Cum să convingi o pisică, de Jay Heinrichs - Recenzie

Editura: Act și Politon

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 160

Anul apariției: 2020

Traducere: Beatrice Popescu 

„O dispută este reușită atunci când ambele părți cred că au câștigat.”

Jay Heinrichs este unul dintre cei mai cunoscuți experți contemporani în materie de limbaj și persuasiune, autorul unui bestseller New York Times și consultant în materie de conflicte și persuasiune. Colegiul din Middlebury l-a numit Profesor de practică în retorică și oratorie. Jay Heinrichs a scris pentru zeci de publicații, precum The New York Times Magazine, Vice și Huffington Post, și a câștigat numeroase premii jurnalistice. A predat arta persuasiunii editorilor de la universitățile de elită din Ivy League, precum și experților de la NASA și Pentagon. Bestsellerul său Thank You for Arguing: What Aristotle, Lincoln, and Homer Simpson Can Teach Us About the Art of Persuasion (Mulțumesc că mă convingi: Ce ne pot învăța Aristotel, Lincoln și Homer Simpson despre arta persuasiunii) a fost publicat până acum în 14 limbi și se află deja la a 3-a ediție.

„Deci există vreo cale de a transforma o neînțelegere în ceva pozitiv? Da. Discuția. Să susții un argument nu înseamnă să domini. Înseamnă să convingi o altă persoană să facă o alegere sau să întreprindă o acțiune pe care tu o consideri corectă.”

Cum să convingi o pisică: Un ghid în arta persuasiunii pentru oameni (How to Argue with a Cat: A Human's Guide to the Art of Persuasion) de Jay Heinrichs este o carte scrisă în cheie amuzantă despre un subiect foarte serios: persuasiunea. Așadar, dacă vrei să fii convingător, mai convingător sau extrem de convingător, ai deschis cartea care trebuie. Și nu, cartea nu te învață să convingi pisicile, ci oamenii, doar că autorul s-a inspirat puțin din lumea felinelor pentru a ne furniza cele mai bune secrete de a convinge pe oricine, inclusiv o pisică. Asta pentru că, crede el, dacă poți convinge o pisică, vei putea convinge practic pe oricine.

„(...) Când intrăm într-o dispută, ni se întâmplă de multe ori să alergăm după argumente ca niște câini ridicoli. Ne împiedicăm unii de alții, lătrând și înfuriindu-ne. Ne mușcăm reciproc fără niciun argument. Ne atacăm și ne pierdem cu firea și, în fond, arătăm ca niște idioți. În schimb, ar trebui să discutăm ca un prădător adevărat, ca o pisică.”

OK, trebuie să-ncep prin a spune faptul că, în general, eu nu citesc cărți de non-ficțiune care să abordeze astfel de teme. Da, citesc cărți de non-ficțiune, dar genul acela de cărți care aparțin de domeniul științific (a nu se înțelege greșit, nu spun că nu există o știință a persuasiunii, a convigerilor și așa mai departe, departe de mine orice gând de a face o astfel de, să-i spun așa, discriminare). Dar, întrucât nu sunt prea deschis acestor genuri de cărți, tind să fiu superficial atunci când le citesc, gândindu-mă, înainte de a începe lectura, că nu voi citi ceva care să mă surprindă, adică ceva care să mi se pară nou, vreo axiomă pe care s-o integrez în viața mea de zi cu zi, vreo idee comportamentală care, de-a lungul timpului, mi-a scăpat, pe care n-am luat-o în seamă pentru a o integra, viabil, în însuși comportamentul meu cotidian. Cam asta, de fapt, și-o pot suma acum, a fost experiența mea mea cu această carte, Cum să convingi o pisică, dar nu pot spune că a fost și experiența mea finală cu Jay Heinrichs. La o adică, nu prea știu ce să spun, pentru că am găsit această carte atât amuzantă, cât și destul de interesănțică. Deși aș înclina mai mult spre amuzantă.

„(...) Vina este un subiect care duce la furie. Mai ales pentru oameni.”

Bun, poate nu citesc cărți de genul, dar asta nu-nseamnă că nu citesc anumite studii de psihologie, că nu consult literatură de specialitate. În această idee, cartea de față nu mi s-a părut tocmai practică - experința mea, asta ca să mă fac înțeles cum trebuie -, întrucât deja știam deosebit de bine anumite aspecte pe care autorul le abordează în cartea sa. În aceeași măsură, trebuie să apreciez că Jay Heinrichs a reușit să facă din ceea ce ar putea fi plictisitor de ascultat și citit, ceva chiar antrenant și interesant, apelând la misterioasele feline pentru a contura mai bine (și mai clar) ceea ce vrea să livreze cititorului. Am apreciat mult sfaturile practice venite din înțelepciunea pisicilor, dar n-au fost întocmai cele de care, poate, aveam nevoie - le știam deja, să spun așa! Viața te-nvață destul de multe, vreau să spun, mai ales când ajungi la o vârstă care presupune că, deja, ai trecut prin destul de multe situații (examene, interviuri, interacțiuni cu oameni noi, susțineri de proiecte și prezentări, discursuri și așa mai departe). Da, bineînțeles, poate deseori am greșit, dar în același timp, ca o fire practică ce sunt, mereu m-am analizat prin ochii privitorului, ascultătorului, examinatorului. Și-apoi am tras linie, gândindu-mă la ce-am făcut bine, în aceeași măsură în care m-am gândit și la ce-am făcut greșit sau la ce aș fi putut să fac mai bine. Da, este vorba de ceva mecanisme la mijloc, de pattern-uri comportamentale, de anumite strategii sociale, de anumite sfaturi sui generis pe care ar trebui să le știm cu toții. Cred că, de fapt, în Cum să convingi o pisică, Jay Heinrichs chiar asta încearcă să facă: să te inițieze, cât mai ușor și practic, în tainele persuasiunii și a relațiilor sociale. Evident, nu este o carte de căpătâi în acest domeniu, dar este o carte pe care chiar ai putea-o găsi utilă și practică, din a cărei lectură poți pleca cu ceva învățăminte care să-ți fie de folos.

„Când trăiesc în prezent, oamenii devin tribali. La fel și unele pisici.”

Eu, sincer, abia aștept să citesc cealaltă carte scrisă de el, Mulțumesc că mă convingi, am răsfoit-o și mi se pare ceva mai serioasă decât cartea de față. Și această carte mi-a plăcut, nu mă înțelegeți greșit, dar în schimb n-am putut să-i dau un rating mai mare întrucât nu am simțit că mi-a îmbunătățit cunoștințele referitoare la ceea ce abordează. Nu mi-a adus ceva suplimentar, ceva ce nu știam deja. Poate doar mi-a reamintit anumite lucruri - ceea ce, întotdeauna, e de apreciat, întrucât, cum se zice, repetiția e mama învățăturii. De altfel, nu prea cred în teoria cum că astfel de lucruri se pot învăța citindu-le: cred că trebuie să le trăiești, înainte de toate, pentru a ști întocmai cum se simte o anumită situație. Apoi, bineînțeles, poți consulta niște literatură specifică, niște literatură de specialitate, întrucât să știi să te-analizezi - obiectiv, deci critic - din acest punct de vedere. Și chiar mi-a plăcut, cred că cel mai mult, modul în care Jay Heinrichs își livrează informația - făcând apel la paralela cu pisicile, e clar că o astfel de carte n-are cum să nu te-atragă și să ți se pară, înainte de toate, drăguță. Iar ilustraiile lui Natalie Palmer-Stutton sunt, vai, atât, atât de delicioase!

„Obiceiurile fac lucrurile să devină reale.” 

Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Act și Politon pentru această carte, Cum să convingi o pisică, scrisă de Jay Heinrichs, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, pe site-ul lor găsiți o mulțime de cărți care cu siguranță vă vor fi pe plac, din multe domenii. Vă recomand, în special, cartea Fata de la Savoy (recenzia AICI), o carte care mi-a plăcut extrem de mult atunci când am citit-o și care a intrat în topul celor zece cărți citite în acel an. Soluția zonelor albastre (recenzia AICI) și Mănâncă gras, fii suplu (recenzia AICI) sunt alte două cărți pe care le-am citit pe nerăsuflate, care abordează într-o manieră incitantă industria alimentară și tot ceea ce ține de macronutrienți și un stil de viață (ne)sănătos. Vi le recomand cu mare, mare drag. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și pe placul vostru!