Oameni normali, de Sally Rooney - Recenzie

Editura: Curtea Veche

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2019

Traducere: Mihaela Buruiană 

Număr de pagini: 273

„Connell a râs și mai tare. Marianne, a zis el, nu sunt religios, dar uneori cred că Dumnezeu te-a creat special pentru mine.”

Sally Rooney (n. 20 februarie 1991, Castlebar) este o scriitoare irlandeză care locuiește la Dublin. Opera sa de debut, Conversations with Friends, a fost publicată în 2017. Al doilea roman al ei, Normal People, a fost publicat în 2018 și a primit mai multe premii. Sally Rooney a crescut într-o casă de tip marxist, a parintilor din Castlebar. Are un frate mai mare și o soră mai mică. Mama ei este șefa unui centru cultural, în timp ce tatăl ei, după privatizarea companiei de comunicații de stat Telecom Éireann, se retrage devreme la pensie. În 2009, Rooney a început să studieze limba engleză la Trinity College Dublin. După ce a luat diploma de licență, a început un master în științe politice, la care a renunțat. În schimb, a absolvit o teză despre politica americană în literatura americană.

„Marianne avea impresia că viața ei adevărată se desfășoară undeva departe, în lipsa ei, și nu știa dacă va afla vreodată unde și dacă va lua parte la ea. Adeseori, avea senzația asta la școală, dar nu era însoțită de vreo imagine anume sau despre cum ar putea să arate sau să simtă viața adevărată. Nu știa decât că, atunci când va începe, nu va mai fi nevoie să și-o închipuie.”

Marianne este fiica unei familii înstărite și locuiește într-un conac impunător dintr-un orășel irlandez. Introvertită, cu o inteligență uneori prea ascuțită și cu o înfățișare incertă, are toate însușirile pentru a fi marginalizată de colegi. Connell, fiul menajerei, este chipeș și deștept, popular în tot liceul. Atracția care se naște între cei doi adolescenți are o forță magnetică. Cum vor evolua ei de-a lungul anilor de facultate și prin ce transformări va trece relația lor? Ce se va întâmpla atunci când diferențele sociale vor ridica ziduri între ei, când experiențele de viață îi vor strivi sub implacabilul lor? Cum își vor confrunta cei doi tineri demonii interiori? Cu Oameni normali, Sally Rooney își confirmă talentul portretistic dovedit încă de la bestsellerul Conversații cu prieteni, făcând radiografia celor mai mărunte detalii ale vieții emoționale a personajelor. Povestea este alertă și captivantă, scrisă nemilos, dar cu inflexiuni de tandrețe: nu atât un roman de dragoste, cât mai ales unul de maturizare – despre cunoașterea de sine, despre metamorfozele prieteniei, despre influențele familiale și sociale, precum și despre barierele dintre noi, cei dintr-o lume conectată, aparent fără bariere.

„Connell se uită din nou lung la pagina web. În ultima vreme, îl tot frământă gândul că, în realitate, este format din doi oameni distincți și că va fi nevoit în curând să decidă care dintre ei să fie el în permanență, încât să-l lase-n urmă pe celălalt.”

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre o carte, nu mai știu sigur, ceva thriller pe care mi l-am cumpărat la recomandarea ei. La un moment dat, mă întreabă - de fapt, îmi spune - să citești Oameni normali, este exact genul tău de carte. Și-atunci, de fapt, mi-am dat seama cât de multă dreptate are: într-adevăr, romanul lui Sally Rooney a fost (de fapt, este) genul meu de carte. Am citit-o anul trecut, undeva prin decembrie, și deși îi fac recenzia abia acum, știu că este o carte despre care n-aș putea vorbi prea mult. De ce? Pentru că, simplu, este - iarăși - genul acela de carte despre care nu poți vorbi, fiindcă, pur și simplu, nu are rost să faci asta; este genul de carte pe care o simți, te atinge, te emoționează și te frustrează, te ridică și te coboară, te poartă printr-o confuzie de emoții și trăiri și sentimente și stări. La o adică, este genul de carte pentru care nu-ți găsești cuvintele - nu poți spune decât ia și citește-o, eu nu îți pot spune de ce mi-a plăcut (chiar dacă mi-a plăcut la nebunie, deci ar trebui neapărat s-o citești). Este foarte, foarte posibil, de fapt, mai mult decât probabil, ca ție să nu-ți placă - poate abordezi alt gen literar, nu ești familiarizat cu scriitura densă, portretizantă, detaliată, poate chiar confuză în ceea ce privește cronologia și dinamica evolutivă a personajelor. Pentru mine, unul, Oameni normali cred că a fost una dintre cele mai mari surprize literare ale anului 2020.

„(...) Nu s-a considerat niciodată demnă de a fi iubită. Dar acum are o viață nouă, care începe cu acest moment, și chiar după ce vor fi trecut mulți ani, se va gândi: Da, exact așa a fost, atunci a început viața mea.”

Mi-a plăcut extraordinar de mult, în special, psihologia cărții. Demersul devenirii personajelor. De fapt, mi-a plăcut cât de simplă, în cele din urmă, este această carte. Dar, Dumnezeule, cât de profundă, reală, verosimilă, veridică, adevărată - ați prins ideea. Cât de atent, cât de plastic și expeditiv a urmărit Sally Rooney relația dintre Marianne și Connell, schimburile de replici dintre ei. Maturizarea. Încercarea de cunoaștere și de acceptare a naturii interioare. Metamorfozele lor - mi-am dat seama, în cele din urmă, că nu e vorba despre o devenire în această carte. Nu. Nicidecum. Personajele de la începutul cărții erau fix aceleași de la sfârșitul cărții - păstrând linia și rațiunea iubirii, dar depășind barierele crezute a fi existente, într-o lume nesfârșit de spontană, plină de surpriză. Într-un univers plin de atâtea povești de doldora de efervescența vieții, a tinereții și emoțiilor. Sincer, nici nu știu ce să spun - poate nu-mi amintesc, întocmai, acțiunea romanului (cred că aici ar merge să mă uit la ecranizare, nu?, pentru că romanul lui Rooney a fost ecranizat de HBO), dar îmi amintesc cu certitudine cum m-a făcut să mă simt: citeam, și recunosc că nu a fost tocmai o acțiune alarmantă, de o dinamică neașteptată, ci a fost mai mult un fel de roman al pistonării, să spun așa, Sally Rooney concentrându-se mai mult pe ideea de luptă interioară, augumentând personalitățile celor doi (care, de altfel, se găsesc în condiții sociale și familiale care le influențează viețile), scoțând în evidență natura cognitivă a acestora. Eu, sincer, l-am găsit ca un fel de roman psihologic - extrem, extrem, extrem de bine scris.

„În general, observ că bărbații sunt mult mai preocupați să limiteze libertățile femeilor decât să-și exercite propriile libertăți, zice Marianne.”

Am rămas cu un gust plăcut, sincer, după ce am terminat romanul. Aici sunt multe de spus, dar nu vreau să intervin în povești ce țin de propria mea viață. E un roman, deși am spus că simplu, extrem de complex. Pentru că, până la urmă, ceea ce cândva am fi considerat clișeic, și încă, cu desăvârșire și fără să ne dăm seama, încă am putea considera, se dovedește a fi de o importanță extraordinară - oamenii din viața noastră sunt cei care, în cele din urmă, ne definesc devenirea, ne conturează natura interioară, ne stârnesc emoții și sentimente, stări și trăiri. Și, dincolo de asta, acolo unde începe iubirea, acolo unde speranța își face corp comun cu omul, nu rămâne decât să spunem povești - povești frumoase despre doi oameni care, poate, niciodată nu ar fi crezut că își vor trăi împreună viața. Oameni normali pune sub lupă sentimentel umane, în întreaga lor splendoare, iar autoarea, cu o precizie chirurgicală, reiterează natura umană, cu toată efervescența ei, cu bune și rele, cu rele și bune. Că, până la urmă, cine e cea mai fictivă ființă, dacă nu omul?

„Cred că felul mei de a fi nu poate fi iubit. Am o fire rece, e greu să mă placă cineva... Își ridică în aer una dintre mâinile lungi, subțiri, de parcă ar aproxima ce vrea să spună, în loc să identifice exact.”

Le mulțumesc tare, tare mult prietenilor dragi de la Curtea Veche pentru romanul de față, Oameni normali, de Sally Rooney, pe care îl puteți găsi AICI. Da, știu că aș fi putut posta această recenzie acum mult timp, însă, sincer, nu mi-am găsit cuvintele (cum, de fapt, nu mi le-am găsit nici acum, dar nu am vrut, pur și simplu, să mai treacă o zi fără să scriu despre această carte). V-o recomand cu mare drag, chiar v-o recomand; nu știu sigur dacă se va număra printre lecturile care să vă marcheze, însă știu, chiar știu că, măcar câtuși de puțin, vă va atinge și vă va stârni o emoție. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și pe placul vostru!