Eva, de Simon Liberati - Recenzie

Editura: Polirom

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 200

Anul apariției: 2016

Traducere: Mădălin Roșioru

„În decursul anilor care au urmat mi s-a întâmplat să mă gândesc la Eva sau să-i pomenesc numele printre altele. Încă adolescentă când o văzusem ultima oară, ea aparținea unei epoci străvechi, rapid depreciate, un soi de Vechi Regim al cărui cult mi s-a părut multă vreme o copilărie, dar pe care nu izbuteam să-l reneg.”

Simon Liberati (născut în 1960), scriitor, scenarist şi jurnalist francez, face parte din generaţia de intelectuali rebeli din Franţa anilor 1970. A urmat studii de filologie clasică la Sorbona, apoi a lucrat la reviste precum FHM, Cosmopolitan, Grazia şi 20 ans înainte de a se dedica literaturii. Susţinător al libertăţii neîngrădite a individului şi promotor al unui decadentism dandy nu doar intelectual, ci şi în viaţa personală, scriitorul prefaţează reeditarea cărţii lui Jules Barbey d’Aurevilly Du dandysme et de George Brummell, apărută în 2008. În acelaşi an va fi arestat împreună cu prietenul său, scriitorul Frédéric Beigbeder, pentru consum de droguri în public. Liberati debutează în 2004 la Flammarion cu romanul Anthologie des apparitions, urmat în 2007 de Nada exist. În anul 2009 îi apare volumul L’Hyper Justine, recompensat cu Prix de Flore, iar în 2011 publică Jayne Mansfield 1967, pentru care primeşte Prix Femina. Simon Liberati este căsătorit cu actriţa şi cineasta Eva Ionesco, subiectul romanului său omonim, apărut în Franţa în toamna anului 2015.

„(...) În amintirea mea, Eva și-a păstrat un contur clar, cel al unei figuri de fundal pe complicata frescă a unei barăci dintr-un parc de distracții - un profil tipic, dar îndepărtat.”

În iarna anului 1980, în Paris, un bărbat se urcă nici el nu ştie cum într-un Citroën şi vede pe scaunul din faţă o fetişcană de cincisprezece ani, îmbrăcată elegant, care se agită şi urlă la cei din maşină. Fascinanta fetişcană este Eva Ionesco, un copil sălbatic, clientă a barurilor şi localurilor de lux din Paris, dar şi a şcolilor de corecţie franceze. După ce a dobândito faimă dubioasă în urma fotografiilor erotice, la limita pornografiei şi pedofiliei, pe care i le făcuse mama ei pe cînd Eva avea doar unsprezece-doisprezece ani, fetiţa de odinioară – devenită actriţă şi producătoare de film – îl va reîntîlni pe narator trei decenii mai târziu. Povestea de dragoste ce-i apropie pe cei doi este, deopotrivă, ocazia şi pretextul recuperării unui trecut frământat, cel al Evei, copila exploatată, revoltată şi, într-un târziu, maturizată, o reluare a firului unei istorii scandaloase, cu numeroase episoade controversate, unde moartea, drogurile şi degradarea sunt peste tot. În acelaşi timp, romanul lui Liberati are în fundal un peisaj dezabuzat, pigmentat de concerte punk, petreceri epuizante şi o nebunie dezlănţuită, într-o lume ce nu mai caută nici un viitor.

„(...) Există în ea ceva frânt sau reținut, o rezervă, un efect al medicamentelor sau un efort îndelungat și constant, care se încăpățânează să țină în frâu o furie amuțită, e care nici ea nu mai e conștintă, dar care poate reveni.”

N-am știut nimic despre acest roman, pur și simplu nimic. Recunosc că, în primă instanță, cel mai mult m-a atras coperta cărții, iar apoi faptul că am dat doar zece lei pe ea. După părerea mea, un preț destul de mic pentru o carte, de fapt, chiar bună, chiar foarte bună. Dar, na, probabil erau lichidări de stoc, că mi-am mai luat alte patru cărți în aceeași zi, tot la același preț, tot din aceeași librărie. De parcă nici n-aveam destule cărți necitite - în fine, nu regret nimic, pentru că deja am citit două din cele cinci cărți - și, ca să fiu sincer, una dintre ele mi-a plăcut la nebunie. Nici cartea lui Simon Liberati, Eva, nu a fost mai prejos, deoarece chiar a fost o carte care, cu brio și neașteptat, mi-a întrecut așteptările. Și, în aceeași măsură, mă bucur și mai mult de faptul că am mai citit un autor francez (vreau să mă dezvolt multilateral, să spun așa, în această direcție, și să fac cunoștință cu cât mai multe voci romaniste străine). Plus că, de asemenea, cică Liberati ăsta a fost prieten bun cu Frédéric Beigbeder, unul dintre autorii mei preferați. Mare pișicheri, amândoi, prinși și arestați pentru consum de droguri (această dependență a lui Frédéric Beigbeder este reliefată, de altfel, și în scrierile sale). 

„Ființa care stătea în fața mea (...) mi s-a părut de o simplitate misterioasă și înzestrată cu un aplomb atât de naiv, că devenea neliniștitor.”

Romanul de față, Eva, este scris din perspectiva autorului. De fapt, din perspectiva strict subiectivă, prin definiție, a omului numit Simon Liberati, întrucât este o poveste reală, un fel de jurnal din care a reușit să facă o carte, care surprinde gândurile sale despre o anume Eva, aparent actuala sa soție, și modul în care aceasta manifestă un interes aproape obsesiv, aproape patologic, exacerbat pentru Simon Liberati. Nu știu în ce măsură acesta este un roman de dragoste, pe cât este de fapt un roman extrem de îndrăzneț, copleșitor și, de ce nu, aproape scandalos. Este un roman, cum îmi place mie să spun, fără perdea, întrucât Liberati aruncă o lumină extrem de precisă - și-n același timp extrem de crudă - asupra tuturor tuturor chipurilor Evei: puștoaică supramediatizată, pângărită de propria mamă, care frecventează taverne și se-ncurcă cu cei mai bizari bărbați, o femeie-copil, neliniștită în efervescența vârstei, parcă îmbătrânită înainte de vreme, o fată bătrână cu care viața n-a fost tocmai grijulie. Totuși, Simon Liberati are un talent anume de a conferi tuturor acestor fațete, tuturor acestor dimensiuni ale Evei o anumită sensibilitate, făcând ca, în cele din urmă, romanul Eva să aducă mult cu un roman de dragoste extrem de profund, în care iubirea, ca o vrajă, reprezintă întocmai drumul spre propria-i mântuire a autorului, drumul spre catharsis-ul său purificator.

„(...) Cum am observat adesea - și nu cred că sunt singurul -, cele mai zgomotoase surprize dăruite de viață sunt precedate de un gust rău, de o tensiune prealabilă. Adevărata iubire se naște din suferință.”

Romanul este povestea unei pasiuni aproape copleșitoare, epuizante, și, în aceeași măsură, este portretul unei ființe care nu ezită să fie ceea ce, în natura-i sa interioară, este: adevărată, alcătuită din lumini și umbre, întunecată și luminoasă, plină de pasiune și, într-o măsură, superficială și absentă. Fragilă, dar puternică, lipsită de pudoare și timidă. Ca într-un joc al oglinzilor, în care aceeași imagine se reflectă la nesfârșit într-o perpetuă punere în scenă, Eva este ființa neliniștită, de o eleganță pretinsă, de un rafinament crezându-se a fi, de multe ori, doar de fațată - Eva este ființa care tulbură cititorul, care perturbă echilibrul mental al lui Simon Liberati. Dar, dincolo de asta, Liberati reiterează, în cartea sa, fragilitatea celor ce se iubesc - privind totul din afară, aceste ne oferă o perspectivă extraordinar de amplă asupra personajului Eva și, în același timp, dat fiind faptul că avem parte doar de perspectiva sa, este destul de greu să știi ce să crezi. Totuși, întrucât interesul maximal cade pe cum percepe el ființa Evei, e de la sineînțeles faptul că, în cele din urmă, doar asta contează. Și eu, ca cititor, am fost extrem de mișcat de toată pasiunea autorului, de modul patetic în care Eva își manifesta interesul față de acesta. Încercând să păstreze un aer cât mai detașat, Simon Liberati realizează că, de fapt, este imposibil să facă acest lucru: Eva manifestă o pasiune colosală asupra sa, cu tot ce-nseamnă ea, de la momentul în care era o simplă copilă, până la momentul în care a crescut și este o femeie în toată firea.

„Ființa care stătea astăzi în fața mea mi se oferea privirii cu o bravură amestecată cu abandon, provocare și autoritate. Ne-am sărutat pe obraji. De această dată unghiile înnegrite, prost tăiate, și o pată de cerneală pe degetul mare îi dădeau Evei înfățișarea unei liceene. Cum zânele nu au o vârstă precisă, comparația nu era ridicolă.”

Romanul este unul destul de controversat, aș putea spune. N-am citit Lolita, a lui Nabokov, dar doar așa, din auzite, m-a trimis puțin cu gândul la cartea autorului rus. Recunosc că lectura a mers destul de greu, cel puțin în primele cincizeci de pagini, dar apoi n-am mai putut să mă detașez de ea. Și nici acum, după ce-am terminat (au trecut vreo două săptămâni de când am citit Eva), simt că încă nu pot ieși din atmosfera romanului. Nu contest deloc, dar deloc, talentul scriitoricesc al lui Liberati. Totuși, trebuie să recunosc că m-a deranjat puțin faptul că, în vocea sa, am simțit un fel de aroganță - nu știu de ce, probabil să fi fost din cauza faptului că tot ținea morțiș, deseori, să reamintească de romanele sale publicate, de faptul că în ziua de astăzi nu prea se mai citesc cărțile care trebuie. În fine, fiecare cu convingerile și atitudinile sale. Când i-am dat un rating acestei cărți, eu m-am gândit doar la ce am citit și cum mi s-a părut ceea ce am citit, nicidecum la atitudinea autorului față de alte cărți publicate și așa mai departe. Și, concluzionând, că n-aș vrea să mă mai întind degeaba, cred că e o carte bună cu o poveste plină de pasiune - și-n aceeași măsură, nu e o carte pentru toți. 

„(...) Uneori frumusețea sălășluiește în canale.” 

De ce spun că nu e pentru toți? Pentru că este foarte ușor să găsești extrem de plictisitoare o carte de genul. N-are o acțiune propriu-zisă, de fapt, iar scriitura este una densă, deseori cu fraze lungi, obositoare, care nu duc spre o anumită concluzie, ci doar creează premisele anumitor atitudini și gânduri pe care autorul vrea să le contureze. Eu sunt familiarizat cu astfel de cărți - care nu prea au dialog, au paragrafe lungi și nu urmează tiparul unui roman, în sensul unei intrigi, al unei desfășurări a acțiunii, concluzii și așa mai departe. Este un fel de jurnal, de fapt, după cum am spus, ceea ce bineînțeles că presupune rigorile stilistice aferente unul jurna. Este o poveste de dragoste, în aceeași măsură în care nu este o poveste de dragoste - cum o percepe fiecare, în cele din urmă, ține de experiențele literare proprii. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și pe placul vostru, exact așa cum le doriți, spor în toate!