Cu respirația tăiată, de Jennifer Niven - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 480

Anul apariției: 2021

Traducere: Mihaela Apetrei 

„- Știi ceva? Tu ești precum cutiile alea băgate unele într-altele; de fiecare dată când deschid una, mai găsesc alta înăuntru. Ești cutie după cutie (...) și nu cred că va fi cineva în stare, vreodată, să le deschidă vreodată.”

Un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, despre o tânără hotărâtă să-și scrie propria poveste — cu sex, suferinţă din dragoste, drame familiale și tot restul. La sfârșitul liceului, Claudine Henry are patru preocupări: sexul, facultatea, să devină o scriitoare cunoscută și sexul. Însă când familia începe să i se destrame, simte că i se prăbușește întreaga lume. Planurile de vacanţă sunt anulate, iar ea ajunge să locuiască peste vară, împreună cu mama ei, pe o insulă din largul Georgiei, fără internet, fără telefon mobil și fără prieteni. Dar pe insulă întâlnește alt fel de oameni decât cei cu care era obișnuită și îl cunoaște și pe Jeremiah — plin de viaţă, misterios și chipeș. Claudine își împlinește o parte dintre dorinţe și capătă o altă perspectivă asupra vieţii ei; dar, dacă la începutul verii abia aștepta să plece de pe insulă, acum parcă timpul nu mai este suficient.

„Mai bine să existe mai multe cutii decât să nu fie destule.”

Jennifer Niven este autoarea a zece romane, între care bestsellerurile internaţionale Toate acele locuri minunate și Universul pe umerii tăi. Cărţile ei au fost traduse în peste 75 de limbi și au câștigat premii literare în toată lumea. Toate acele locuri minunate a fost ecranizat de Netflix, cu Elle Fanning în rolul principal. De asemenea, volumul Universul pe umerii tăi va fi ecranizat, iar Jennifer Niver va scrie scenariul, așa cum a făcut și pentru filmul Toate acele locuri minunate. Când nu lucrează la numeroasele proiecte TV și cărţi, Jennifer supervizează Germ, o revistă literară online dedicată adolescenţilor, precum cea din Toate acele locuri minunate. O puteţi urmări pe Twitter, la @jenniferniven.

„Să nu sufli nimic. Nu vorbi despre asta. Nu lăsa să se vadă ce simți. Taci din gură. Ține-o pentru tine. Tăcere. Nu faci decât să zâmbești și să tot zâmbești, până când ți se usucă gura.”

Este a treia carte pe care am citit-o de la Jennifer Niven, am mai citit și celelalte două cărți, imediat ce-au apărut, și anume Toate acele locuri minunate și Universul pe umerii tăi. Astfel, am o oarecare certitudine atunci când zic că nu prea-mi place cum scrie Niven, dar are un simț al realității care chiar te dă pe spate și te impresionează. Totuși, am observat, cel puțin în acest roman, că ea însăși spune că nu știe să scrie cu profunzime, deci este conștientă că scriitura ei este simplă. Dar, nici nu știu cum s-o spun, are ceva special, ceva care este doar al ei. Scrie, cum să zic, real, veridic, și reușește astfel să atingă cititorul, să-i intre sub piele chiar și înfățișându-i cele mai banale scenarii, punându-și personajele în cele mai previzibile situații. Acest stil de scriere, această finețe și acest rafinament romanist, mi-a adus aminte de autoarea Sally Rooney - după părerea mea (repet, părerea mea) cele două chiar seamănă din acest punct de vedere. Povești simple, povești aparent banale, dar care scot la lumină trăiri interioare extrem de intense și extrem de profunde.

„(...) Bagajele noastre sunt îndesate sub banchete, printre genți ce călătorie și rucsacuri. Îmi iau valiza și îmi spun: Ar trebui să fie mai grea. Până la urmă, toată viața mea e îngrămădită acolo.”

Cred că romanul de față is a must pentru toți fanii lui Niven. Din câte am înțeles, este un roman mult mai personal decât celelalte, mult mai verosimil. Este ca un fel de jurnal pe care însăși Jennifer Niven îl ține atunci când parcurge o perioadă din viața ei nu tocmai plăcută - despărțirea părinților ei, plecarea pe insulă și nevoia de a rupe prieteniile vechi pe care le avea, precum și întâlnirea iubirii vieții ei, acolo, pe insulă. Deși totul pare simplu, banal, nicidecum îndeajuns de interesant pentru a umple aproximativ cinci sute de pagini, Niven pune accent foarte mult pe propriile sale trăiri interioare, pe propriile lupte pe care aceasta le duce, sfâșiată de realitatea-i imediată care pare că s-a aliat cu cele mai urâte coșmaruri ale ei. Instabilitatea emoțională, dorința de a-și găsi liniștea interioară, iubirea, și-n același timp zbuciumul vârstei, efervescența trăirilor și a emoțiilor - Niven surprinde toate acestea într-o proză de o oarecare intensitate emoționantă, profundă. Recunosc, multe pagini mi s-au părut de umplutură, seci, n-am putut să mă atașez prea mult de Claudine, ba chiar mi s-a părut oarecum superficială, cu un oarecare interes adolescentin și niscaiva convingeri egoiste și ipocrite. Dar, în același timp, Claudine mi s-a arătat ca fiind un suflet sensibil, real, un suflet tânăr zbuciumat și prins într-o vâltoare a vieții - suferindă, empatică, îndurerată, dar plină de speranță și pozitivă. În căutarea iubirii, a întregirii și a visurilor pe care le are. 

„(...) Ce face pe cineva să nu te mai iubească? Într-o zi este iubire; în următoarea nu mai este. Unde s-a dus? Ceva ce a trăit și a respirat așa - cum se poate evapora, pur și simplu, de parcă n-ar fi existat niciodată? Îmi imaginez o cameră sau poate o planetă întreagă unde se duc toate iubirile să trăiască, odată ce noi terminăm cu ele. Ca un fel de cimitir de vechituri. Mici rămășițe de iubire împrăștiate peste tot.”

Dacă mă uit în urmă, și mai ales acum, când încerc să scriu această recenzie, îmi dau seama că rating-ul acordat cărții, de doar trei steluțe, parcă este prea mic. Dar, în aceeași măsură, îmi dau seama că mă las influențat de faptul că analizez mai bine cartea și modul în care m-a făcut să mă simt, din prisma faptului că în același timp empatizez - acum - mai mult cu Claudine. Și, da, chiar empatizez - sau am empatizat - cu ea, dar scriitura lui Nivel e cea care mă reține. Nu știu, pentru gusturile mele e puțin cam simplistă, seacă, și deși o comparam cu Rooney, la Rooney am găsit ceva mult mai profund dincolo de niște întâmplări normale, dincolo de anumite situații, dincolo de anumite voci ale personajelor. Dincolo de anumite emoții și trăiri, era ceva, acel ceva despre care tot vorbesc, care multor autori le lipsește, și care m-a mișcat până la lacrimi. La Niven am avut parte de niște situații mult prea neplăcute, care de multe ori mă îndepărtau de personajul principal; aveam parte de niște situații care nu mă convingeau. Deși, iarăși, trebuie să recunosc că această carte cred că e una dintre cele mai bune ale ei - repet, pentru mine, deoarece am reușit să urmăresc mai bine personajul principal și chiar să empatizez cu cărți. În celelalte două romane, pur și simplu nu prea am putut să fiu alături de personaje, să le simt așa cum trebuie. Probabil, cine știe, poate nu le-am citit atunci când a trebuit. 

„Aici este suferință, iubire și durere. (...) Viața este o acumulare de dureri. Toate te umplu și îți taie respirația, făcându-te să crezi că n-o să mai poți respira vreodată, dar înainte să apuci să te dezmeticești, n-au mai rămas din tine decât niște cuvinte pe o hârtie, tăcute și adormite, până când cineva le descoperă și le citește.”

Acum, că mă gândesc mai bine, chiar cred că voi reveni asupra celor două cărți citite anterior - Toate acele locuri minunate și Universul pe umerii tăi. Sincer, nu-mi aduc aminte prea bine despre ce era fiecare, dar îmi amintesc - și-așa vag - modul în care m-am simțit după ce le-am citit. Știu că multă lume apreciază enorm modul în care scrie Niven, multă lume se regăsește în ceea ce scrie aceasta, ceea ce, bineînțeles, nu face decât să mă bucure. Da, Niven chiar scrie accesibil, e deschisă, poate fi și amuzantă și profundă și emoționantă și egoistă în același timp. Scriitura ei este multilaterală, pe cât de simplă, pe-atât de profundă și plină de substraturi. Dar, pentru mine, modul în care a livrat situațiile, scenele, întâmplările, n-a fost tocmai unul care să mă atingă și să-mi fie pe plac. Un fel de lectură light, și, sincer, nici nu știu cum au trecut cele aproape cinci sute de pagini. Mi-a plăcut de Claudine, în aceeași măsură în care, deseori, mi-a displăcut complet. Mi-a plăcut mult prietenia ei cu Saz, convorbirile pe care acestea le-au avut. Mi-a plăcut intensitatea cu care Claudine a trăit anumite experiențe definitorii pentru devenirea ei. Da, o carte chiar bunicică, dar dacă, oh, stilul de scriere ar fi fost altul, chiar ar fi reușit să scoată ceva chiar frumos!

„(...) Nu așa facem de fiecare dată când cunoaștem pe cineva sau ne îndrăgostim de cineva sau începem să iubim pe altcineva? Nu adunăm resturile încercate de noi înșine și ne mai dăm silința încă o dată?”

Cu riscul de a mă repeta, aceasta este strict experiența mea cu Niven - nu de alta, dar știu că există numeroși fani înfocați ai acestei autoare. Eu nu-i contest talentul, iar dovadă stă rating-ul mare de pe Goodreads, miile sau poate milioanele de fani din întreaga lume, dar pentru mine a lipsit profunzimea aceea, date fiind circumstanțele în care s-a regăsit Claudine. Habar n-am, poate mă așteptam la altceva, la ceva mai intens, mai mișcător și mai palpabil. Dar eu zic că și trei steluțe sunt îndeajuns de multe, nu? Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Cu respirația tăiată, de Jennifer Niven, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!