Cum să-ți iubești fiica, de Hila Blum - Recenzie

Editura: Pandora M 

Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Contemporan

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 256

Anul apariției: 2023

Traducere: Monica Pruteanu

Născută la Ierusalim în 1969, scriitoarea Hila Blum a lucrat la început ca jurnalistă, iar în ultimele patru decenii a fost editoare pentru Kinneret Zmora-Bitan, una dintre cele mai mari edituri israeliene. Primul ei roman, Vizita (2011), a devenit repede bestseller și a intrat pe lista prestigiosului Premiu Sapir pentru literatură, pe care Hila Blum avea să-l și câștige în 2021, cu romanul Cum să-ți iubești fiica (apărut și la Editura Pandora M, în colecția Anansi. World Fiction - Anansi. Contemporan, în anul 2023, tradus din limba ebraică de către Monica Pruteanu).

🌹DRAGOSTEA MATERNĂ. POSESIVITATE & ELIBERARE 🌹

Aflată la mii de kilometri de casă, Yoela stă pe o stradă întunecată și privește la două fetițe prin ferestrele unui apartament. Sunt nepoatele pe care nu le-a cunoscut niciodată, copilele fiicei pe care nu a mai văzut-o de foarte multă vreme. Așa începe, țesut printre amintirile și proiecțiile unei femei trecute de mijlocul vieții, romanul Cum să-ți iubești fiica. În centrul acestei povești fascinante se află încercarea femeii de a înțelege cum o relație născută din dragoste — căci o mamă nu poate fi decât îndrăgostită de copilul ei — a ajuns dincolo de marginile înstrăinării. Mergând înainte și înapoi în timp, ea deslușește amintiri și sentimente demult îngropate, retrăind chiar și cele mai mărunte momente de apropiere de fiica ei, uneori atât de banale, și încercând să înțeleagă de ce fiecare dintre aceste clipe pare să construiască o imagine de ansamblu a înstrăinării. Cu o rară precizie psihologică, Hila Blum urmărește pașii greșiți și amăgirile aparent nesemnificative ale vieții de familie, unde granița dintre protecție și posesie este atât de ușor de depășit, adesea fără cale de întoarcere.

„(...) Femeia nu povestea prea mult despre fetele ei, dar am înțeles ce a vrut să spună - le-a iubit, dar în același timp nu a știut să le iubească. Aceasta este problema iubirii, că a încercat.”

O prietenă de-ale mele mi-a cumpărat această carte, la rugămintea mea, deoarece a fost la București la întâlnirea cu autoarea. I-am zis că aș vrea și eu autograf, așa că n-a ezitat și mi-a îndeplinit dorința. Nu știu de ce, dar am avut de la bun început intuiția că nu este neapărat o carte care să fie pe placul meu, în sensul în care să mă regăsesc în ea, să-mi fie adresată mie. Chiar cred că Hila Blum a scris o carte relativ nișată, pe care mamele - sau femeile, în general - ar putea-o înțelege & percepe & simți mult mai bine decât un bărbat. Totuși, n-am putut să nu apreciez stilul în care totul a fost scris și livrat - de altfel, nu că nu aș fi empatic, dar doar asta am putut aprecia, pe lângă niște fragmente și pasaje de o profunzime universal valabilă. Cum să-ți iubești fiica este un roman care poate avea valențele unui jurnal, care explorează complexitatea relațiilor dintre mame și fiice, într-un cadru intim, verosimil, în care iubirea, dorința de protecție și distanțele afective nasc un univers pe cât de dramatic, pe atât de emoționant, real și palpabil. Dragostea maternă, pe cât de puternică și profundă poate fi, pe atât de sufocantă, poate chiar distructivă, are potențialul de a deveni.

„(...) Îngrijorarea este ca o cămașă de forță. La fel și dragostea. Dar până când nu o vedeam mă îngrijoram, și n-aș fi știut să spun exact de ce. Eram grijulie și era ca și cum atenția avea o forță magică, foarte aproape de superstiție. Știam că dacă sunt îndeajuns de atentă la tot, Leah se întoarce. Îi auzeam pașii pe scări. Apărea la ușă. Și cât de surprinsă eram de fiecare dată. Nu neapărat de întoarcerea ei, ci de faptul că era mult mai reală decât orice îmi aminteam.”

Yoela este o mamă care, din dorința de a-și înțelege propria fiică, de a-și înțelege dragostea pe care i-o poartă, alege să îi urmărească - dar de la distanță - viață. Această alegere relativ stranie - de a fi un observator tăcut în viața propriului copil, Leah - nu este neapărat voluntară, pe cât este o alegere... firească?! Datorată dinamicii vieții. Alegerilor ulterioare atât ale ei, cât și ale fiicei sale. Este dezvăluită teama și nesiguranța unei mame care nu știe cum să gestioneze această „distanțare fizică” față de propria-i fiică, o distanțare care oricum era inevitabilă încă de când aceasta s-a născut. Yoela își petrece timpul analizând relația cu fiica sa, punându-și întrebări privitoare la momentul în care legătura lor s-a fragmentat, de ce, cum, cum de s-a putut ajunge aici. Analizând trecutul și prezentul, Yoela caută răspunsul unei întrebări obsedante. Cum poți să-ți iubești copilul fără, totuși, să-l pierzi, să renunți la proximitatea fizică? Ce înseamnă, de fapt, această iubire? Cum poate fi manifestată de la distanță? S-a știrbit, oare, din cauza acestei distanțe? Yoela este o mamă care nu și-a propus să fie perfectă, dar și-a propus să-și protejeze fiica. Tocmai din acest motiv, știe că fiecare alegere pe care o face este dominată de un sentiment atât de iubire profundă, cât și de vinovăție acută. 

„- Da, așa e. Așa e viața pentru noi toți. Ne citim povestea fără să știm cum se va termina.

- Fiica mea, înțelepciunea mea, i-am spus.

- Mama mea, mi-a răspuns, ce o să ne facem cu tine?”

De-a lungul cărții, ea reflectă asupra propriilor greșeli, și realizează că uneori dragostea excesivă - ca orice alt tip de exces - poate deveni patologică, împingând-o departe pe fiica ei, Leah. Leah, deși este un personaj mai puțin prezent în carte, absența sa devine foarte puternică. Într-un fel, ea reprezintă arhetipul fiecărui copil, la un moment dat în viața sa - nevoia de independență, de autonomie emoțională, încercarea de a se elibera de influența maternă. Nu din răutate, nu din vreun orgoliu - ci drept dinamică firească a lumii în care trăim. Dragostea maternă se manifestă atât sub forma posesiei, din necesitatea de a proteja și ocroti, cât și sub forma eliberării, la un moment dat - cordonul ombilical trebuie să fie, în cele din urmă, tăiat. Momentele intime dintre cele două sunt la fel de dureroase ca și cele de separare. Yoela dorește doar binele fiicei sale, bineînțeles, iubind-o necondiționat. Totuși, îi ia destul de mult să realizeze că, prin dorința de a o ocroti în permanență și de a o ghida în viață, o împiedică pe Leah să-și găsească propriul drum - fie că acesta este unul presărat cu dezamăgiri, cu tristețe, cu lacrimi și eșecuri. Uneori, o astfel de iubire chiar poate deveni o povară... Chiar dacă iubirea părintească este una fără limite, infinită...

„În toți acești ani, am mers pe urma pașilor lui Leah, când se află lângă mine, iar timpul a trecut peste el însuși și s-a zdrobit. Când avea cinci ani, mă minunam în fața fotografiilor cu ea la trei ani. Când avea șapte ani, mi-era greu să-mi amintesc de ea la cinci ani. Când avea zece ani, copilul pe care îl avusesem deja dispăruse complet din mintea mea.”

Cum să-ți iubești fiica este un roman despre înstrăinare, despre iubire și sacrificiu. Blum nea arată că a iubi cu adevărat pe cineva poate însemna, uneori, și să-i permiți să plece, să dai drumul coliviei în care l-ai închis. Să-i permiți să-și trăiască viața fără a simți povara așteptărilor altora. Yoela este copleșită de vinovăție - asta am simțit în majoritatea paginilor cărții -, dar și de dorința de a-și reconstrui legătura cu Leah. Totuși, ea știe că, uneori, este prea târziu pentru reconciliere. Hila Blum a scris un roman emoționant, profund, real și introspectiv, portretul unei mame care încearcă să înțeleagă cum de dragoste - chiar poate cel mai profund și frumos sentiment - a reușit să ajungă un obstacol în calea fericirii și împlinirii fiicei sale. Tocmai de asta menționasem mai sus că această carte ar fi fost mult mai bine înțeleasă de către o mamă sau, în esență, un părinte. Nu cred că am, încă, vârsta necesară pentru a-l putea fi înțeles așa cum poate ar fi trebuit. Cine știe, poate cândva în viitor - în anumite circumstanțe pe care mi le voi fi creat - voi reciti această carte și o voi simți altfel. Oricum, mi-a plăcut foarte mult modul în care Hila Blum a împachetat această lecție de viață, respectiv scriitura profundă și emoționantă.