Chirurgul, de Leslie Wolfe - Recenzie

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 352

Anul apariției: 2025

Traducere: Dana-Ligia Ilin

Leslie Wolfe este o autoare de bestsellere ale cărei romane sparg tiparele thrillerelor tradiționale. Ea creează personaje feminine de neuitat, strălucite, puternice, implicate în acțiuni pline de suspans și răsturnări de situație. Cărțile de ficțiune ale lui Leslie Wolfe se bazează pe o documentare aprofundată în domeniul științei, tehnologiei și psihologiei. Stilul ei și poveștile captivante au făcut-o pe Leslie Wolfe una dintre cele mai citite autoare ale acestui gen. Chirurgul este prima carte tradusă la Editura Litera, în colecția Buzz Books, de către Dana-Ligia Ilin.

🩺 CÂT DE DEPARTE AI PUTEA MERGE PENTRU A-ȚI GĂSI LINIȘTEA OFERITĂ DE RĂZBUNARE? 🩺

Înainte ca lumea ei să se prăbușească, a avut totul. Cariera de succes la care a visat. Frumoasa casă din cărămidă roșie în care se putea relaxa în fața focului. Soțul chipeș și devotat, ai cărui ochi albaștri și zâmbet fermecător o făceau să se simtă mereu în siguranță. Când anunță ora decesului, o face cu voce sigură. Colegii ei rămân tăcuți în jur, cu ochii ațintiți asupra ei, confuzi, îngrijorați. N-a pierdut niciodată un pacient până astăzi. Mâinile îi tremură în mănuși. Alunecă cu spatele rezemat de faianța rece a peretelui, cu inima bătându-i în ritm accelerat. N-a urât niciodată un pacient până astăzi. Dar ce alegere a avut, odată ce l-a recunoscut? Și ce va face pentru a se proteja, dacă cineva află adevărul? Chirurgul este un thriller psihologic extrem de captivant, care vă va face să întoarceți cu frenezie paginile, cu respirația întretăiată, până la răsturnarea de situație finală.

„– Jur că o să-ți smulg din viață tot ce iubești și o să-i dau foc, a șoptit, privind țintă panoul, și mâinile cu încheieturile degetelor albite erau încleștate pe volan, ca și cum s-ar fi ținut de el ca să-și salveze viața. N-o să am pace până nu rămâi pustiită și singură, fără să mai ai nimic de pierdut.”

Am citit Chirurgul într-o perioadă în care aveam nevoie de o lectură care să mă scoată puțin din rutina mea confortabilă cu thrillere psihologice clasice. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar titlul m-a atras – un titlu simplu (deși parcă folosit din ce în ce mai des), curat, cu o promisiune directă: sânge, bisturie, secrete. Mă așteptam la ceva în genul unui puzzle medical, combinat cu paranoia thrillerelor moderne. Și în mare parte, am primit asta. Dar și ceva în plus. Și, din păcate, și ceva în minus (ceva mai mult, aș zice). Ca să încep cu ce mi-a plăcut: se vede cu ochiul liber că Leslie Wolfe a făcut cercetări temeinice. Descrierile procedurilor medicale, dinamica tensionată din sala de operații, responsabilitatea copleșitoare care atârnă pe umerii unui chirurg cardiotoracic – toate astea sunt redate cu o autenticitate care m-a captivat. Înainte de toate, pentru că nu avem de-a face cu genul acela de „medicină de Hollywood” cu clișee și brizbrizuri dramatice, ci avem de-a face cu un mediu rece, dinamic, solicitant, tensionat, real. Ca un bisturiu strălucind steril sub lumina rece a lămpii chirurgicale.

„Acum îi știu numele.

Sper că putrezește în iad.”

Protagonista, dr. Anne Wiley, este o figură interesantă – deși, sincer, nu întotdeauna convingătoare. Încă de la început, se simte că e construită pentru a fi o femeie excepțională într-o lume dură și implacabilă. Și totuși, sub imaginea asta de „superchirurg”, se ascunde o fragilitate, un dezechilibru emoțional care, în loc să-i adâncească umanitatea, uneori o face să pară nesigură până la iritare. Parcă Anne plânge la fiecare două pagini. Își pune sub semnul întrebării deciziile, se fragmentează în remușcări, ezită într-un mod care contrazice atât statura profesională pe care o are, cât și povara pe care o duce. Mi-am dorit să o simt mai ancorată, mai solidă, nu doar în sala de operații, ci și în propria poveste. De altfel, o parte din dificultatea mea în a „intra” complet în carte s-a datorat și acestor oscilații ale personajelor. Paula, de exemplu – și aici simt nevoia să inspir adânc – e genul de personaj construit parcă anume ca să fie detestabil. Dar nu detestabil în mod fascinant sau provocator, ci pur și simplu enervant, lipsit de nuanțe. Am simțit că mi se cerea să o urăsc, fără să înțeleg de ce. Era o caricatură de „antagonist intern”, o figură toxică fără profunzime, și prezența ei apăsătoare în momente-cheie m-a scos de multe ori din ritmul narativ.

„Jocul nu se terminase. Încă mai putea să câștige.”

Dar să nu fiu nedrept: Chirurgul își atinge scopul – acela de a te ține în suspans; de altfel, am citit-o într-o singură repriză. Nu e genul de thriller care explodează de la început, ci mai degrabă se desfășoară ca o incizie lentă: simți tăietura, dar rana se deschide abia spre mijloc. Primele 100 de pagini pot părea lente, chiar plictisitoare pe alocuri, dar dacă reziști – și recunosc că am avut nevoie de o cafea tare și o porție zdravănă de voință – răsplata chiar vine. Nu cu un „boom” spectaculos, ci cu o dezvăluire lentă, strat după strat, până când realizezi că de fapt tot ce ai citit până atunci a fost o disecție atentă, nu doar a unui mister, ci și a unei conștiințe. Finalul… m-a lăsat puțin confuz. Nu m-a surprins în totalitate. Cred că se putea face mai mult cu ultimele capitole, poate ceva mai multă intensitate, mai multă tensiune psihologică. În schimb, totul s-a încheiat oarecum brusc, cu o rezolvare care m-a făcut să simt că Leslie Wolfe a avut o idee puternică la început, dar a pierdut din elan pe drum. Sau, altfel spus, bisturiul a fost ascuțit, incizia precisă, dar sutura finală a fost făcută în grabă.

„Primul lucru pe care trebuie să-l fac mâine-dimineață este să-l șterg, înainte să fie trimis din greșeală sau să fie citit de cine nu trebuie.

N-ar fi trebuit să-l scriu.”

Totuși, nu pot să spun că lectura cărții a fost, până la urmă, ceva neinspirat. A fost o lectură OK. Am fost interesat, m-am implicat emoțional pe alocuri, m-a intrigat partea medicală, și mi-a plăcut stilul sobru al scriiturii – fără prea multe artificii, dar cu un echilibru clar între informație și poveste. Doar că, la final, am simțit că s-ar fi putut mai mult. Că Wolfe a avut toate ingredientele pentru un thriller de cinci stele, dar a servit în cele din urmă o poveste de trei stele — poate trei și-un pic, dacă sunt generos. Recomand cartea în special celor care au răbdare, care sunt atrași de decorul medical real și credibil, și care nu caută neapărat o lectură care să-i antreneze într-un carusel plin de emoții și întorsături de situație, ci mai degrabă un mister care se construiește logic, pas cu pas. Nu e Grey’s Anatomy cu sânge și pasiuni dramatice, e mai degrabă o investigație internă – un puzzle psihologic într-o hală chirurgicală rece, unde adevărul se ascunde sub strat după strat de tăcere și vină.