marți, 13 septembrie 2022

Lichid, de Mark Miodownik - Recenzie

Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 288
Anul apariției: 2019
Traducere: Anca Bărbuelscu 

Mark Miodownik predă un curs universitar despre materiale și societate și este directorul secțiunii Institute of Making de la University College, Londra. Este autorul bestsellerului 10 materiale minune (Editura Publica, Co-Lecția de Știință, 2017, traducere de către Vasile Decu) și a fost distins cu premiul pentru carte al Academiei Naționale de Comunicare în Științe și cu Premiul Winton al Societății Regale. Cartea de față, Lichid Substanțele plăcute și periculoase care curg prin viețile noastre, a apărut în anul 2019, în traducerea Ancăi Bărbulescu (o traducere extraordinar de bună), la Editura Publica
„Vă invit deci să zburați cu mine. Vă promit o călătorie stranie și minunată.”
Lichid, în care povestea este spusă pe durata unui zbor transatlantic, invită cititorul într-un tur al substanțelor informe, prezentat sub forma moleculelor, al picăturilor, al bătăilor inimii și al valurilor oceanului. Întâlnim fluide și în avion (de la săpun la ecranele cu cristale lichide), și în afara lui: în vulcanii Islandei, pe întinderea înghețată a Groenlandei și pe minunata coastă californiană. Ajungem să privim lichidele cu uimire și fascinație și să le înțelegem potențialul letal și distrugător. Așa cum s-a întâmplat și în 10 materiale minune, stilul unic de narațiune științifică al lui Mark Miodownik aduce la viață lichidele într-un mod nou și captivant. Uneori explozive, alteori delicioase, ocazional otrăvitoare, dar mereu interesante: autorul cărții 10 materiale minune ne dezvăluie viețile secrete ale lichidelor – omoloagele din umbră ale solidelor noastre. Știm că fără apă nu putem supraviețui și că, uneori, am spune același lucru și despre o ceașcă de cafea sau un pahar de vin. Dar chiar înțelegem cât ne bazăm pe lichide sau pe puterea lor distructivă? 
„În fiecare capitol, tratez o etapă separată a zborului și calitățile lichidelor care au făcut-o posibilă: capacitatea lor de a arde, de a se dizolva sau de a se infuza, ca să numim doar câteva. Arăt cum ne permit să zburăm în jurul globului capilaritatea, condensarea, viscozitatea, solubilitatea, presiunea, tensiunea superficială și multe alte proprietăți ciudate ale lichidelor.”
Dincolo de conținutul științific viabil, extrem de precis, cu informații dintre cele mai de preț, trebuie să recunosc că m-a amuzat teribil această carte. Nu știu de ce. Pur și simplu citeam și mă gândeam că, uite, câtă imaginație să ai ca în timpul unui zbor să-ți vină ideea de a scrie o carte care, în esență, vorbește de lichide, și chiar mă gândeam la scenariul în care însoțitoarea de zbor se va oferi să-i aducă o cafea. Și, pam, chiar s-a întâmplat, și-așa am început discuția despre cavea. Deci, să pornim în aventură (a se citi: să decoleze odată avionu' ăsta). Miodownik vorbește despre mai multe lichide pe care le observă pe parcursul zborului său: începând cu untul de arahide pe care, aparent, n-are voie să-l ia cu el la bord. Încetul cu încetul, descompune totul până la nivel molecular, explicând, în esență, de ce se comportă în anumite moduri, din ce sunt alcătuite, de ce unele au o anumită fluiditate, densitate, de ce sunt vâscoase și de ce nu poți turna untul cu arahide într-un pahar, da după să-l bei, și de ce n-ar putea sistemele de securitate de la aeroport să facă diferența între un simplu unt de arahide și unul încărcat cu explozibil?! Chiar este o lectură care m-a prins de la prima pagină și din care, sincer, am plecat mult mai învățat, având mult mai multe cunoștințe: ador să descopăr lucruri noi, să absorb informații din mai multe domenii. Și chiar nu m-aș fi gândit că lichidele sunt, pe bune, atât de complexe. 
„Astfel, explic cum se face că lichidele urmează o direcție de curgere ascendentă în copaci, dar descendentă pe dealuri, de ce este uleiul lipicios, cum pot ajunge valurile atât de departe, de ce se usucă lucrurile, cum este posibil ca unele lichide să fie cristale, cum să nu te otrăvești când îți prepari băuturile alcoolice acasă și, poate cel mai important, cum se face un ceai perfect.”
Înaintând în lectură, învățăm despre combustibilii folosiți pentru alimentarea avioanelor, de ce unii sunt mai folosiți (și mai buni) decât alții, ajunge la „caracterul” lipicios al lichidelor (știați, de fapt, că unele avioane au aripile „lipite”, folosindu-se un adeziv special? Bine, există și avioane care folosesc alte mecanisme de prindere, but still - totuși, autorul ne liniștește spunându-ne că nu are cum ca acestea să se rupă în timpul zborului sau să se dezlipească), mai aflăm de ce te îmbeți atunci când consumi (prea) mult alcool, ce anume te afectează și-ți dă acea stare, învățăm lucruri despre oceane, cum se formează și cum acționează tsunami-urile, de ce mareele se izbesc de țărm, care-i faza cu ecranele LCD și altele de acest gen. Pe scurt, Lichid este o carte foarte „fluidă”, foarte efervescentă în ceea ce privește abordarea chiar și celor mai banale (în aparență) idei. Mark Miodownik ne vorbește despre nori, cum să traducem forma și transparența acestora în posibile condiții meteorologice. Ne învață cum să preparăm o ceașcă perfectă de ceai sau cafea, cum se fabrică săpunurile. Și sunt sigur că autorul chiar a abordat și alte idei, însă nu-mi amintesc prea bine pentru că, sincer să fiu, am citit această carte prin aprilie, iar recent am văzut-o în bibliotecă și mi-am amintit că nu am recenzat-o (și obișnuiesc să recenzez toate cărțile pe care le citesc).
„Mâncarea nu este doar un exercițiu de obținere a hranei, un ritual social sau o paradă de împerechere - este și o experiență emoțională. Poate are de-a face cu hormonii secretați în timp ce digerăm o masă satisfăcătoare, care încurajează senzația de bine sau chiar de încântare. Este încântarea aceea care parcă mi se ridică din stomac ori de câte ori mănânc ceva bun. Se întâmplă chiar să-mi dea și lacrimile.”
Ah, da, învățăm și lucruri despre vulcani, lavă, cum erup și de ce, iar într-o notă mai practică, încheierea cărții ne prezintă modalități prin care ne putem folosi de lichide pentru a ne îmbunătăți viețile și chiar funcționalitatea diferitelor obiecte pe care le folosim în viața de zi cu zi. Per total, a fost o lectură chiar foarte antrenantă, amuzantă și extrem de bine scrisă, și chiar nu mi-a dat bătăi de cap partea de chimie, pentru că am învățat foarte multe lucruri noi - ceea ce este, de fapt, cea mai importantă variabilă când vine vorba de calitatea unei cărți științifice pe care am citit-o. Ah, da, știați că partea aia lipicioasă de pe spatele unui post-it este, de fapt, cauciuc? Eu habar n-aveam, credeam că este un fel de lipici, ceva, nu cauciuc. Mark Miodownik este chiar persoana care ar trebui să vorbească despre așa ceva, fiind inginer de materiale și profesor universitar. În călătoria sa de la Londra spre San Francisco, reușește să țină o prelegere foarte amuzantă și interesantă despre lichidele pe care le folosim aproape în fiecare zi: începând cu trecerea prin sistemul de securitate și motivul pentru care nu putem lua mai mult de 100 de mililitri de lichide la bord, până la băuturile de dinaintea cinei, compoziția oceanelor pe care, fiind în avion, le survolează, și lichidele care „țin împreună” structura avionului în care se află. 
„Dar unele lichide sunt stranii; nu respectă regulile curgerii newtoniene. De exemplu, dacă amestecăm amidonul de porumb cu puțină apă rece, va rezulta un lichid care curge ușor când îl amestecăm încet, dar care devine foarte vâscos când încercăm să îl amestecăm rapid, ajungând să se comporte ca un solid. Dacă îl lovim cu pumnul, nu aruncă stropi deloc, ci se opune apăsării ca un solid. Acesta este așa-numitul comportament non-newtonian - curgerea lichidului nu este determinată de o singură viscozitate.”
N-am citit și cealaltă carte scrisă de Mark Miodownik, 10 materiale minune, apărută și la noi, tot în traducere la Editura Publica, dar chiar aș vrea. Folosindu-se de talentul de povestitor, lectura pare să curgă de la sine (nu poate să nu mă amuze ce scriu aici!), reușind să ne explice, într-un mod ușor de înțeles, practic, cum funcționează lichidele din lumea în care trăim, hidrodinamica, compoziția și efervescența acestora. Reușește să captiveze cititorul și nu-l plictisește deloc și, sincer să fiu, mă așteptam oarecum ca lucrurile să devină redundante la un moment dat, mult prea plictisitoare - în schimb, dimpotrivă, totul a fost extrem de bine dozat, fără a se pierde în detalii care, deși esențiale, ar fi putut plictisi cu ușurință cititorul. Chiar merită să-i dați o șansă, mai ales dacă sunteți fani ai cărților de nonficțiune, știință, mai exact. Mie mi-a plăcut tare mult și eu chiar obișnuiesc să citesc cărți de acest gen, având grade de comparație. A fost o lectură amuzantă, care m-a învățat multe lucruri și pe care, prin urmare, o consider extrem de benefică. În cele din urmă, despre asta-i vorba, nu? Despre a învăța lucruri noi. Iar când forma în care se prezintă aceste lucruri este amuzantă, deci mult mai ușor de asimilat, cu siguranță „am dat lovitura”. Lichid este o carte pe care aș recomanda-o oricui, pentru că nu necesită o pregătire ulterioară în vederea înțelegerii lucrurilor pe care le spune și descrie autorul. 

2 comentarii:

  1. Pare foarte interesanta! :) Multumesc pentru citate, doar citindu-le am simtit deja ca ma imbogatesc informational

    RăspundețiȘtergere