Cartea oamenilor, de Adam Rutherford - Recenzie

Editura: Publica

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 304

Traducere: Constantin Vlad

Colecția: Co-Lecția de Știință

Anul apariției: 2020

„Evoluția este lentă, iar Pământul a găzduit viață în cea mai mare parte a existenței sale. Intervalele de timp vehiculate senin în știință sunt de fapt foarte greu de înțeles. Chiar dacă am apărut foarte recent în istoria vieții terestre, specia noastră are o vechime de peste 3000 de secole. Am traversat acel ocean temporal preponderent neschimbați.”

Adam Rutherford este scriitor și realizator de emisiuni pe teme științifice. A studiat genetica la University College London, iar în cursul studiilor doctorale privind dezvoltarea ochiului a făcut parte dintr-o echipă care a identificat prima cauză cunoscută a unei forme de orbire infantilă. Pe lângă articolele științifice pe care le scrie pentru The Guardian, a mai conceput și prezentat multe emisiuni și seriale documentare pentru BBC, printre care Inside Science (Radio 4), The Cell (BBC Four) și Playing God (despre emergența biologiei sintetice), un episod al importantului serial științific Horizon. Este și autorul cărților Scurtă istorie a tuturor (Publica, 2017), finalistă la categoria nonficțiune a National Book Critics Circle Award, și Creation, despre originea vieții și biologia sintetică, nominalizată pentru Wellcome Book Prize.

„Din punct de vedere fizic, omul modern nu diferă radical de un Homo sapiens de acum 200.000 de ani, din Africa. Și atunci, ca și acum, eram la fel de capabili fizic de vorbire, iar dimensiunile creierilor nu diferă nici ele semnificativ.”

Teoria evoluției a stabilit de foarte multă vreme că oamenii sunt animale: Homo sapiens modern este o primată care are un strămoș comun cu alte primate mari și cu maimuțele. Genomul nostru este identic în proporție de 98% cu cel al cimpanzeilor. Și totuși ne place să credem că suntem excepționali. Suntem oare? În acest expozeu original și incitant al istoriei vieții, Adam Rutherford explorează paradoxul profund al „omului animal”. Căutând răspunsuri pe întreaga întindere a regnului animal, el descoperă că multe aspecte cândva considerate exclusiv umane nu sunt deloc așa: în Australia, răpitoarele au fost văzute pornind focuri pentru a împinge spre ele prada; în Zambia, o femelă cimpanzeu botezată Julie a inițiat o „modă” cu un fir de iarbă înfipt într-o ureche. Nu suntem singura specie care comunică, folosește unelte sau face sex în alte scopuri decât procrearea. Dar am dezvoltat o cultură mult mai complexă decât toate celelalte pe care le putem observa. Cum s-a întâmplat așa ceva – și ce spune asta despre noi? Cartea oamenilor este o nouă istorie evolutivă – o sinteză a celor mai recente cercetări din domeniul geneticii, sexului, migrației și multor altor aspecte de maxim interes. Ea ne arată de ce suntem indubitabil animale – și de asemenea de ce suntem realmente extraordinari.

„Genele noastre au reacționat în mică parte la schimbările de mediu și de alimentație pe măsură ce am migrat prin Africa și în afara acesteia, iar aceste variații genetice subtile sunt responsabile de procentajul minuscul de ADN care diferențează indivizii și le conferă cele mai superficiale dintre caracteristici - culoarea pielii, textura părului și alte câteva.”

Nu e prima mea întâlnire cu Adam Rutherford cum, de altfel, sper din toată inima că nu și ultima (de altfel, a și lăsat, într-un paragraf din această carte, premisa - sănătoasă, zic eu - petru o altă carte). Am mai citit de la el și Scurtă istorie a tuturor (recenzia o găsiți AICI) și, zău, I can not have enough of Adam Rutherford. Îmi place patologic de mult cum scrie: curios, intrigant, plin de cunoștințe, cercetat, asumat, glumeț, impresionant și interesant, lăsând loc pentru intrigi și întrebări, dând răspunsuri întrebărilor pe care mereu, poate, ți le-ai pus, dar pentru care niciodată nu găseai un răspuns viabil, sănătos, irefutabil. Pur și simplu ador cum scrie Rutherford, iar cartea de față, o „scurtă istorie a culturii, sexului, războiului și evoluției noastre”, nu numai că mi-a plăcut la nebunie, dar mi-a răspuns la o mulțime, și repet, o mulțime, de întrebări. Chiar dacă a fost cam scurtuță, ce-i drept, și-am dat-o gata într-o singură zi - n-am mai putut, efectiv, s-o las din mână -, m-au impresionat inteligența și spiritul critic al lui Rutherford care, de altfel, nu se axează numai pe cercetarea și revizuirea anumitor articole științifice (surprinse într-o vastă bibliografie), cum fac poate alții, ci trece și prin propriul său filtru anumite idei, anumite teorii, înainte de a le lua drept, să spun așa, axiome. Chiar îmi place mult de Rutherford, sunt sigur că-i un om fain de tot.

„Însă evoluția ne-a mai cadorisit și cu un pachet de puteri cognitive care ne-au dat, ironic, impresia că suntem distincți de natură, pentru că respectivul pachet ne-a permis să ne dezvoltăm și să rafinăm cultura la un nivel de complexitate mult dincolo de cel al oricărei alte specii. Ne-a dat senzația clară că suntem speciali - și creați special.”

Este, probabil, de la sineînțeles despre ce este această carte, și e și mai clar dacă arunci un ochi în cuprinsul ei. În speță, Rutherford istoricește, sui generis, cum am ajuns noi să fim ceea ce fim (și, dacă-mi dați voie, oare ce suntem, de fapt?). Cui datorăm acest lucru? Această putere? Ce ne face pe noi să fim oameni? Degetele opozabile? Stațiunea și locomoția bipedă? Faptul că putem să raționăm? Să extrapolăm? Să gândim în viitor? Să scriem, să compunem să imaginăm, să scoatem sunete articulate? Ce ne face să fim atât de diferiți (atât de diferiți?!) de ceea ce ne înconjoară? Cum am ajuns să fim cine suntem, să construim, să distrugem, să construm și să distrugem iar, să ajungem pe Lună, efectiv, să reușim să descriem Universul? Ce ne face să fim atât de (ne)limitați în a ne pune întrebări și a căuta răspunsuri? O călătorie fascinantă printre astfel de întrebări, iar Rutherford, în acord cu convingerile sale științifice, ne oferă (pe cât poate, bineînțeles, și pe cât e posibil) răspunsuri viabile, neașteptate, surprinzătoare și atât, atât de convingătoare. Ne face sexul să fim... umani? Care-i treaba cu autoerotismul, cu homosexualitatea, și ce legătură există între sex și violență? Cum ne-a schimbat, de-a lungul timpului, agricultura? Bineînțeles, dacă înainte eram vânători-culegători, în momentul în care am descoperit agricultura, în momentul în care am început să domesticim și să creștem animale sălbatice, îngrădindu-le în țarcuri în vederea stăpânirii, nu că ne-am schimbat de-a binelea - social -, dar acela fost momentul în care însăși genele noastre au început s-o ia la sănătoasa spre ceea ce, în momentul de față, suntem. Am fost modelați de ceea ce, acum zeci de mii de ani, strămoșii noștri au făcut: îndeletnicirile, ocupațiile, stilul lor de viață - noi suntem rezultatul acestor atitudini. Omul de astăzi, în toată splendoarea lui, cu toată puterea lui, cu toate visurile și visele și idealurile și emoțiile și trăirile sale, poartă în sufletu-i întreaga istorie, a întregii lumi.

„(...) Ne-am deășit cu mult limitările fizice exploatând natura și inventând tehnologii. Dar multe animale folosesc și ele unelte. Am decuplat sexul de reproducere și aproape întotdeauna facem sex de plăcere. Oamenii de știință sunt reticenți să admită posibilitatea existenței plăcerii la animale, dar, chiar și-așa, o mare parte din activitatea sexuală la animale nu are și nu poate avea ca rezultat reproducerea. Suntem adesea o specie homosexuală.”

Rutherford este un autor convingător, asta v-o pot spune cu certitudine. Abordează subiecte sensibile, aș putea spune, cum ar fi homosexualitatea, masturbarea, necrofilie, subiecte pe care unii le-ar putea considera tabu, n-ar trebui să vorbești despre așa ceva. Bineînțeles, într-un grup de prieteni ar fi destul de ciudat să vorbești despre necrofilie, chestii de-acest gen, nu? Nu și-ntr-o carte, cel puțin nu una științifică. Făcând o paralelă cu lumea animală (nu că noi n-am face parte din ea, de altfel), Rutherford ne demonstreză cât de normală, de fapt, cât de naturală este homosexualitatea (de altfel, câd de des se întâmplă aceasta în natură - evident, fără posibilitatea de a lăsa urmași, fără posibilitatea concepției - care, în sine, este fundamentul actului sexual, dincolo de plăcere - oare asta ne face, în cele din urmă, oameni, și anume faptul că facem sex de plăcere?), cum anumite specii de insecte și animale, specii de nematode (așa-numiții „viermi cilindrici”) își devorează, pur și simplu, partenerul după ce actul copulativ a avut loc (în vederea „achiziționării” energiei necesare pentru „a duce sarcina”). Și, mai mult decât atât, este vorba despre cât de curioasă, infinită și incitantă este natura tuturor lucrurilor care ne înconjoară - cât de multe, de fapt, se întâmplă în jurul nostru și, în continuare, cât de puține știm despre ceea ce suntem, despre ceea ce am fost, despre ceea ce vom fi.

„Transmiterea culturală este o idee extraordinar de importantă în ceea ce privește evoluția noastră. (...) Există o distincție artificială care se face între evoluția biologică, care tinde să însemne codificare genetică, și evoluția culturală, care tinde să însemne ceva predat sau învățat. (...) Transmiterea culturală necesită și inovație, iar aceasta este cu adevărat rară.”

Știința oamenilor, știința istoriei oamenilor - niște domenii care încă își caută răspunsuri. Întrebările apar pe măsură ce se găsesc răspunsuri. Mai mult decât cum, este vorba despre de ce. Mai mult decât când, este vorba despre de ce atunci. Și așa mai departe. Nu este ușor să găsești răspunsuri, dar trebuie să apreciem faptul că știința a evoluat colosal, metodele de cercetare, tehnicile folosite s-au îmbunătățit enorm față de ultimul secol. Avem ce căuta, important este să știm unde. Într-un astfel de domeniu, și cu speță în domeniul antropologiei (care se ocupă, pe scurt, cu studiul științific al omului - Homo sapiens), s-au luminat lacune istorice prin aparent simpla (dar deloc simplă) cercetare a unui vestigiu dentar găsit într-o peșteră. Și multe se vor mai găsi. Nu-i caz de vânare de vânt, ci este vorba de răbdarea cu care cercetătorii, biologii, geneticienii, biochimiștii, ecologii, arheologii sunt înzestrați. Timpul, vreau să cred, le rezolvă pe toate, și odată cu trecerea sa vom fi capabili să găsim răspunsuri acelor întrebări privitoare la istoria originilor noastre. Și la ceea ce, în cele din urmă, ne face să fim cu adevărat speciali, umani, infiniți. Simbolici și atât, atât de frumoși.

„Viața este continuă pe Pământ, în nesfârșite forme frumoase. Căutăm să impunem clasificări discrete ale acestui continuum în încercarea de a desluși sensuri pe o planetă care a debordat de viață de-a lungul eonilor.Tu te afli undeva pe această traiectorie, căutând să-ți dai seama care îți este locul în această mare schemă.”

Chiar nu știu ce să mai spun. Este o carte pe care, așa ca și Scurta istorie a tuturor, o recomand cu mare drag. Este o carte despre mine. O carte despre tine. O carte despre părinții tăi. Despre prietenii tăi dragi. O carte despre noi. Ei. Ele. Este o carte despre toți și toate, despre ceea ce suntem, am fost, poate mai puțin despre ce vom fi. Dar este o carte care-ți poate oferi răspunsuri neașteptate acelor întrebări pe care, eventual, nu ți le-ai pus niciodată. Dar care ar putea deschise multe căi, crea noi idei, măcar să dai bine la o petrecere între prieteni. Glumesc, bineînțeles. Chiar e o carte specială și-o recomand cu mare drag tuturor care vor să citească ceva nu doar bine scris, dar și bine argumentat. Nu doar de plăcere, dar și ca hrană pentru minte. Zău! Le mulțumesc din suflet prietenilor dragi de la Editura Publica pentru această carte, Cartea oamenilor, de Adam Rutherford, pe care o găsiți AICI. Vă recomand maximum să oferiți o șansă cărților de non-ficțiune de pe site-ul lor; cele din Co-Lecția de Știință sunt exact pe placul meu. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!