Un an fără tine, de Nina de Pass - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: CorinTeens

Anul apariției: 2020

Traducere: Pavel Cazacu

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 352

Nina de Pass a început să lucreze la Un an fără tine, romanul ei de debut, în timpul unui curs de scriere creativă de la Academia Faber. Are un masterat în franceză și spaniolă de la Universitatea din Edinburgh, iar în prezent locuiește și lucrează la Londra. Pentru mai multe informații despre autoare, vizitați site-ul www.ninadepass.com.

„Cum pot să-mi maschez tristețea aici? Cum le voi răspunde întrebărilor despre cum de am ajuns aici abia în ultimul an de școală? Ce se întâmplă dacă vom merge undeva cu mașina din nou?”

San Francisco. Ajunul Anului Nou. Cea mai promițătoare petrecere se sfârșește cu o tragedie. Cara supraviețuiește. Dar G, cea mai bună prietena a ei, își pierde viața. Nouă luni mai târziu, Cara e încă zbuciumată, chinuită de durere și de un secret întunecat pe care ar prefera să-l dea uitării. Sperând să-i ofere un nou început, mama ei o expediază la o școală cu internat din Elveția, unde nimeni nu știe ce s-a întâmplat — și unde Cara intenționează ca lucrurile să rămână așa. Însă noii ei colegi de clasa, Ren și Hector, nu îi vor îngădui să se închidă în ea. Ba mai mult, cei doi sunt hotărâți să doboare zidurile pe care Cara le-a clădit cu atâta grijă în jurul ei. Și poate că tânăra își dorește ca ei să reușească… Mai ales Hector, care pare s-o înțeleagă așa cum nimeni altcineva n-o face. Dar cu cât se apropie mai tare de Hector, cu atât amintirea lui G pălește. Să meargă mai departe înseamnă să renunțe la trecut — și să recunoască ce-a făcut în acea noapte fatidică —, dar Cara nu știe cum. O așteaptă acum o a doua șansă, dar numai dacă va găsi în ea puterea de care are nevoie.

    „(...) nimic nu contează mai mult pentru mine decât să trec neobservată printr-o zi (...).”

Let's take a moment to admire this beautiful book cover. Serios, acum, coperta e chiar reușită - doar am simțit nevoia să spun asta, probabil pentru că nu vreau să intru, încă, în recenzia propriu-zisă, fiindcă n-ar fi prea multe de lăudat. Înainte de toate, eu n-am avut așteptări de la romanul de debut al Ninei de Pass. Pur și simplu nu știam nimic despre el, nici nu citisem descrierea înainte să mă apuc de carte (de obicei citesc descrierea în timp ce citesc cartea, dar doar dacă nu reușesc să mă prind, de la bun început, despre ce este vorba sau în ce direcție se îndreaptă toate lucrurile). Ei, bine, n-a fost cazul, pentru că este încă de la început extrem de clar despre ce este această carte: demonii interiori ai Carei, amintirile care o sfâșie și nu-i dau voie, astfel, să trăiască așa cum o făcea înainte, tăindu-i cheful de viață și hrănind-o cu gânduri urâte și lipsite de speranță, închizându-se în ea și în ceea ce, după o anumită întâmplare, a mai rămas din viața ei. Sau, în fine, ceea ce, după părerea ei, abia se mai poate numi viață. Bun. Idee sănătoasă (să zicem așa), însă, după părerea mea, execuția n-a fost tocmai una care să mă atragă. Too much drama for me - deși, la origine, ador dramele, dar nu tipul acesta de dramatism adolescentin sau, în fine, cum o fi el. De fapt, cred că, întocmai, această carte este una pentru adolescenți - fiind, de fapt, cu și despre adolescenți -, deci mi-a fost destul de greu să reușesc să mă identific sau, oarecum, să mă atașez și să mă regăsesc în vreunul dintre personaje. Sincer. Cred că am depășit acea perioadă - și asta, de altfel, nu știu dacă e tocmai de bine sau e de rău. Cert este că această carte cu siguranță s-ar fi pliat mult mai bine pe natura mea dacă aș fi citit-o acum câțiva ani. Și nu la la vârsta mea.

„- Părerea mea, continuă ea, este că fericirea ta aici depinde de lucrurile care contează pentru tine. Vreți să-ți faci prieteni aici? Vrei să înveți destul de bine încât să poți intra la universitate? Vrei doar să fii departe de casă? Ce îți dorești tu?

- Nu contează ce îmi doresc, îi răspund, nervoasă. Am renunțat la dreptul de a-mi mai dori lucruri pentru mine acum nouă luni.”

Ajunsesem în punctul în care să mă simt prost că nu rezonez cu Cara. Că nu reușește să mă convingă. Nu știu. Parcă a lipsit ceva care să facă clic și să facă apel la emoțiile mele. Da, după cum v-am spus, este o carte care, cu ușurință, s-ar încadra în lecturile favorite ale adolescenților, sau dacă nu favorite, măcar cât de cât remarcabile. Personajele, la o adică, chiar sunt interesante - Ren e o tipă efervescentă, Hector, ce să zic, destul de bizar și pe alocuri cringe, iar Cara chiar e o tipă cu un caracter mișto, dacă n-ar fi atât de dramatică. Acum, că scriu recenzia, iarăși mă simt prost pentru ceea ce scriu - dar, sincer, mi s-a părut puțin exagerată atitudinea ei (bineînțeles, n-am cum să-nțeleg, pe bune, prin ce a trecut, oricât de empatic aș fi - și, de fapt, nici n-aș vrea vreodată să înțeleg, cu adevărat, prin ce a trecut). Cartea nu e tocmai un romance, e un fel de jurnal al încercării de a depăși anumite bariere din viață, un fel de călătorie spre regăsirea puterilor proprii, a identității pierdute, a încercării de a lupta cu monștrii întunecați ai trecutului care-i bântuie amintirile Carei - imposibilitatea, de unde, de fapt, și drama romanului. Da, e un roman dramatic, dar cu un dramatism, după gusturile mele, ușor exacerbat și neconvingător. Poate, de fapt, la cartea aceasta este frumos de urmărit parcursul Carei, drumul ei, ideea că acea Cara de la începutul romanului pare-se a nu mai fi Cara de la sfârșitul romanului. 

„(...) La urma urmei, e imposibil să fii zdrobit când ești deja sfărâmat într-un milion de bucățele. Cât de rău poate să mai fie?”

Un an fără tine, și-aici concluzionez, este o carte pentru adolescenți. Cu adolescenți. Știu că sunt multe persoane cărora le-a plăcut, dar eu nu mă regăsesc printre ele. Mi-ar fi plăcut să fie puțin mai reală, de o profunzime anumite, cu personaje ceva mai convingătoare. Dar, în fine, a fost totuși o călătorie interesantă într-o astfel de lume care, din păcate, oricând ar putea deveni realitatea imediată a cuiva. Aș fi vrut să mă emoționeze mai mult, să-mi stârnească anumite trăiri și stări. Însă, în cele din urmă, m-am bucurat de sfârșitul efervescent al cărții, de faptul că, parcă, mi-a dat un oarecare curaj, o oarecare zvâcnire și mi-a demonstrat că, încă o dată, într-un întuneric dens de-l tai cu cuțitul, speranța luminează precum un nou soare. 

„- Cu toții purtăm cicatrici, Cara (...). Știi mai bine decât oricine că viața e un lucru fragil și trecător - agață-te de unde poți de ea. Trebuie să crezi că lucrurile se vor schimba.”

Vreau să le mulțumesc mult prietenilor dragi de la Editura Corint pentru această carte, Un an fără tine, de Nina de Pass, pe care o găsiți AICI. Vă recomand, de asemenea, să aruncați o privire și pe site-ul lor - ca întotdeauna, ne încântă cu o mulțime de apariții literare așteptate și de cărți de tot felul. Eu am pus deja ochii pe câteva! Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!