joi, 12 martie 2015

Editura Litera lansează seria „Labirintul”


Salutare, dragi prieteni,

În luna martie, Litera publică mult așteptata serie de cărți „Labirintul”, bestseller New York Times. Cele trei volume ale seriei - „Evadarea”, „Încercările focului” și „Tratament letal” - se află printre preferințele tinerilor și adolescenților din România, mai ales după ecranizarea primului volum, la finele anului 2014. Celebrul scriitor american James Dashner și-a câștigat notorietatea odată cu inițierea acestei serii de cărți marcate de aventură, de prezența personajelor în situații-limită, elemente de science-fiction, toate surprinse într-o viziune realistă și dinamică ce îi oferă o lectură captivantă cititorului actual. Așa cum spune chiar el pe blogul personal, întotdeauna și-a dorit să poată vedea ecranizarea cărților sale pe marile ecrane.

Litera  pregătește o campani de încurajare a lecturii  în  rândul  tinerilor  printr-o caravană în mai multe licee din București în care redactorul cărților le va vorbi celor prezenți despre literatura science-fiction și personaje fantastice. Fanii seriei „Jocurile foamei” sau ai volumului „Împăratul muştelor” vor fi încântaţi să descopere în această serie o nouă aventură a cărei acţiune se petrece în viitor, sub oformă de opresiune socială în care memoria individuală este înlocuită sau ştearsă.

Labirintul. Evadarea”. Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți ,care îi urează bun-venit în Poiană – un loc înconjurat de ziduri de piatră. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv. Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc.

Labirintul. Încercările focului”. O boală necruțătoare atacă lumea, făcând oamenii să se comporte sălbatic și fără milă. Vor face față eroii noștri „Arșiței”?

Labirintul. Tratament letal” continuă  aventurile  Poienarilor  prinși  de  această  dată  în  iureșul  amețitor  al descoperirii tratamentului împotriva unui virus ce amenință să distrugă omenirea.

Nu știu cum sunteți voi, dar după ce am văzut prim parte din aceasă trilogie, eu ZĂU că nu mai am răbdare. Abia aștept să apară a doua. Abia aștept! Sunt sigur că nu voi fi dezamăgit. Ce îmi recomandați, să citesc cărțile sau nu?


Vă aștept părerile. Mult succes și o seară frumoasă!

10 comentarii:

  1. Şi eu vreau să citesc aceste cărţi, în special că vor avea legătură cu o campanie de încurajare a cititului în rândul tinerilor, campanie mai mult decât binevenită în opinia mea.
    Acum, înterbarea ta are un singur răspuns: cum să nu le citeşti! Binenţeles, dacă începi o carte şi nu îţi place nu îţi pierde timpul cu ea, dar la ce descriere au poate ar trebui să le dai o şansă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut prima parte a filmului, abia aștept pe a doua. Mă gândeam dacă să citesc cărțile înainte să văd filmele. Hmm. E o mare dilemă aici. La „Hunger Games” am citit întâi cărțile (bine, primul film l-am văzut înainte de a-mi cumpăra cărțile), iar filmele nu m-au dezamăgit, deși știam ce are să se întâmple. Și la „Lord of the rings” am văzut întâi filmele (de vreo trei ori), înainte de a citi opera lui Tolkien. Și, drept să-ți spun, mi-au plăcut mult filmele - cred că din cauza acțiunii. În cărți, totul pare mai static, mai fantastic, mai din altă lume. Nu tu sânge, nu tu orci morți și puturoși, săgeți, săbii, orătănii. Bine, da, îs și ei, dar nu se pune accent pe acțiunea lor, ci mai mult pe prezența lor în cadru. Am să mă gândesc! Până în septembrie, când o apărea filmul, am timp. Pupici, mulțumesc pentru prezență!

      Ștergere
    2. Tolkien e un caz aparte. Nu zic că nu e un geniu pentru că e şi pentru că e tata lor la propriu, el a creat un prim univers magic şi mitic complet, care nu îi priveşte pe copii. Dar scrie cam la fel de greoi ca Tolstoi. Motiv pentru care apreciez şi mai mult echipa din spatele filmelor. „Hunger Games” e o serie de filme care a urmat extrem de bine cartea, au preluat chiar dialoguri întregi (şi Divergent la fel până acum), de aia nu au fost probleme. Totuşi, în special atunci când nu vorbim despre un film bun, prefer ca prima imagine să mi-o fac din carte. Am văzut suficiente filme care m-au făcut să plâng pentru că au maltratat cartea care stătea la baza lor, nu vreau să le văd şi înainte, să pierd şi ceva din mister din cauza lor. Mă gândesc, cum ar fi fost să văd iniţial filmul "Înainte să adorm"? Odată, că nu ştiu ce poftă să citesc cartea mai aveam după aşa un film. A doua ora, mai ştiam şi cum se termină, chiar nu mă mai puneam cum trebuie în pielea Christinei.

      Ștergere
    3. Oh, nu, te rog, nu-mi aminti de „Înainte să adorm”. Plâng și acum. Știi ce vreau să văd de ceva timp? „Pe aripile vântului”. Însă cartea mi-a plăcut atât de mult, încât, ZĂU, mă tem să nu mă dezamăgească filmul. Oricât de bun ar fi el - și am auzit că e!

      Ștergere
    4. E filmul vechi preferat al prietenei mele, eu m-am abţinut să îl văd pe la tv, întrerupt de publicitate. Mi-ar plăcea să îl văd la cinema cumva, dar nu ştiu să fie vreo cinema unde rulează filme vechi...

      Ștergere
    5. Oh, dacă s-ar da la cinema, m-aș duce, cu siguranță. Nu știu, aici în Iași avem un cinema vechi, unde se rulează filme destul de trecute (gen „Domnișoara Christina”, după romanul lui Eliade). Chiar aș vrea să-i întreb într-o zi. Mâine merg la „Insurgent”, haha, și e 3D. Yuuuuuhu!

      Ștergere
    6. Eu o să merg sâmbăta viitoare, probabil tot 3D, IMAX :P. În București nu este nici un cinematograf cu filme vechi din câte știu, sunt câteva unde mai ruleaza dar în cadul unor festivaluri sau ceva asemănător..

      Ștergere
    7. Filmul este superb. O să-ți placă la nebunie! Nu știu cât de surprinsă vei fi - având în vedere că ai citit cărțile - însă, ca să-ți dau un mic spoiler, Kate Winslet (actrița mea preferată), o cam ia pe cocoașă.

      Ștergere
    8. Ştiu :)))) dar merită, plus că a avut o şansă să se salveze, cel puţin în carte.

      Ștergere
    9. Nu m-am apucat încă de cărți, dar le voi citi în curând. Oare vor face și un al treilea film după „Experiment”? Hmm, tare-s curios.

      Ștergere