Jurnalista Marie-Dominique Lelièvre porneşte într-o călătorie de descoperire a misterului creat în jurul legendarului parfum Chanel NO 5 şi a muzei acestuia, Coco Chanel. Nimic nu este simplu în lumea celor celebri şi bogați, ne spune scriitoarea, conducându-ne prin labirintul evenimentelor şi al personalităților epocii. Pe lângă detalii surprinzătoare despre originea parfumului, a compoziției acestuia, a mecanismelor de fabricare, vânzare şi publicitate a legendarului Chanel 5, cititorul este introdus în atmosfera efervescentă din perioada interbelică şi în cea tensionată şi complicată a celui de-al Doilea Război Mondial. După război, grație geniului comercial al fraților Wertheimer, parfumul Chanel NO 5 va cuceri inimile femeilor din Statele Unite şi din toate colțurile lumii. La un secol de la crearea parfumului, Chanel NO 5 îşi păstrează farmecul şi identitatea şi în zilele noastre.
Cine nu a auzit de Martha Stewart? Una dintre cele mai cunoscute, dar și mai controversate femei de afaceri din Statele Unite ale Americii, guru al stilului de viață luxos, dar și al bunului-gust, model de reușită în viață, autoare a peste 100 de cărți, despre gătit, amenajări interioare, sfaturi culinare și de grădinărit. Manualul Marthei este o carte practică, plină de idei și instrucțiuni – cum să așezi masa, cum să îngrijești plantele din casă, cum să îți decorezi casa pentru fiecare ocazie și multe altele. Indiferent dacă organizezi, sărbătorești ceva, faci curățenie, decorezi, Martha Stewart a testat și a oferit soluții utile însoțite de o mulțime de fotografii spectaculoase care te vor ajuta să faci – aproape – totul singur.
Celebra actriță americană Demi Moore, îndrăgită de public pentru filme ca
Propunere indecentă și
Fantoma mea iubită, se deschide cititorilor prin cartea sa plină de detalii intime și emoționante. Oare drumul său către succes a fost unul simplu? Răspunsul îl aflăm cu toții chiar de la Demi Moore, care ne invită în lumea ei scandaloasă, traumatizantă, dar și plină de împliniri. Povestea actriței este un adevărat roller coaster: de la o copilărie plină de nesiguranță și îndoieli, o relație tumultuoasă cu mama sa la succes și faimă, iar de la succes și faimă la incertitudinea că este o mamă și o actriță bună. Confesiunea aduce cu ea reflectări asupra imaginii de sine care este pusă adesea sub semnul criticii exterioare. Lumea efervescentă a Hollywoodului poate distorsiona într-o clipă realitatea, iar ceea ce înseamnă succes este adesea o luptă continuă pentru supraviețuire, după cum ne dezvăluie actrița.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu