Iubiri meteorice, de Éloïse Cohen de Timary - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 2 din 5 steluțe

Număr de pagini: 256

Anul apariției: 2021

Traducere: Diana Alina Ene

Éloïse Cohen de Timary s-a născut la Paris, în 1982. Are o diplomă în științe politice și este jurnalistă și redactoare. La vârsta de 26 de ani, s-a hotărât să plece în Argentina, unde a trăit o vreme. Babylone Underground reprezintă debutul ei literar. Iubiri meteorice este al doilea roman al său.

„(...) adevărații grădinari sunt ființe meteorice, capabile să ia decizii instantanee, în funcție de emoțiile acumulate în anotimpurile precedente.”

Romanul unei pasiuni mistuitoare și incandescente, Iubiri meteorice explorează povestea unei mari iubiri, fragilitatea trecerii timpului și setea de libertate care ne însoțește neîncetat în viață. Într-o seară, într-un bar clandestin din arondismentul XVIII din Paris, Marianne îl cunoaște pe Virgile, peisagist talentat, imprevizibil și bisexual. Atracția e reciprocă și cei doi se îndrăgostesc nebunește unul de altul. De pe străzile din Paris pe plajele din Bretania, dragostea lor are gustul acrișor și sec al margaritei, aroma iodată a stridiilor, a vinurilor fine și a nopților nebune; în fundal, se aud Patti Smith și Janis Joplin, iar dragostea plutește în aer.

„Fără tine, toți oamenii au pe față un zâmbet trist, totul e gol, lipsit de importanță.”

„Cred că poveștile pe care le scriu spun multe despre cine sunt eu. În Iubiri meteorice există mâncăruri sofisticate, vinuri bune, o atmosferă de sărbătoare, de veselie, flori, cărți… pe scurt, tot ceea ce iubesc eu în viață. Și apoi, personaje care luptă pentru visurile lor, pentru dorințele lor, oricare ar fi obstacolele ce li se ivesc în cale." - Éloïse Cohen de Timary

„(...) Marianne deveni conștientă de prăpastia care îi separa. Era o prăpastie de netrecut. Dar în același timp simți și dorința absolut nebunească de a se afla în brațele lui, de a-l atinge, buze lipite, corpuri împletite și mai mult de atât. Viața cu el, doar cu el.”

Cu siguranță nu „un splendid roman de dragoste”, așa cum exegeza a afirmat-o, la loc de seamă pe coperta principală a romanului lui Cohen de Timary. Cel puțin, sincer, nu pentru mine, deoarece nu mi-a plăcut deloc, dar deloc această carte. Și sunt sincer. N-am putut să fiu atent la acțiune, nu m-a mișcat deloc și nici nu m-a prins. Mi s-a părut, dacă pot să spun așa, o carte de umplutură, care nu mi-a stârnit nicio emoție, nicio trăire și pe care, drept să vă spun, abia am așteptat să o citesc. Deoarece eu nu sunt genul care să abandoneze cărți - da, într-adevăr, poate ar trebui să scap de acest pitic de pe creier. Chiar dacă-mi dau seama încă din primele pagini că nu o să-mi placă, totuși înaintez în lectură deoarece sper ca, la un moment dat, să se întâmple ceva care să-mi schimbe, poate, părerea, sper ca ideea cărții să se redreseze, nu știu, ceva de genul, pentru că mi s-a mai întâmplat să citesc cărți care, pur și simplu, să-mi placă doar pentru extraordinarul sfârșit pe care l-au avut. Și, pe de altă parte, nu abandonez cărți din simpla apreciere pe care o am pentru munca autorului sau autoarei, deoarece, da, în cele din urmă, știu că în spatele fiecărei cărți este muncă, deoarece fiecare carte presupune o investiție de timp, emoție, trăiri. La rândul meu am scris cărți și am publicat, deci pot spune că, din acest punct de vedere, sunt empatic. 

„(...) Doamne, nimeni n-ar fi putut spune, dar nebunia asta își făcea loc încet-încet înăuntrul ei, întinzându-și rădăcinile peste tot, în cele mai adânci cotloane ale cărnii și ale viselor ei.”

Dar, zău, chiar n-am putut să mă atașez de niciun personaj din această carte. Recunosc, într-o măsură, la romanul lui Éloïse Cohen de Timary mi-a plăcut oarecum atmosfera creată, culoarea locală a străzilor pariziene, a localurilor, savoarea mâncărurilor, efervescența juvenilă, puerilă, chiar, nebunească a celor două personaje, Marianne și Virgile - dar, dincolo de asta, nimic mai mult. Da, ar fi putut să fie o carte emoționantă, care să-ți fure lacrimi și să-ți rupă inima în bucățele, dar parcă a lipsit ceva, acel ceva care să facă din Iubiri meteorice o lectură impresionantă, dureroasă. Chiar și tema abordată mi s-a părut puțin clișeică, cu sigura mențiune că, dacă mă gândesc bine, n-am mai citit o carte, până acum, care să aibă în ea un personaj bisexial - Virgile, peisagistul talentat, care, într-adevăr, este un personaj imprevizibil. Nu știu cât de relevantă a fost, de fapt, această idee în desfășurarea romanului, dar mi s-a părut interesant modul în care, din afară, Marianne a perceput identitatea sexuală a lui Virgile. Cred că vorbesc puțin în dodii, sincer, dar chiar nu știu ce-aș mai putea spune despre această carte. Mă gândesc că, de asemenea, și stilul romanist al autoarei a fost un impediment, în cele din urmă - puțin cam sec, oarecum superficial, deși s-a vrut profund și contemplativ. Și-am să conturez ideea, revenind asupra ei: am simțit că i-a lipsit acel ceva care să mă țină captiv, atât cu mintea, cât și cu sufletul, în lectură.

„- Așteaptă, Virgile, vrei să spui că asta reprezint eu pentru tine? Închisoarea, lipsa aerului, viață de mic-burghez?”

Au fost multe situații, de altfel, care nu m-au convins și nici nu au reușit să mă integreze, ca cititor, în atmosfera romanului. Pentru mine, atunci când citesc o carte, este esențial să mă atașez de personaje, să trăiesc odată cu ele, să le simt, să ajung să le cred și să am încredere în ele. Să mă poarte prin aventurile lor nu doar cu trupul, ci și cu sufletul, dacă pot spune așa. Să facă apel la emoțiile și trăirile și sentimentele și convingerile mele. Să mă facă să fiu trist sau, dimpotrivă, să mă bucure. Să râd sau să plâng. Să-mi creeze stări esențiale atunci când vine vorba de a crede, într-adevăr, în personaje și poveste. Dar, așa cum v-am spus, a fost o carte care m-a lăsat rece și pe care abia am așteptat s-o termin, doar ca s-o pun deoparte și să-mi zic că, da, se mai întâmplă să ai parte și de lecturi de acest gen. În consecință, da, a fost prima carte din anul acesta căreia i-am dat doar două steluțe pe Goodreads. I-aș fi dat mai multe, dar chiar n-aveam de unde să plusez: personaje vagi, fade, acțiune monotonă, replici artificiale, nenaturale, lipsite de încredere, și multă umplutură deloc relevantă pentru acțiune și psihologia personajelor. Îmi pare rău, sincer, deoarece coperta chiar e drăguță, dar n-am să pun asta pe meritul autoarei.

„- Fir-ar să fie, Virgile, explodă ea, când suntem împreună nu e deloc așa! Ai spus-o chiar tu: liberi și singuri pe lume, meteoriți incandescenți!”

Le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Trei pentru această carte, Iubiri meteorice, scrisă de Éloïse Cohen de Timary, pe care o puteți găsi AICI. De asemenea, le mulțumesc mult și pentru toate titlurile interesante și incitante pe care ni le pun la dispoziție; vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, sunt sigur că veți găsi numeroase cărți care vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor, alături de un sfârșit de săptămânî liniștit!