Laura și Julio, de Juan José Millás - Recenzie

Editura: Vellant

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 128

Anul apariției: 2017

Traducere: Liliana Pleșa Iacob

Juan José Millás (născut în 1946, Valencia) este unul dintre cei mai importanți scriitori spanioli, creator al unei forme, de narațiune, denumită de autor articuento (articol-povestire). Reper indiscutabil pentru publicistica literară spaniolă, Juan José Millás are un palmares bogat de premii literare: Nadal, 1990, Premio de Periodismo Francisco Ceredo, 2006, Planeta, 2007, Premio Nacional de Narrativa, 2008. În numeroasele sale scrieri - care sunt, în majoritatea lor psihologice și introspective - orice activitate banală poate deveni un eveniment fantastic, ce îi permite cititorului să privească realitatea dintr-o perspectivă fascinantă.

✮ ⋆ ˚｡𖦹 ⋆｡°✩ IDENTITATEA CA ILUZIE. ILUZIA CA IDENTITATE ✮ ⋆ ˚｡𖦹 ⋆｡°✩

Juan José Millás ne propune un roman psihologic despre relațiile speciale ale unui triunghi amoros. Căsnicia anchilozată în rutină dintre Julio și Laura supraviețuiește doar datorită vecinului lor Manuel. Însă tragedia lovește perechea atunci când Manuel suferă un accident care îl lasă într-o stare vegetativă. În centrul acestei povești intense este amestecul de stranietate și luciditate cu care Julio face față noii sale situații. Rotunjit până la cel mai mic detaliu, cel mai recent roman al lui Juan José Millas este una dintre acele lecturi de care cititorii se bucură surâzători până la finalul ei și sunt încântați să o recomande.

„Dar imperfecțiuni existau la toată lumea (și-a amintit cărțile false de la cabinetul ginecologului). Manuel însuși era un autor fără operă.”

Sunt un mare fan al scriitorilor spanioli, motiv pentru care n-avea cum să-mi scape această carte, Laura și Julio, de Juan José Millás. O carte care explorează într-un mod aparte teme precum identitatea, dorințele reprimate, relațiile interumane, delicat și, în același timp, extrem de incisiv. În cartea de față, realitatea devine un joc al percepțiilor, iar în liniștea aparentă a existenței cotidiene se ascund, în sufletele personajelor, neliniști dintre cele mai zgomotase. Julio, un bărbat retras, relativ introvertit, locuiește într-un apartament împreună cu soția sa, Laura. Vecinul lor, Manuel, este un om destul de misterios, un artist care stârnește curiozitatea celor doi. La un moment dat, Manuel suferă un accident, iar ca urmare a faptului că Laura și Julio nu prea se înțeleg, Julio decide să se mute în apartamentul acestuia, care se află fix deasupra apartamentului lor. În acest punct, începe un joc tulburător al substituției identității și al dedublării - Julio, în tăcerea apartamentului lui Manuel, începe să-și asume o parte din identitatea prietenului său, fiind atras de ideea de a se transforma în altcineva, poate chiar în Manuel însuși.

„- Poți fi scriitor fără să scrii, însă nu poți fi designer fără să desenezi. De fapt, cel mai pur scriitor este acela care nu scrie.”

Deși nu există o „acțiune” în sine, romanul este dominat de o tensiune psihologică care mocnește constant. Juan José Millás ne introduce într-un labirint întortocheat al identității, unde Julio explorează granițele fragile dintre propria-i viață (identitate) și viața (identitatea) lui Manuel, dar și între relația cu Laura și cum ar putea aceasta fi. Acțiunea este mai degrabă aceea de „a te scufunda” în mințile personajelor, decât o înșiruire de evenimente concrete și cronologice. Totul se desfășoară într-un ritm destul de lent - dar deloc plictisitor -, ca și cum ai înainta printr-o ceață în care personajele sunt învăluite, și-ți devine greu să faci diferența între cine sunt cu adevărat acestea și cine cred acestea că sunt. Julio se mută în apartamentul lui Manuel nu doar pentru a avea grijă de acesta, ci și pentru a descoperi cum e să-ți trăiești viața cu altcineva - nu doar cu Laura -, fie și pentru o scurtă vreme. În această nouă locuință, el descoperă că, de fapt, își dorește să se identifice cu Manuel, să-i „fure” identitatea. Este atras de obiectele acestuia, de simplitatea și familiaritatea lor. Încetul cu încetul, începe să-și pună întrebări despre ce înseamnă și cum se simte cu adevărat să fii Manuel.

„- Nu-ți face iluzii, viața ființelor umane, atât în dimensiunea ei colectivă, cât și în cea individuală, e clădită întotdeauna pe un mit, pe o legendă, pe o minciună, la urma urmelor.”

Cartea se concentrează mai mult pe trăirile interne ale personajelor, decât pe ceea ce se întâmplă în jurul acestora. Pe măsură ce Julio se distanțează de Laura, tensiunea se adâncește. Romanul nu urmează un fir narativ clasic, ci se construiește pe senzații, gânduri, percepții distorsionate. Chiar și scenele aparent banale, cum ar fi câteva discuții dintre Julio și Laura, explorarea apartamentului lui Manuel, sunt încărcate de o tensiune bizară, ca și cum fiecare dintre aceste momente ar putea dicta violent destinele personajelor din carte. Julio este un personaj introvertit, tăcut - un om în aparență obișnuit, dar prins între conflicte și frământări interioare. El trăiește într-o stare patologică de confuzie identitară - incapabil să se definească pe sine și, prin urmare, caută un refugiu în viața altuia, o viață care i se pare mult mai promițătoare. Nu doar relația sa cu Laura este ambiguă, ci și relația cu sine însuși. Laura, soția lui Julio, este un personaj enigmatic, un „catalizator” al frământărilor lui Julio, o femeie care pare să se descurce mult mai bine decât acesta - partenerul & obiectul dorinței, fără a fi redusă la o proiecție a fantasmelor masculine. 

„(...) Laura nu reprezenta decât instrumentul necesar pentru ca ei doi - abstractul în uniune cu concretul - să poată procrea.”

Manuel este „absentul prezent” din cartea Laura și Julio, este cel care îl transformă pe Julio - deși Julio vrea să fie ca Manuel, acesta își dă de fapt seama cât de gol este, cât de lipsit de profunzime. De aici, de fapt, și componenta dramatică a acestei cărți. Identitatea ca iluzie, fluiditatea și fragilitatea acesteia - cartea lui Millás vorbește despre cum ne construim identitatea prin raportarea la ceilalți și la mediul din jurul nostru. Julio nu reușește să se definească pe sine fără a se compara cu Manuel, iar relația sa cu Laura este, întocmai, influențată de această criză a identității. Deși cei doi trăiesc o viață aparent normală, Julio se simte deconectat de tot ceea ce este în jurul său, iar apartamentul lui Manuel - și Manuel însuși - devine un simbol al unei posibile vieți pe care acesta ar putea-o trăi, o viață care pare mult mai interesantă și mult mai autentică decât al lui. Dar, în loc să-l ajute să se descopere, acest spațiu îl face să-și piardă și mai mult identitatea, să își nege natura interioară. Julio, la fel ca mulți dintre noi, caută acel ceva autentic într-o lume a măștilor & a identităților din ce în ce mai confuze.