterea lui Matthias îi făcuseră cumva invincibili. Da, era de așteptat să sufere, să încaseze niște lovituri (...).”

Cam aceasta a fost experiența mea cu dilogia Banda celor șase ciori - una fascinantă, plină de suspans, memorabilă. Dacă ați citit acestă serie, sunt tare curios de părerea voastră! Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Răzbunarea ciorilor, de Leigh Bardugo, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!