joi, 25 mai 2023

Institutul, de Stephen King - Recenzie

Editura: Nemira
Colecția: Armada 
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 608
Anul apariției: 2020
Traducere: Ruxandra Toma

Stephen King este autorul-fenomen a peste 60 de cărți, devenite bestselleruri internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără Billy Summers (Armada, 2021), Later (Mai târziu, Armada, 2021), The Institute (Institutul, Armada, 2020), If It Bleeds (Un strop de sânge, Armada, 2022), The Outsider (Străinul, Armada, 2019), Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King (Frumoasele adormite, Armada, 2018), și seria BILL HODGES: Mr. Mercedes (Nemira, 2015) – recompensat cu Edgar Award for Best Novel, Finders Keepers (Ce-am găsit al meu să fie, Nemira, 2017) și End of Watch (Mort la datorie, Nemira, 2018). Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Armada, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația The New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize. Cărțile sale cult – seria The Dark Tower (Turnul întunecat, Nemira, 2019), romanele It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Armada, 2019) și Doctor Sleep (Armada, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.
„- Însă te sfătuiesc să încerci să fii băiat bun, indiferent cât de nasol o să ți se pară, indiferent ce o să-ți vâre pe gât sau în fund. Habar n-am care-i chestia cu bazinul ăla, că pe mine nu m-au băgat acolo, doar am auzit despre el. Dar știu că, atâta vreme cât fac experimente pe tine, o să te țină în Jumătatea Anterioară. Nu știu ce se petrece în Jumătatea Posterioară și nici nu vreau să știu. Tot ce am auzit e că Jumătatea Posterioară seamănă cu Motelul Gândacilor - copiii intră acolo, dar nu mai ies niciodată. Sau, dacă ies, nu mai trec pe aici.”
La miezul nopții, într-o casă de pe o stradă liniștită din suburbiile orașului Minneapolis, părinții lui Luke Ellis sunt omorâți și el e aruncat într-o mașină. Totul, în mai puțin de două minute. Luke se trezește la Institut, într-o cameră foarte asemănătoare cu cea din casa lui, însă fără ferestre. Dincolo de uși sunt alte uși. Dincolo de uși sunt alți copii cu talente speciale, care au ajuns acolo la fel ca el. În această instituție sinistră, directorul urmărește să amplifice puterile supranaturale ale copiilor, ca ei să devină arme guvernamentale. Pe măsură ce tot mai mulți dispar, Luke își dă seama că trebuie să evadeze. Dar nimeni nu a scăpat vreodată din Institut.
„- Ți se vor face mai multe injecții. Ți se vor face mai multe analize. Îți vor fi monitorizate starea fizică și cea psihică. În cele din urmă vei trece în Jumătatea Posterioară, cum o numim noi, unde ți se vor da de îndeplinit anumite sarcini. Șederea ta în Jumătatea Posterioară ar putea să dureze șase luni, deși media perioadei de stagiu este de doar șase săptămâni. La sfârșit, ți se vor șterge toate amintirile și vei fi trimis acasă, la părinții tăi.”
Dap, nu mai am ce spune - King, după părerea mea, este un maestru. Și atât. Acum, scriind doar aceste rânduri, aș putea încheia „recenzia”. Pentru că e absolut simplu - nu mai am ce spune. Stephen King nu doar că merită citit, dar merită adorat. Merită iubit. Lăudat. Maestrul e maestru și va rămâne maestru. Nu știu ce s-a întâmplat în trecut, acum câțiva ani, când îmi dădeam ochii peste cap de fiecare când auzeam pe cineva că-l laudă și că spune că-i super fain și merită toată faima și admirația. Nu știu. Pe bune. Dar știu doar că-mi pare bine că mi-am oferit șansa de a-i da lui King o a doua șansă, o a doua șansă care s-a dovedit a fi, de această dată, revelatorie: am ajuns la concluzia că Stephen King chiar știe ce face și puțini alți autori reușesc să-i ajungă cel puțin la umăr. Și nu mă refer neapărat la genul horror, care cică ar fi „genul care l-a consacrat”, ci la faptul că, de fapt, romanele lui Stephen King scapă de încadrarea drastică într-o tagmă literară: thriller, horror. Nu! Cărțile lui King sunt complexe, sunt bizare, sunt ciudate, sunt SF, sunt... habar n-am! Sunt exact ce trebuie, pentru că reușesc să te poarte într-o aventură literară de neuitat, pe care o iubești și care ai vrea să nu se mai termine.
„- Nu voi ați dorit să ajungeți aici. Înțelegem asta, dar nu ne cerem scuze. Sunteți aici nu doar ca să vă slujiți țara, ci și întreaga lume, dar nu veți primi nicio medalie după ce misiunea voastră se va fi încheiat. Nu se vor organiza defilări în onoarea voastră. Nu veți ști cât de recunoscători vă suntem, pentru că, înainte de plecare, vi se vor suprima toate amintirile legate de Institut (...).”
Când m-am apucat de Institutul, un prieten mi-a spus că a iubit această carte. Că s-a regăsit extraordinar de mult în anumite aspecte. Bineînțeles, nu m-am întrebat în ce s-ar fi putut regăsi, având în vedere că vorbim despre o carte cu tentă SF, cu copii cu abilități speciale și altele, pentru că am știut, de la bun început, că această carte va fi mai mult decât o poveste fictivă genială: este o carte despre valori profund umane, despre oameni, despre situații în care, deși par a fi circumstanțiale, specifice, ne-am putea oricând regăsi cu toții. Stephen King, Doamne, are un talent așa special de a crea personaje absolut de neuitat, care îți intră sub piele și te fac să trăiești alături de ele. Ăsta-i King, ce să mai! Știu, știu că această „recenzie” (folosesc ghilimele pentru că sunt sigur că nu este vorba de o recenzie aici), pare foarte ușor să fie doar impresionistă și atât, dar mă declar impresionat de tot ce am citit în această carte, care, să fiu sincer, s-ar putea să fie una dintre cele mai bune cărți scrise de Stephen King pe care le-am citit până acum. Și asta-i ciudat, de fapt, pentru că nu pot face întocmai o comparație, dat fiind faptul că din fiecare carte scrisă de King am plecat cu o învățătură anume, dincolo de o poveste care mi-a satisfăcut și întrecut toate așteptările!
VĂ AȘTEAPTĂ IADUL. AM SĂ VĂ ÎNTÂMPIN LA PORȚILE LUI.
Vreau să ajung să citesc toate cărțile scrise de Stephen King, deoarece chiar este unul dintre autorii mei preferați. Cărțile sale au mereu o intrigă originală, aparte. Personajele sale vor au fost și vor fi întotdeauna memorabile, alcătuite din lumini și umbre, puternice și complexe, speciale și... care îți ajung la inimă. Situațiile pe care le creionează vor fi întotdeauna aparte, tensionate, puternice, dramatice, emoționale, profunde. Pe scurt, Stephen King chiar deține rețeta succesului, știe cum să-și vândă cărțile și, în același timp, să nu pice într-un tipar comercial - el nu joacă la risc, ci joacă la sigur. Nu joacă la cacealma, ci cu cărțile atent alese, atent etalate. Stephen King, cu Institutul, chiar a reușit să-mi câștige toată admirația și toată simpatia. Am iubit această carte de la început până la sfârșit, și, sincer să fiu, aș fi vrut să nu se mai termine: decorul, povestea, personajele, întâmplările - totul, dar absolut totul mi s-a părut atât de bine dozat, atât de bine gândit și elaborat! Mă bucur tare mult că am ajuns la această concluzie, după ani buni în care nici măcar nu suportam să aud vorbindu-se despre Stephen King. Acum, dându-i din nou șansa, bucurându-mă de lectură în profunzimea ei, mi-am dat seama cât de mult, de fapt, m-am înșelat.
Corect, își spuse Kalisha. O făceau pentru ei, despre viețile lor era vorba. Nu trebuiau să fie niște manechine tembele de pe genunchiul unui ventriloc. Cât de simplu era - și tocmai asta era revelația: ce faci pentru tine însuți îți dă putere.”
După cum știți, nu obișnuiesc să vorbesc despre ce a fost o anumită carte citită. Nu are niciun sens, nu-i așa? Puteți afla asta citind sinopsisul de pe copertă, și n-ar mai fi necesar să scriu eu aici ce se întâmplă și așa mai departe. Prin urmare, printr-o recenzie vreau doar să vă vorbesc, pe cât este posibil, despre care a fost experiența mea cu cartea respectivă. Și, în cazul de față - precum în celelalte cazuri în care am citit o carte scrisă de Stephen King - pot spune că a fost o experiență memorabilă. Un roman nu bun, ci extraordinar de bun. Un roman complex, un roller coaster plin de emoții, de situații neașteptate, de întâmplări bizare, cu personaje de care m-am atașat rapid și la care am ținut, alături de care am trăit fiecare scenă, fiecare întâmplare, fiecare mister. Institutul nu a fost doar o carte bună, genial de bună, ci o experiență literară în sine. A fost un roman presărat cu absolut tot ce este necesar pentru mine astfel încât, în cele din urmă, să consider lectura respectivă ca fiind una pe care nu o voi uita. Aș fi vrut să nu se mai termine și să mă pot bucura în permanență de atmosferă, de scriitură, de profunzimea de care, în momente neașteptate, dar atât de bine plasate, Stephen King dă dovadă. Un mare maestru care, din fericire, este atât de prolific încât cred că voi mai avea nevoie de ceva timp pentru a ajunge „la zi” cu cărțile sale. Dar mă bucur că, între timp, chiar mai am ce citi!

Alte recenzii ale cărților scrise de Stephen King, apărute și pe blog:

2 comentarii: