Cântecul maorilor, de Sarah Lark - Recenzie

Într-adevăr, facem alegeri pe care, de multe ori, le regretăm și de care nu suntem mândri, dar și alegeri care ne fac să ne bucurăm de propria noastră existență. Și încă facem, pentru că acesta este destinul omului, precum și rațiunea sa îl antrenează să facă astfel: să greșească, dar nu fără rost, ci să-și dea seama de greșeala făcută, nu numai pentru a nu o mai face și a doua oară, ci pentru a-i sfătui și pe ceilalți să nu o facă – suntem oameni, până la urmă. O persoană cu voință liberă, cu sentimente, cu idealuri și vise, care știe că este o distanță infimă de la zâmbet la lacrimă, de la bucurie la dispreț, de la soare la ploaie și de la zi la noapte. Pentru că, uneori, lucrurile nu trebuie analizate în profunzime pentru a le găsi esența, ci, pur și simplu, trebuie doar privite în simpla lor complexitate. Până la urmă, suntem simpli, suntem foarte simpli, dar încercăm să părem extrem de complicați și, ciudat, unii chiar reușesc să facă acest lucru, doar din teama de a nu fi, ei bine, prea simpli, pentru că mulți cred că dacă nu ești complicat, nu ești interesant, adică nu interesezi, adică ești doar un punct într-o linie continuă. Cam repet chestii și deviez de la subiect.

 

Sarah Lark este o scriitoare germană născută în 1958 la Bochum. Ea a studiat istoria și științele literaturii în care și-a dat doctoratul. A lucrat mulți ani ca ghid și și-a descoperit destul de repede pasiunea pentru Noua Zeelandă, de ale cărei peisaje spectaculoase se simte atrasă aproape magic. Astăzi locuiește în Spania și lucrează la alte romane cu și despre Noua Zeelandă și civilizația acelei țări, parcă desprinse din basme.

 

Deschidem prima pagină a romanului. Ne aflăm în Noua Zeelandă, 1893: William Martyn, un bărbat mult mai cultivat și mai elegant decât majoritatea oamenilor care sunt în căutarea aurului la Queenston, însă acest lucru nu este de mirare, având în vedere că este fiul unor nobili irlandezi din burghezia orașului. Temperamentala Elaine se îndrăgostește de el, iar el, deși nu încă de la început, pare să-i împărtășească aceleași sentimente. Însă deodată sosește, în vizită la moșie, tânăra Kura-Maro-Tini, verișoara lui Elaine, care e pe jumătate maori și a cărei frumusețe și libertinism îl cuceresc, definitiv, pe William. Acțiunea se derulează, concentric, în jurul acestor personaje ale căror destine se întrepătrund. Voi încerca să mă detașez de primul roman pe care l-am citit, adică prima parte a acestei saga de familie („În țara norului alb”, a cărui recenzie am făcut-o AICI), deși am găsit câteva asemănări între aceste două volume. Ideea este că, deși în romanul anterior le-am avut în prim plan pe Helen Davenport și Gwyneira Silkham, femei a căror destin imprevizibil a avut rolul de a le pregăti să-și înfrunte viața, cu toate piedicile ei, această continuare ni le înfățișează pe nepoatele Gwyneirei, care au căpătat, ereditar, o micuță părticică din caracacterul de nepătruns, dornic de viață, sălbatic și minuțios al acesteia. 

Elaine pare a fi o femeie fericită, liniștită, mulțumită cu statutul său, însă care nu-și poate găsi împlinirea decât în dragostea cu care-l râvnește pe William. Luându-și inima în dinți, aceasta îi împărtășește lui Will sentimentele care o încearcă, și se pare că și Will simte ceva pentru ea. Toate bune, frumoase, cei doi mai că hotărăsc o căsnicie, până când la moșie apare Kura, o maori visătoare, cu alte percepții asupra societății și contextului politic, o femeie „cu mult mai frumoasă decât Elaine”, după cum însăși autoarea observă, de care Will se simte imediat atras. Elaine observă imediat această răceală de care dă dovadă Will încă de când Kura a ajuns la fermă, însă, surprinzător, pare că nici nu-i mai pasă, ba chiar se detașează emoțional de bărbatul pe care, cândva, îl iubea, iar sentimentele încep să i se canalizeze către Thomas, un bărbat masiv și de o galanță aparte - în aparență. Iar Kura nu poate rezista avansurilor subtile ale lui Will, așa că se îndrăgostește de el. Așa, nimic prea interesant până acum, am spune! Însă drama pornește din aceste întâmplări: niciuna din cele două verișoare, nici Elaine, nici Kura, nu-și găsesc căldura, liniștea, lângă cei pe care, au crezut ele cândva, că îi iubesc. Și că le iubesc. Elaine trăiește un coșmar alături de Thomas, suferă cumplit din cauza pornirilor sălbatice și primitivee ale acestuia, iar Kura simte chemarea artei, iar în condițiile orașului în care se află, știe că nu-și va putea împlini visul de a încânta oamenii cu talentul său de a simți clapele pianului, așa că pleacă spre îndepărtata și necunoscuta Londra. Astfel, amândouă fetele, din motive diferite, pleacă de lângă cei pe care, cândva, îi iubeau, fiecare căutându-și un loc în care să se simtă bine, împlinite și în siguranță, fiecare luptând, cu sacrificii și patos, pentru idealurile lor.

Romanul surprinde dramele unor familii patriarhale, în care femeile sunt nevoite să stea acasă, ocupându-se de treburi „pentru femei”, iar bărbații sunt cei care se ocupă de muncile mai grele și de aducerea banilor. Sub determinismul social-economic, cele două femei par să accepte aceste lucruri, însă simțim că, de fapt, fiecare dintre ele tinde la cu totul altceva. Elaine, care rămâne personajul meu preferat, este o femeie puternică, cu o puternică dorință de afirmare și reliefare, „o femeie între bărbați”, pentru care „dacă nu călărești, mori” (însăși replica ei), iar Kura reprezintă tipul acelei femei sensibile, visătoare, parcă nepregătită încă să dea piept lumii dominate de goana nesătulă după aur și după înavuțire, o femeie pentru care „dacă nu cânți la pian, mori” (după cum afirmă autoarea referindu-se la Kura). Din cele două caractere - Kura și Elaine - se naște un personaj perfect, un echilibru între putere și grație, între spiritual și terestru; două caractere simetrice și presărate cu cantități egale de enigmatic. Fugind de acasă, cele două femei ajung în alte lumi, cunosc alte culturi și trăiesc, pe pielea lor, suflul unui nou început. Un nou început, dar cu același trecut. Vor face față presiunilor apăsătoare ale ceea ce a însemnat viața lor până în acel moment?

După cum v-am obișnuit, nu v-am prezenta acțiunea cărții, mi se pare de prisos, total inutil, să fac acest lucru. Cred că intriga este importantă, pe care v-am conturat-o mai sus: imposibilitatea celor două femei de a-și găsi liniștea în sânul familie în care s-au cuibărit inițial. De aici, totul se ramifică într-un mod surprinzător, și nu puține sunt situațiile în care personajele noastre dragi au trebuit să facă alegeri dificile, fiind puse în situații limită. Personaje cheie apar în momente de maximă încordare a acțiunii, aducând cu ele răspunsuri, dar și mistere și enigme. Un roman extrem de frumos și cu o scriitură aparte, ce prezintă istoria (și, cu toate asta, nu ar fi corect să încadrăm acest roman într-unul istoric-romance, după cum autoarea însăși în Epilogul cărții spune, pentru că multe lucruri sunt imginate, fictive, deși concretețea lor ar putea fi afirmată în ziua de astăzi) unei lumi îndepărtate. Despre dragoste și ură, încrederea și dușmănia a două destine care se întrepătrund și, uneori, pun mai mare preț pe bunătatea omului, pe capacitatea acestuia de a face alegeri înțelepte, decât pe umanitate, însă un roman care  surprinde și determinismul unei lumi de a scotoci în jgheaburile pământului, în cele mai adânci locuri întunecate, în căutarea prafului valoros auriu. O călătorie incitantă în această lume, pe care Sarah Lark o prezintă cu un aer de magie și înțelepciune, predestinând-o locului perfect pentru dezvoltarea armonioasă - spirituală și chiar fizică - a omului. M-am bucurat foarte mult să văd că, de data aceasta, Sarah Lark a pus mai mult accent pe cultura poporului maori, despre care nu vă voi dezvălui prea mult pentru că vreau să aflați voi acest lucru.

Am selectat niște fragmente care mi-au plăcut, sper să vă placă și vouă:

„Elaine se ridică curajoasă, se orientă scurt și se decise din piesele Kurei pentru ‹‹Sally Gardens››. (...) Glasul clar de soprană al lui Elanie se armoniza cu vocea tulburător de gravă a Kurei. Și în plus fetele arătau foarte bine împreună. Kura cea exotică, cu păr negru, și Elaine cea gingașă cu piele albă. (...) Helen îi spuse ceva lui William, dar acesta, prea adâncit în contemplarea fetelor - ori cel puțin a uneia dintre ele, nici nu o auzise.

După doar câteva măsuri Kura se opri.

- Eu nu pot să cânt dacă tu nu o faci cum trebuie, zise ea acuzator.

Elaine să făcu roșie toată.

- Eu...

- Aici a fost un Fa diez major și tu ai luat un Fa major, continuă fără milă Kura. (...)

- Cântă singură! spuse ea îmbufnată.

Ceea ce Kura făcu imediat.”

„Fata umbla cu privirea coborâtă și cu spatele plecat. Pentru Elaine orice privire aruncată în oglindă era un chin, pentru că vedea doar un chip respingător, în cel mai bun caz obișnuit. Era proastă și lipsită de talent, nu era nimic în comparație cu minunata Kura Warden. Elaine se vedea slabă și neatractivă, de unde înainte se văzuse gingașă și suplă. ‹‹Ca o zână››, spunea William. Pe atunci comparația i se păruse un compliment minunat. Dar ce bărbat voia o zână? Bărbații voiau o zeiță cum era Kura! (...)

Cu timpul, chipul lui William se estompă tot mai mult în amintirile ei (...) începea să uite de William... dar nu și de Kura.”

 

„(...) Elaine puse arma la loc. Însă de acum se gândi la ea în fiecare oră a amărâtei ei existențe. Până acum sperase mereu la ajutor, ca fetele din fasciculele de literatură de doi bani, ba chiar ca eroinele din romanele cunoscute. Dar ea nu era o eroină de roman, ci un om din carne și oase. Nu trebuia să se aștepte să vină un cavaler să o elibereze; ea avea o armă și un cal. Nu se gândea în mod serios să își deschidă calea cu arma, deși cu revolverul în buzunar se va simți mai puternică, așa cum se simțea mai în siguranță, chiar dacă revolverum se afla în cufăr - în ciuda tuturor maltratărilor. Înainte ca Thomas să o ucidă, îl va împușca. (...) Va călări până la Queenstown și va încerca să obțină un divorț.

Teama lui Elaine îi depășea simțământul rușinii. Desigur că va fi teribil de penibil să se destăinuie unui judecător - dar îi era viața în joc.”

 

„- Nu vrei să îmi poestești, Lainie?

Trupul epuizat al fetei se încordă.

- Ce să îți povestesc? întrebă ea dintr-o suflare.

Tim continuă să o mângâie.

- Ce ți s-a întâmplat, Lainie. Ce te înfricoșează atât de tare... ce povară te apasă. Nu spun nimănui. În mod cert. Dar cândva trebuie să te destăinui cuiva, ca să nu te mai macine atât. (...)

- Nu sunt Lainie Keefer din Auckland, ci Elaine O'Keefe din Queenstown, Otago. Am fost căsătorită cu Thomas Sideblossom din Lionel Station. Și mi-am ucis soțul.”

„(...) În grajd se aflau și alți cai în afară de iapa bălană a lui Lainie. Probabil că erau ai unor clienți ai cârciumii. Clientela de la ‹‹Lucky Horse›› se compunea nu doar din mineri, ci și din meșteșugari și mici afaceriști care posedau cai de călărie. Kura cugetă scurt dacă era cazul să își asume riscul, dar deja William îi sărută umerii și se pregătea să o dezbrace.

Kura reuși, totuși, să se retragă într-o boxă separată, unde se depozita fân, înainte de a-i ceda. William își aruncă pelerina și îi deschise Kurei corsetul. Apoi Kura uită de toate, mai era în stare doar să simtă, să ardă și să iubească...”

Am selectat aceste citate deoarece am vrut să vă conturați, la o primă vedere, caracterul celor două femei. Acum îmi dau seama că am surprins mai mult personalitatea lui Elaine, dar, după cum v-am spus, m-a atras mai mult ea. În fine, nu obișnuiesc să fiu subiectiv. Stilul autoarei este unul foarte frumos, clar și limpede, deși s-ar părea că, uneori, pistonează prea mult asupra unui anumit aspect, fără a se mulțumi cu forma acestuia, decât atunci când îi conferă și plasticitate. Un roman plin de enigme, care te poartă într-o lume frumoasă, apusă, care parcă nu ar fi trebuit să cunoască amprenta tehnologiei și a urbanizării. Înțeleg de ce autoarea a fost atrasă de această țară și de această cultură crudă.

 

Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 30% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. Mulțumesc și să vă bucurați de lecturi frumoase!

Editura Rao

620 pagini

Traducere din limba germană de Cornel Stoenescu