Editura: Publica
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 576
Anul apariției: 2019
Traducere: Smaranda Nistor
„Istoria din această carte este în curs de alcătuire (...).”
Când era copil, Sam Kean a petrecut mulți ani adunând mercur din termometre sparte. Acum este scriitor, iar poveștile sale au apărut în The Best American Science and Nature Writing, The Atlantic, The New York Times Magazine, Mental Floss, Slate și Psychology Today. În plus, a fost invitat în emisiunile All Things Considered și Science Friday ale National Public Radio și Radiolab. Cărțile sale, Disappearing Spoon, apărută la la Editura Publica (Lingura care dispare) şi Degetul mare al violonistului au devenit bestselleruri și au apărut în topul Amazon al celor mai bune cinci cărți de știință din 2010. Degetul mare al violonistului a fost nominalizată la premiul PEN pentru cărți de știință.
„Pe de o parte, ADN-ul mă incită. Nu există subiect mai îndrăzneț în știință decât genetica, niciun alt domeniu care să promită, în același grad, să împingă știința înainte.”
A fost specia umană cât pe ce să dispară de pe fața pământului? Poate genetica să explice dragostea nețărmurită a unei iubitoare de pisici pentru aceste feline? Ce se întâmplă cu ADN-ul când face să se nască oameni fără amprente digitale sau cu codiță de animal? Și cum a creat combinația potrivită de gene acele degete excepțional de flexibile ale unui violonist cu adevărat nepereche? Descifrarea codului genetic n-a fost întotdeauna o treabă ușoară – încă de la începuturi, genetica a fost dominată de conflicte interne, atacuri sub centură și teorii controversate –, dar oamenii de știință pot în sfârșit să deslușească uluitoarele povești încifrate în ADN-ul nostru. Pe măsură ce vom continua să progresăm cu cartarea și modificarea ADN-ului, genetica va continua și ea să rămână cel mai fierbinte subiect la zi în știință, punându-și amprenta pe însăși alcătuirea corpurilor noastre și a lumii din jur.
„În lumina acestui punct de vedere, cea mai remarcabilă poveste despre ADN este aceea că specia noastră a supraviețuit îndeajuns de mult încât (eventual) să-l stăpânească.”
Degetul mare al violonistului, o carte semnată de Sam Kean, un autor care știe ce spune, cercetat, informat, care, deopotrivă, abordează domeniul științific cu o riguroasă certitudine, chiar incisivă aș putea spune, dar este și glumeț, amuzant și jovial. Cartea de față, nu una ca oricare alta, este o carte nu numai că mi-a hrănit dorința de cunoaștere, curiozitatea, dar care m-a purtat, după ce am citit-o, printr-o bibligorafie vastă de studii, cercetări, articole. Tare-mi place când, după ce citesc o carte de acest gen, în speță științifică, reușesc să am acces și la alte studii, care să-mi confirme sau chiar să-mi infirme anumite aspecte pe care le știam sau, întocmai, nou aflate. În această carte, Sam Kean reușește să analizeze și să examineze numeroase descoperiri întreprinse de la mai mult de un secol de cercetare a domeniului genetic, a moleculei de ADN, inclusiv „pietrele de temelie” ale acestui sector științific, precum experimentele călugărului Gregor Mendel (cele cu plantele de mazăre și teoria hibridării), precum și modelul structurii de dublă spirală a macromoleculei de ADN, speculat și impus, cu dovezi, de către Watson și Crick. Sam Kean explorează, de asemenea, și teritorii mai puțin bătătorite, să spun așa, folosindu-se cu iscusință și îndemânare de talentul său narativ, încercând să scoată la lumină anumite aspecte științifice specifice. Spre exemplu, aduce în discuție modul în care descoperirile din acest domeniu au deschis porțile nu numai unor fabuloase și necesare descoperiri din domeniul medical, ci au revoluționat și modul în care ne percepem trecutul, ca specie, ca mașinării complexe și dinamice în acest Univers: studiile de genetică moleculară și populațională au reinventat modalitatea de studiu a ființelor umane. În aceeași măsură, autorul își aprofundează teoriile privitoare la bolile genetice ale lui Charles Darwin, ale artistului francez Henri de Toulouse-Lautrec și ale vechiului rege egiptean, Tut, printre altele, și modul în care aceste afecțiuni și abateri de la normal le-ar fi putut afecta, subtil, evoluția științifică, artistică și, respectiv, regală. Unele povestiri capătă și o nuanță mai bizară, cum ar fi aceea a unui om de știință sovietic al cărui ideal a fost acela de a crea un hibrid om-cimpanzeu, sau chiar emoționante, cum ar fi povestea luo Tsutomu Yamaguchi, „poate cel mai ghinionist om am secolului al XX-lea”, care era aproape de Hiroshima și Nagasaki în 1945, când s-au întâmplat dezastrele istorice, și, care, în ciuda daunelor suferite datorate mutațiilor macromoleculei de ADN cauzate de radiații, a trăit până în anii '90. Însă talentul scriitoricesc al lui Kean nu se oprește doar aici - speculând detalii istorice, readucându-le în contemporan nu înainte de a le trece prin prisma genelor și a ceea ce, cu atâta stăruință și extrem de bine consolidat, stă scris în ele, ci strălucește și în secțiunile referitoare la rivalitățile din lumea științei (da, bineînțeles că există rivalități și-n acest domeniu, în care cu siguranță s-ar ajunge la rezultate mult mai bune - și dacă nu mult mai bune, măcar mult mai rapide și viabile), cum ar fi compania privată Celera a biologului Craig Venter și proiectul finanțat de guvern pentru cercetarea genomului uman (HGP - Human Genome Project), ambele tabere luptând să secvențieze tot ADN-ul uman (și, bineînțeles, infirmând, pe cât de des posibil, viabilitatea studiilor celuilalt).
„(...) ADN-ul ne oferă un instrument eficient cu care să săpăm după rădăcinile din trecutul nostru: biologia a devenit istorie studiată cu alte mijloace. Chiar și în ultimii vreo zece ani, genetica a deschis o tolbă cu o sumedenie de povești, cât să umpli o Biblie, despre ale căror ițe narative credeam că au dispărut - fie pentru că a trecut prea mult timp, fie pentru că au rămas prea puține mărturii fosile sau antropologice, ca să punem cap la cap elementele unei narațiuni coerente.”
Prin felul său de a scrie, de a aborda situații, adevăruri științifice unanim acceptate, istorisiri, teorii, în Degetul mare al violonistului Sam Kean ne arată că știința, de fapt, ar putea fi și un fel de povestire. Este mai mult decât diagrame, tabele, molecule, reacții, mecanisme fiziologice complexe ale căror explicații se întind pe zeci de pagini, tratate și interacțiuni chimice. Autorul depune un efort uman, imperfect, de a traduce modul în care funcționează lumea noastră complicată, într-un limbaj accesibil, pe înțelesul tuturor, într-o idee de popularizare a științei - evident, acolo unde este cazul, autorul folosește termeni specifici, dar cât de cât accesibili celorlalți, fără vreo pregătire anterioară în domeniu. La o adică, ceea ce știu despre o anumită boală, sincer, poate nu provine dintr-un manual, ci din faptul că, de ce nu, cândva am avut acea boală. Sau poate încă o am. Sau din articole din ziare. Zvonuri de pe internet. Această abordare comprehensivă reflectă istoria științei genetice, așa cum o demonstrează Kean în cartea de față. Creșteam animale, învățam cum să semeni culturi, cum să le îngrijești, ne ierarhizam locul în societate, ne împărțeam îndeletnicirile, muream din cauza înțepăturilor de insecte și altele cu mult înainte ca Gregor Mendel să descopere noțiunea de trăsături dominate sau recesive prin creșterea încrucișată a mazării (termenii de dominant și recesiv fac referire la frecvența cu care o anumită trăsătură, provenită de la părinți, va fi moștenită de copil - spre exemplu, să spunem că trăsătura pentru ochii albaștri - A - va fi dominantă față de trăsătura pentru ochii verzi - a -, iar fiecare dintre acestea este „sechestrată” în codul genetic al părinților; în general, un copil va avea șanse de 75% să aibă ochii albaștri, și de 25% să aibă ochii verzi, într-un raport de 3:1 - dar și aceasta este o problemă nuanțată, și-ar fi mai multe de zis).
„Înțelegerea ADN-ului ne poate ajuta să înțelegem de unde venim și cum funcționează corpul și mintea noastră, iar cunoașterea limitelor ADN-ului ne ajută, totodată, să înțelegem cum nu funcționează corpul și mintea noastră.”
Într-un ultim capitol al cărții, Kean aduce în discuție etica clonării, subliniind faptul că, deja, clonele umane există și umblă libere prin lume, sub forma gemenilor identici, homozigoți, precum și implicațiile unei cercetări și baze genetice în ceea ce privește orientarea sexuală sau conceptul de rasă (care, de fapt, pentru mulți oameni de știință nici nu există). Degetul mare al violonistului este o lucrare într-adevăr spectaculoasă, vastă, complexă, care n-are cum să te plictisească, deoarece te surprinde la o pagină la alta. Este foarte posibil ca, dacă ești interesat de acest domeniu, să regăsești lucruri pe care le știai deja, dar nu e niciodată să revii asupra lor. Precum, de fapt, niciodată nu este inoportun să-ți pui întrebări și să te asiguri că, într-adevăr, ceea ce știai este corect. Iar când o carte de acest gen mă face să-mi pun întrebări, ei bine, atunci consider că, zău, chiar a fost o carte bună. Sam Kean scrie o carte atentă, care ne permite tuturor să ne confruntăm cu marile întrebări referitoare la istoria noastră și la viitorul propriului nostru cod genetic, care ne diferențiază, atât de specific, unii de alții. Și, în aceeași măsură, ne face să ne asemănăm și să ne înrudim mai mult decât am crede. Și mai mult decât, poate, am vrea.
„Problemele mele sunt moștenite, îmi spuneam în sinea mea, transmise pe genă de la părinții mei.”
Le mulțumesc, bineînțeles, tare mult prietenilor dragi de la Editura Publica pentru această carte extraordinară, Degetul mare al violonistului, pe care o puteți găsi AICI. Am mai spus și-am s-o spun, Co-Lecția de știință este, pentru mine, cea mai de calitate din acest punct de vedere. Îmi iau doza de cunoaștere absolut necesară de la ei, și mă bucur tare mult că o editură s-a specializat, în sfârșit, în traducerea unor cărți de acest gen. Vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, găsiți numeroase cărți, din numeroase domenii, care cu sigurnață vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi cu spor și pe placul vostru, precum și de un sfârșit de săptămână liniștit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu