„Și am spus da. O poveste de iubire” de Elizabeth Gilbert - Recenzie

Le mulțumesc din inimă celor de la Bookia pentru că mi-au oferit șansa de a citi acest roman frumos.

Îmi plac jurnalele - zău că-mi plac - datorită faptului că înveți, din fiecare viață, câte ceva. Cu alte cuvinte, îmi plac lecțiile de viață din care am ce învăța. Iar volumul acesta, al lui Elizabeth Gilbert, a fost plin de asemenea lecții. Recunosc, n-aș fi crezut niciodată că o asemenea carte, ce tratează subiectul căsătoriei, m-ar fi putut atrage atât de mult ajungând, de asemenea, să-mi placă. Cu adevărat să-mi placă. Cred că acest lucru se datorează stilului de a scrie al lui Elizabeth: deși scrie despre căsătorie (și nu numai, ci prezintă și date legate de istoria acestei etape din viață, de demersul ei de-a lungul timpului) niciodată nu am avut senzația că citesc un articol de pe internet sau o argumentare ex cathedra despre căsătorie și importanța ei - deși, Elizabeth vede altfel lucrurile - ci, dimpotrivă, nu m-am plictisit (așa cum aș fi făcut-o, cel mai sigur, dacă aș fi citit despre căsătorie într-un articol pe nu știu ce site de bârfe).

În timp ce citeam această carte, simțeam că am făcut o alegere foarte bună apucându-mă de ea: simțeam cum îmi îmbunătățesc universul cultural și cum, de asemenea, reușesc să pășesc pe urmele istoriei, să meditez asupra unor aspecte privititoare la acest act al căsătoriei (țin să menționez, autoarea NU se axează numai pe această parte a cărții - căsătoria), să fiu martor la ceremoniile de (zic) „împerechere” ale altlor uimitoare, să cunosc ritualurile lor și să rămân mut la înțelepciunea persoanelor de acolo. Elizabeth Gilbert oferă răspunsuri, stârnește stări meditative, cartea abundând de pasaje care incită spre introspecție, pornește controverse, te adâncește în întrebări și, cu toate astea, pare a fi extrem de naturală și are un limbaj accesibil tuturor celor cu o inițiere mediocră. 

Oricum, sper că sunteți familiarizați cu stilul acesta al lui Elizabeth Gilbert, iar, dacă nu, TREBUIE s-o faceți. Povestea de iubire dintre ea și Felipe începe încă din romanul „Mănâncă, roagă-te, iubește” (recenzia AICI). Trăind pe teritorii diferite, el în Bali și ea în America și, din acest motiv, nevoit să călătorească cu avionul pentru a fi lângă Elizabeth, treaba se încurcă atunci când lui Felipe i se interzice să facă acest lucru, pe motiv că aceste vizite sunt mult prea dese și, ei bine, avea nevoie de o viză mult mai bună, dat fiind faptul că aceasta a fost folosită de nenumărate ori. În acel moment, când cei doi întreabă ce s-ar cădea să facă în asemenea condiții, Funcționarul de Securitate Internă le spune doar: „Voi doi ar trebui să vă căsătoriți”. Din acel moment, toate lucrurile ne poartă către un destin frumos al celor doi, dar plin de întrebări și controverse. Cel puțin, autoarea însăși spune că acest drum, pe care l-a avut de urmat, a fost unul anevoios, cu multe înfundături și capcane. 

După cum însăși autoarea la sfârșitul cărții afirmă, „nu sunt cercetătoare de profesie, nici sociolog, nici psiholog, nici vreo expertă în căsătorie.” În cartea aceasta „m-am străduit să discut istoria căsătoriei într-un mod cât mai obiectiv, dar, ca să reușesc, a trebuit să mă bazez în foarte mare măsură pe lucrările unor cercetători și ale unor scriitori care și-au dedicat întreaga viață profesională acestei teme.” După părerea mea, Elizabeth, ți-a ieșit cu desăvârșire! 

Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali. De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se căsătorească niciodată. Au fost, totuși, obligați s-o facă - au fost practic „condamnați” la căsnicie de autoritățile americane de frontieră - doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus, cu patos, „da”. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace - lecturi, discuții cu tot felul de oameni (unele pline de un umor genial), apel la experiența familiei - să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul.

Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnici, pe care le împărtășește cititorilor cu hazul, inteligența și compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserții socio-istorice”, cum le numește chiar autoarea, noul „memoir” a lui Gilbert este o celebrae a iubirii, cu toate consecințele și complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.

Și, ca de obicei, câteva citate:

„(..) Dovezi de pasiune există în toate colțurile lumii. Toate culturile omenirii au cântece de dragoste și farmece de dragoste și rugăciuni de dragoste. Inimile oamenilor se frâng de-a lungul oricăror granițe sociale, religioase, culturale, de gen sau de vârstă posibile. (În India - așa, ca să știți - 3 mai este Ziua Națională a Inimilor Frânte.”

„Însă, pentru mine, cea mai izbitoare caracteristică a acestor căsătorii (dar și divorțuri) europene timpurii a fost laxitatea lor. Oamenii se căsătoreau din motive economice și personale, dar se și despărțeau din motive economice și personale - și asta destul de ușor comparativ cu ce avea să urmeze în curând. Societatea civilă din acele vremuri părea să înțeleagă că, deși inimile omenești fac multe promisiuni, mințile omenești se pot răzgândi. Și că înțelegerile de afaceri se schimbă și ele.”

Vorbind despre mitul androginului, Elizabeth surprinde un aspect frumos: „(...) Aceasta e bizara fantezie a intimității omenești: ideea că unu plus unu ar putea, cumva, cândva, să fie egal cu unu.”

„(...) Știm cu toții refrenul, nu-i așa? Mai întâi apare dragostea, apoi căsnicia, apoi copilul și căruciorul, nu?”

„(...) Spre deosebire de foarte multe dintre prietenele mele, eu nu simțeam un dor mistuitor când venea vorba de un bebeluș. (Deși, e adevărat, simțeam un dor mistouitor când vedeam un anticariat bun.)”

„(...) Perspectiva noastră ebraică despre dragoste (sau biblică/morală) se bazează pe iubirea de Dumnezeu - care ține cu totul de supunerea față de un crez sacrosanct -, (sau filozofică/etică) asupra dragostei se bazează pe iubirea de natură - care ține cu totul de explorare, frumusețe și un adânc respect pentru exprimarea sinelui. Și credem și în această iubire tot la modul absoluit.

Amantul grec perfect este erotic; amantul ebraic perfect este credincios.

Pasiunea este grecească; fidelitatea este ebraică.”

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

 

Editura Humanitas

Traducere din limba engleză de Alexandra Baciu

304 pagini