Pentru acest volum, laureata Premiului Nobel Alice Munro a primit Man
Booker International în 2009. Cu scriitoarea canadiană Alice Ann Munro suntem
familiarizați, deoarece am mai scris despre cărțile dumneaei
AICI („Dragă viață”) și
AICI („Prea multă fericire”).
Cred că am o obsesie pentru această scriitoare, simt că știe unde să atingă cititorul și cum. Are ceva aparte, ce n-am mai întâlnit la prozele scurte. Merită din plin, o puteți cumpăra cu încredere, proza ei este muuuuult mai citibilă decât a multor alți autori care au fost premiați cu Nobel, plus că este foarte bine scrisă. Este realistă și dinamică, fără sentimentalisme, cu multe cuvinte care se antrenează să te țină interesat până la capătul poveștii. Scriitoarea are o deosebit de bună tehnică a montajului. O carte deosebit de bună, a treia carte pe care am citit-o din seria lui Alice Munro. Poveștile sunt, ca intensitatea trăirilor, a emoției și a poveștii, este cam la nivel cu celelalte două- „Dragă viață”, „Prea multă fericire”- bineînțeles, așa cum ne obișnuiește Alice Munro, o adevărată maestră a personajelor subțiri, simple, dar profunde și enigmatice, care au trăit o viață normală: cu multe suferințe și neajunsuri, dar, la capătul celălalt, cu multe bucurii și împliniri. Cu toate astea, fiecare cititor preferă unele povestiri, evident, în funcție de trăirile proprii, de experiențele proprii, de universul cultural.
Cartea prezintă vieți de femei, sentimente și zâmbete de femei, lacrimi de femei, cupluri ce se unesc și se separă, iubiri reîntâlnie, sentimente neînțelese și zdruncinate, amăgiri și dragoste. Se deapănă dialoguri în jurul unor întâlmplări frumoase, tragice, mărunte, dar cu sentimente „până în vârful urechilor”. Autoarea împarte relații neiertătoare, puțin tranșante, dar care sunt, totuși, naturale și dorite. Faptele personajelor sunt, uneori, greșite, nu ar fi trebuit să fie așa, revoltătoare, însă Alice Munro nu îți creează această senzație, ci le dă un curs al perfecțiunii cotidiene, logice.
Cum v-am obișnuit, cred, nu vreau să vă prezint fiecare poveste în parte, s-ar pierde toată frumusețea scrierii. Vreau să vă conving că autoarea merită citită numai descriindu-i stilul, modul de a creiona cuvintele și de a însufleți personajele. Sper că am și reușit!
Cartea cuprinde următoarele povestiri:
- Ură, prietenie, dragoste, căsătorie;
- Podul plutitor;
- Mobilă de familie;
- Consolarea;
- Urzicile (cred că e preferata mea);
- Casa cu grinzi de lemn;
- Ce rămâne în amintire;
- Queenie;
- Trece ursul peste munte.
Iată ce scrie pe coperta posterioară a cărții:
„Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină
grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care
trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele
ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce
a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a
aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează
subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi
la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe
când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor
pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a
ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al
amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar
în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua
șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu
viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse,
de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.”
Iar draga de Munro afirmă: „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. INtri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele în odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.”
Foarte frumos! Următoarele sunt cuvintele unor distinse mase:
„O nouă demonstrație a virtuozității cu care Munro își țese povestirile... proza curge firesc, pe nesimțite, adunând în plasa ei detaliile miraculoase ale vieții de zi cu zi.”- Daily Mail
„Munro este o artistă a interioarelor domestice... cu o poziție aparte printre scriitorii contemporani, dată de frumusețea prozei ei și de intensitatea blândă cu care se cufundă în destinele personajelor.”- Evening Standard
„Cele nouă povestiri cuprinde în acest volum vădesc respirația amplă și atenția la detalii specifice mai degrabă prozei romanești... Fiecare dintre ele are un sâmbure tare de mister, care de îndeamnă să o recitim cu necontenită plăcere.”- Independent
Merită citit cartea, credeți-mă! Trebuie!
Editura
Litera, 2014
Traducere din limba engleză de Justine Bandol
416 pagini
