joi, 17 decembrie 2020

Escadron Ghilotina, de Guillermo Arriaga - Recenzie

Editura: Vellant
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 160
Anul apariției: 2008
Traducere: Liliana Pleșa Iacob

Guillermo Arriaga a scris romanele Escadron Guillotina (1991), Un dulce olor a muerte (1994), El bufalo de la noche (1999) și un volum de povestiri, Retorno 201 (2003). Cărţile lui au fost traduse în engleză, germană, greacă, cehă, ebraică, olandeză, portugheză, italiană, franceză. Și-a dobândit celebritatea ca autor al scenariilor filmelor Amores perros (2001), 21 de grame (2003), Babel (2006) – filme regizate de Alejandro González Inárritu şi Los tres entierros de Melquíades Estrada (2005) regizat de Tommy Lee Jones, pentru care de altfel a şi câştigat Palme D´or pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în 2005. Regizorul Jorge Hernandez Aldana a ecranizat in 2007 romanul El búfalo de la noche (Bivolul nopții). 
„(...) Trebuia să lupte, ah, ce oribil!, alături de gloata asta însetată de răzbunare și de sânge. Să se bată pentru niște idealuri născute din prostie și care contravin moralei și virtuții (de unde născociseră vagabonzii ăștia păduchioși ideea - se-ntreba avocatul - că toți oamenii sunt egali?”
Escadron Ghilotina este primul roman publicat de Guillermo Arriaga (1991). Este o poveste savuroasă, cu mult umor negru, despre un bărbat conservator care perfecţionează celebra ghilotină şi hotărăşte să i-o vândă nici mai mult, nici mai puţin decât lui Pancho Villa. Conducătorul insurgenţilor mexicani, fascinat de acest instrument, acceptă propunerea avocatului Feliciano Velasco, dar răsplata se dovedeşte a fi cu totul diferită faţă de aşteptările celui din urmă. Aristocratul cu principii total opuse Revoluţiei ajunge să fie mâna dreaptă a lui Villa, iar ghilotina sa, un simbol al luptei de clasă. Treptat, el este absorbit de lumea pestriţă, plină de bizarerie, de cruzime, dar şi de eroism a trupelor revoluţionare. Romanul este un joc ironic despre război şi despre felul în care violenţa contaminează şi dă peste cap destinul personajelor.
„Ghilotina, se gândea Villa, n-avea să fie un simplu instrument pentru executarea prizonierilor, ci se va converti în simbolul însuși al persoanei sale, al armatei sale, un simbol autentic revoluționar.”
Și cu această carte, Escadron Ghilotina, închei „seria” cărților scrise de Guillermo Arriaga, întrucât am citit toate cărțile scrise de el și traduse la noi, mulțumită Editurii Vellant. Pot spune că, da, Arriaga este unul dintre autorii mei de suflet, un autor pe care l-am descoperit acum câțiva ani, când, pentru prima dată, am citit o carte scrisă de el, Bivolul nopții, carte care mi-a plăcut extraordinar de mult și de care, și acum, îmi amintesc cu mult drag. Pentru că Arriaga nu numai că este un prozator desăvârșit, dar este și un regizor în cinematografie deosebit (vă recomand, cu mare drag, să urmăriți filmele regizate de el). Nici nu știu ce să spun, de fapt, deoarece mă încearcă, în aceeași măsură, sentimente de tristețe, dar și de bucurie: trist că nu mai am ce citi de la Arriaga, dar fericit pentru că, da, am descoperit un autor pe care-l integrez, fără nicio obiecție, în lista autorilor pe care oricând i-aș recomanda cu drag, oricui. Arriaga chiar are ceva aparte, ceva deosebit, are un „simțământ” al cuvintelor, al vieții, are o anume pasiune a anumitor tipologii și personaje - pentru mine, de fapt, are tot ce-i trebuie unui „autor” pentru a deveni un „autor bun”. Și Arriaga chiar e bun, zău de nu!
„- (...) majoritatea se temeau să nu fie prinși și executați cu un aparat ciudat pe care l-ați adus de la Torreón.
- Ghilotina?
- Chiar așa, fiindcă se zice că cine moare fără cap nu-și găsește odihna în veci.”
Revenind la romanul de față, Escadron Ghilotina, pot spune că l-am dat gata într-o singură noapte. Nu numai că a fost o lectură care m-a prins încă de la început, dar am dezvoltat o pasiune extraordinaaară pentru anumite personaje, și mai ales pentru conducătorul Villa și avocatul Feliciano. Felul în care i-a creionat Arriaga, suflul pe care l-a dat acestor personaje, trăirile lor, replicile acide, amuzante, întâmplările, decursul acțiunii, intrigile - toate acestea au potențat ideea romanului care, în cele din urmă, se regăsește printre temele de baze ale romanelor lui Arriaga: violența, teroarea, acea „formă de guvernământ” care domină, acea formă primitivă, care face din om, „neom”, care aduce spaimă și lacrimi, haos, ca într-o (re)devenire neaoșă a lumii în care trăim, ca o formă de reîntoarcere la origini. Personajele lui Arriaga nu se dau deoparte, nu ies din scenă atunci când vine vorba de pericol, atunci când se antrenează în situații în care moartea înseamnă ceva de-o simplă secundă nefericită, nenorocoasă. Arriaga își înzestrează personajele cu curaj, cu demnitate, iar moartea nu mai este ceva interesant, ci, bineînțeles, e ceva cert, e o realitate imediată, „decât să mor de plictiseală, mai bine mor pentru o cauză”, acesta pare-se a fi dictonul lor călăuzitor.
„Ghilotina își îndeplinea astfel la perfecție scopul: era în același timp simbolul fermității și al justiției.”
Dincolo de acestea, ghilotina din roman devine, ea însăși, un supra-personaj. Devine un cadran al existenței - însăși ghilotina ajunge să semene frica, teroarea printre inamici, nu mai e nevoie de trupe, de lupte, de cuceriri. Cine are ghilotina, va fi victorios, deoarece nimeni nu-și vrea capul retezat de corp - aici, sincer, eu am asociat această metaforă cu ideea că, într-adevăr, însăși viața este construită în așa manieră încât, la un moment dat, să dai peste ceva anume ce are să te facă să-ți pui întrebări de genul „după ce am văzut toate acestea, oare merită să mai risc?” Ghilotina devine un simbol al puterii, al conducerii, al dominării și al morții. Asocierea trupelor lui Villa cu această ghilotină, în cele din urmă, are să dea peste cap întreg demersul acțiunii. Și n-am să vă spun mai multe, deoarece cu siguranță nu face interesul nimănui. Dar, în cele din urmă, artistul va fi devorat de propria sa creație, de propriile sale temeri cu care nu vrea să lupte, ci, dimpotrivă, de care vrea să se ascundă cu desăvârșire. 
„Velasco suspină adânc și plin de satisfacție în clipa în care observă în depărtare prezența magnifică a creației sale. Ghilotina se înălța impunătoare deasupra bărbaților și femeilor care-i dădeau târcoale mirați, uluiți. Velasco o vedea ca pe o reprezentare divină, simbol universal al morții, căreia supușii îi aduceau omagiul lor.”
După cum Arriaga o spune, „sunt un vânător; un vânător care scrie; vânătoarea este unul dintre ultimele și cele mai profunde rituri la care ființa umană poate avea acces.” Asta este el, ca scenarist, ca scriitor, povestitor - un vânător care reușește, prin creațiile și prin arta sa, să ne aducă față în față cu cele mai teribile, cele mai groaznice contradicții ale omenirii: moarte-viață, frumusețe-cruzime, lumină-întuneric, fericire-tristețe. Prin toate acestea, mai precis, prin modul în care, în scrierile sale, Guillermo Arriaga le abordează, reușește să confere un alt înțeles identității umane, identității cognitive și psihologice: prin noroi, prin sânge, prin ploaie, prin soare, prin durere, prin moarte, prin minciuni, reușim să descoperim că „aparținem în mod feroce naturii”. Prin povești, noi, oamenii, noi, ființele umane, dominate de zbuciumări lăuntrice, de dualitatea identităților nostre, supuse presunilor sociale - așadar, prin povești, prin romane, prin scris, putem recunoaște durerile adânci ale vieții. Putem să le-acceptăm, pentru ca mai apoi, încetul cu încetul cu încetul, să ne îngrijim de rănile care ne dor ca o inimă zvâcnindă. Și dincolo de toate acestea, dincolo de crime, abuzuri, violențe, dincolo de sinucideri, corupție - rămâne viața, viața, și soarele care mereu va răsări în același loc. Și pe-același cer.
„E ciudat, dar se pare că la ființele umane cel mai profund act de conștiință apare tocmai într-un moment de maximă inconștiență: somnul: (...) în vis, întâmplările dobândesc un sens mai precis.”
Vreau să mulțumesc dragilor prieteni de la Editura Vellant pentru acest roman, Escadron Ghilotina, de Guillermo Arriaga, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, la un preț super, cu un click AICI. De asemenea, vreau să-i felicit și să le mulțumesc pentru traducerea cărților semnate de Arriaga - a fost o deosebită plăcere să descopăr un asemenea autor! Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; o colecție tare dragă mie. Lecturi frumoase și cu mult spor să aveți, dragi cititori!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu