Editura: Libris Editorial (CREATOR)
Anul apariției: 2020
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 92
„De când l-am descoperit pe George Bacovia, în perioada anilor de liceu, pot spune că m-am descoperit cu adevărat pe mine. Felul lui de a-și exprima trăirile și emoțiile, m-a determinat la rându-mi să așez fiecare gând, trăire, emoție pe foi albe sub formă de versuri, devenind astfel o sursă infinită de inspirație. Poezia a devenit pentru mine un stil de viață, o exprimare tăcută, dar în același timp foarte gălăgioasă. În momentul actual, locuiesc alături de familie în Germania, unde profesez ca asistent medical, iar timpul liber - pe lângă cel dedicat familiei - este consacrat în totalitate literaturii și scrisului”.
First of all, dincolo de Florian, autorul, am descoperit un om fain, dar fain de tot, care citește (și se vede că-i place) și care mi-a recomandat muuulte cărți care mi-au plăcut sau pe care încă le am pe Wishlist. Pot spune că sensibilitatea sa este reiterată, mai ales, în această carte, dar despre asta voi vorbi în cele ce urmează. Ce vreau să spun, de fapt, ce vreau să vă îndemn este să cumpărați - da, să cumpărați cărți de la autori români. Pentru că autorii români chiar scriu extrem de bine, dar, uite, „se pierd”, să spun așa, printre alții. Nu am reușit încă să găsesc o justificare a acestui fapt, dar nici nu vreau să caut, în cele din urmă, răspunsul. Susțineți-i, nu costă mult - uneori, sincer, mă încearcă un sentiment de frustrare, și spun asta pentru că, la rândul meu, sunt autor. Și nu vreau să fiu înțeles greșit, dar e trist, de multe ori, să știi că „munca ta” (că, na, chiar este o muncă, adică o investiție de timp) pălește doar pentru că nu ești un autor „străin”, „de peste hotare”. În fine, asta este o idee pe care n-aș vrea s-o abordez, un subiect pe care n-aș vrea să-l disesc. Nu acum.
Să revenim la Florian - chiar dacă ce-am spus mai sus este valabil și în acest caz. Înainte de toate, doar uitați-vă puțin la cât de splendidă este coperta! Eu cred că a făcut o alegere extraordinară - și, mai ales, datorită faptului că, într-adevăr, este relevantă pentru conținutul cărții. De ce spun asta? Pentru că, în versurile sale, efervescența culorii locale joacă un rol important pentru lirismul lui Florian. Se observă o abundență de culori, folosirea recurentă a roșului, violetului, albului și negrului. Bineînțeles, în manieră bacoviană, fiecărei culori îi este „subjugată” o anumită stare (sau, nu mai știu, era invers?) - oricum, nimic nu este aleatoriu, „de umplutură”, deoarece fiecare capătă o anumită însemnătate, o anumită încărcătură emoțională și sentimentală. Oricum, despre asta e poezia - fiecare o interpretează în manieră proprie, în conformitate cu experiențele sale „liricești”, cu universul său cultural. Poezia lui Florian poate foarte ușor să fie una sensibilă, „fragilă” (emoționantă, ohoh, chiar e!) - dar, în schimb, eu am simțit-o ca o poezie dură, ca o poezie incisivă, chiar, în care omul își joacă ultima carte - omul-poet - și se simte neputincios, lipsit de puteri, dar care, în cele din urmă, se salvează (sau nu) prin creație, prin artă. Arta pare-se a-i aduce acel „flux sangvin” de care are nevoie pentru a-și menține hidrodinamica coronară, este singura formă de catharsis a acestei lumi - prin poezie, poetul caută transcederea și purificarea, caută „speranța” (or, dimpotrivă, deja și-a găsit-o), poezia fiind acel strigăt de singurătate și durere și teamă, acel strigăt din noapte, strigăt mut, rece, care-ți transduce ființa într-un alt univers: un univers solitar, întunecat, haotic, în ale căror tenebre pălește orice urmă de rațiune, orice fir de lumină.
N-am putut să nu fac corelații cu poezia (și revin) bacoviană. Este subînțeles - autorul chiar a fost o inspirație pentru Florian. Dovadă numeroasele teme pe care le-am regăsit - teama, angoasa, acea stare de durere, singurătate, acea obsesie, dezolare. Nu mai știu, domle, cum stătea treaba cu Bacovia, cum erau interpretate toate poeziile (încât să prezinte viabilitate - interpretările, zic - academică, să zic așa), dar știu că mult mi-a plăcut curentul simbolismului și, sui generis, Bacovia. N-am putut să nu regăsesc emoții poate chiar mai mari decât cele care mă încercau când îi citeam poeziile lui Bacovia. Recunosc, mare fan nu am fost, eu sunt mai mult cu avangardismul, neomodernismul, în ceea ce privește scriitura lirică. Dar Florian chiar a reușit să-mi smulgă niște trăiri, niște emoții. Nu știu, cred că această carte, Flori negre, chiar a picat la fix, într-o perioadă în care, poate, chiar aveam nevoie să citesc așa ceva. N-am să vă dau prea multe citate din carte, vă pot spune doar că, da, Florian chiar e un poet bun, neașteptat de bun - a fost o surpriză imensă să văd atâta emoție, plasticitate, atâta „veridicitate” în poeziile sale. Chiar citeam și mi-am spus da, acesta chiar este un poet pe care l-aș recomanda oricui și la-ș citi oricând.
Probabil am să-nchei aici; mai multe nu pot spune, deoarece nu este un roman, nu este o carte care să aibă o relație cauză-efect, din urma căreia aș putea trage mai multe concluzie. Este un volum de poezii extraordinar de frumos (da, poate-s impresionist, dar motivul este că, zău, chiar am fost impresionat), pe care îl recomand cu mare drag celor care, în general, citesc poezie. Și chiar dacă nu citiți poezie, niciodată nu e prea târziu. Veți fi descoperit faptul că, după părerea mea, e mai greu să scrii poezie și să reușești, în doar câteva rânduri, să transmiți ceea ce, poate, îți transmite un capitol întreg dintr-un roman. Rămân la părerea aceasta (referitor și la proză scurtă), și anume că poezia face, într-adevăr, apel la sufletul și la emoțiile cititorului. Și, dragă Florian, chiar ai reușit s-o faci cu mare, mare talent. Îți mulțumesc pentru volumul de față - l-aș fi cumpărat, știi prea bine, ca să te susțin, pentru că meriți, dar nu m-ai lăsat. Ei bine, sper ca volumele viitoare să mi le trimiți în schimbul unei remunerări. Că, până la urmă, am muncit pentru ele. Nu-i așa? Te îmbrățișez cu drag și îți doresc mult, dar mult succes în tot ce-ți propui, în toate proiectele pe care le ai în vizor și, bineînțeles, inspirație nețărmurită.
Dragi cititori, citiți românește. Susțineți autorii noștri naționali, locali. Nu vin cu un îndemn naționalist, vin doar cu un îndemn omenesc. E foarte greu, și nu dau vina pe nimeni, în acest caz, dar e foarte greu să te faci auzit într-o „avalanșă” de noutăți editoriale, de cărți traduse și retraduse și reinterpretate și re-branduite. Alegerea rămâne, bineînțeles, a voastră. Cartea lui Florian Cîrdei, Flori negre, o puteți găsi AICI. Dacă sunteți de părere că o să vă placă, go for it! Lecturi frumoase să aveți și spor în toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu