Un animal sălbatic, de Joël Dicker - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection - Fiction Connection Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 416

Anul apariției: 2024

Traducere: Alunița Voiculescu

Joël Dicker s-a născut în 1985 la Geneva, unde locuiește și acum. A scris șase romane, traduse în 40 de limbi și vândute în peste 20 de milioane de exemplare. La 24 de ani, a primit premiul Erwan Bergot pentru romanul său de debut, Les Derniers Jours de nos pères. Următoarea sa carte, Adevărul despre cazul Harry Quebert, a fost romanul francofon cel mai vândut în ediție franceză în deceniul trecut. A făcut parte din selecția pentru premiile Goncourt și Femina și a primit premiul pentru vocație literară Bleustein-Blanchet, Grand Prix de l'Académie Française, premiul Goncourt pentru liceeni, premiul Segalen și premiul Tulipe. Romanul a fost adaptat pentru serialul american omonim produs de MGM și regizat de Jean-Jacques Annaud, difuzat din 2018, cu Patrick Dempsey în rolul lui Harry Quebert. În 2018, Dicker a publicat Dispariția lui Stéphanie Mailer, cea mai vândută carte în Franța în 2018, apoi Enigma camerei 622 s-a clasat timp de mai multe săptămâni pe primul loc în topul bestseller din mai multe teritorii, fiind vândut în 5 milioane de exemplare în 60 de țări și tradus în 40 de limbi. În 2022, Dicker a revenit în forță cu thrillerul Cazul Alaska Sanders, apărut la propria editură, Rosie & Wolfe. La Editura Trei au mai apărut: Adevărul despre cazul Harry Quebert, Cartea clanului din Baltimore, Dispariția lui Stephanie Mailer, Enigma camerei 622 și Cazul Alaska Sanders.

˚ ༘ ೀ⋆｡˚ INSTINCTELE DE CARE NE LĂSĂM DOMINAȚI ˚ ༘ ೀ⋆｡˚

În iulie 2022, doi răufăcători sunt pe punctul să jefuiască un mare magazin de bijuterii din Geneva. Dar jaful este departe de-a fi un simplu fapt divers. Cu 20 de zile înainte, într-un cartier de lux de pe malul lacului Léman, Sophie Braun se pregătea să sărbătorească 40 de ani. Stătea împreună cu familia într-o vilă superbă lângă pădure și viața îi surâdea. Însă lumea idilică începe să se clatine. Soțul ei este încurcat în micile lui aranjamente. Vecinul lor, un polițist cu reputație impecabilă, e fascinat până la obsesie de ea și o spionează în momente intime. Iar un vagabond misterios îi oferă un cadou care o va bulversa. Va fi nevoie de multe călătorii în trecut, departe de Geneva, pentru a ajunge la originea acestei intrigi diabolice, din care nimeni nu scapă nevătămat. Nici măcar cititorul. Cu Un animal sălbatic, Dicker semnează un polar dublat de un thriller psihologic care îți taie răsuflarea și care amintește de ce, de la Adevărul despre cazul Harry Quebert, autorul a devenit un fenomen editorial în întreaga lume, cu peste 20 de milioane de cititori.

„Însă concursurile de împrejurări sunt mereu învăluite în aparențe.

Iar aparențele sunt deseori înșelătoare.”

Totul a început cu Adevărul despre cazul Harry Quebert, un roman care mi-a plăcut pur și simplu la nebunie. De-a lungul anilor, a continuat și cu celelalte cărți - ajunsesem în punctul în care îmi lua maximum două zile să dau gata o carte semnată de Joël Dicker. Acum, ei bine, nu știu ce mă fac - pentru că trebuie iar să aștept să lanseze o altă carte. Dar, na, am răbdare. Pentru că mereu am știut că această așteptare merită, chiar merită. O s-o spun de la început cât se poate de clar: când vine vorba de thrillere inteligente, complexe, de-a dreptul ingenioase, atunci Joël Dicker e autorul pe care trebuie să te bazezi. Citindu-i cărțile, am ajuns la concluzia că, într-adevăr, este un maestru al intrigilor solide, al personajelor efervescente, și niciodată nu-ți dă prilejul de a-ți da seama ce urmează să se întâmple - de fapt, cam dă cu tine de pereți, fiindcă, na, ăsta-i el: îi place să te joace la psihic, să te mintă, să-și bată puțin joc de tine (dar la modul cel mai jovial). Încă îmi amintesc cât de clown m-am simțit după ce am terminat Enigma camerei 622, cât de prins am fost în universul cărții Cazul Alaska Sanders. În fine, e clar -  Joël Dicker este autorul meu preferat, fără niciun dubiu, îndeaproape urmat de Liane Moriarty care are niște thrillere domestice de-a dreptul fabuloase. Dicker are un talent de a ține cititorul permanent în alertă și de a-l face să vrea să citească mai mult și mai mult și mai mult...

„- (...) nu poți fugi toată viața ta!”

Nici nu știu ce mi-a plăcut mai mult la această carte, fiindcă totul mi s-a părut la superlativ. Am avut personaje complexe, care niciodată nu sunt ceea ce par, cartea a fost construită de-a dreptul ingenios și inteligent, astfel încât nimic nu a rămas la suprafață, ci totul a avut un sens și un rost în ceea ce ulterior s-a întâmplat. Am avut o intrigă principală și numeroase „intrigi secundare”, dacă pot spune așa. Dialoguri credibile, tensiune de-o puteai tăia cu cuțitul, am avut parte de minciuni și secrete și de conflicte. Am avut momente de neliniște, de revelații neașteptate - da, în punctul acela m-am simțit de-a dreptul mințit de către Joël Dicker -, emoții, fascinație. Romanul acesta este mai mult decât o poveste polițistă sau un thriller - devine, de fapt, chiar o radiografie a naturii umane primitive, a instinctelor, a modului în care ne raportăm la pornirile noastre, chiar și cele mai nepotrivite. Ce ne face să le dăm curs sau să le inhibăm în noi...? În spatele tuturor întâmplărilor, Joël Dicker a mascat răspunsul unei întrebări destul de sensibile - ce te face să fii sălbatic, ce porniri avem în noi? Ce este în inima fiecăruia? Că, până la urmă, (aproape) toate personajele din carte ascund ceva... Iar acel ceva deseori mai bine ar fi rămas ascuns pe vecie.

„(...) trebuia să dispară pentru a-i reda libertatea.

Dacă o iubea cu adevărat, trebuia să renunțe la ea.”

Un animal sălbatic a fost precum un șoc de șah - și eu nu mă pricep la șah, să fie clar. Fiecare mutare (a se citi „întâmplare”) deschidea noi posibilități, noi pericole. O atmosferă în care tensiunea continua să crească pe măsură ce dădeam pagina, iar cititorul era mereu ținut în alertă pentru ce avea să urmeze. Orice detaliu, oricât de mic și aparent nesemnificativ, de fapt avea un impact major asupra traiectoriei poveștii. Personajele lui Dicker sunt complexe, misterioase, au conflicte interioare. Dar rareori își pun la îndoială propriile porniri, rareori se confruntă cu dileme morale. De ce? Pentru că fiecare își acceptă „adevărata natură”, acea natură sălbatică, primitivă. Joël Dicker sugerează subtil faptul că, sub umbrela civilizației și societății actuale, fiecare dintre noi este (sau ar putea fi) un animal sfâșiat între instinctele primare și constrângerile sociale. Este sălbăticia doar o chestiune de instincte primare sau este vorba despre acele momente în care lăsăm frica și furia, violența și angoasa, să ne acapareze? Este vorba despre acele momente în care ne punem dorințele pe primul plan, deși știm faptul că acestea vor avea consecințe potențial dezastruoase nu asupra noastră, ci asupra celorlalți? În mod ironic, uneori cele mai „civilizate” personaje par a fi, de fapt, cele aflate în proximitatea sălbăticiei - ascunzându-și adevăratele impulsuri sub un fin strat de aparențe.

„Bărbatul își imagina cum aveau să se petreacă lucrurile aici exact peste două săptămâni.

Planul i se părea perfect.”

„Animalul sălbatic” nu este neapărat un individ, un criminal sau un hoț. Este, poate, o parte din fiecare dintre noi, o forță interioară care poate ieși la suprafață în momente de criză, de luptă-sau-fugi, de frică sau de disperare. De aici vine și tensiunea subtilă a romanului: nu știi niciodată cu certitudine cine este cu adevărat „animalul sălbatic” din carte. Evident, afli la un moment dat. În acest context, Joël Dicker abordează și subiecte precum identitatea, dorința de putere și control, pornirile adânc înrădăcinate în oameni. Într-un fel, te face să te întrebi: nu suntem cu toții în luptă cu propriile noastre instincte, încercând să ne menținem echilibrul (și așa precar) într-o lume care ne împinge tot mai mult și mai mult și mai mult spre haos? Dicker are un stil de scriere captivant, în care suspansul specific genului thriller se îmbină cu pasaje de o frumusețe subtilă, uneori de o profunzime aparte. Autorul te lasă să-ți construiești propriile ipoteze, dar nu te lasă, în schimb, să ai dreptate. Chiar mi-a plăcut extraordinar de mult - și, deși ar suna impresionist, chiar așa a fost. Un thriller care dă cu tine de pereți și care rămâne cu tine mult timp după ce îl vei fi citit. Aștept cu cea mai mare nerăbdare să scoată și altă carte, deoarece sunt sigur că va fi cel puțin la fel de bună precum celelalte pe care le-am citit. V-o recomand cu cea mai mare plăcere și fără să stau măcar o clipă pe gânduri!

Alte recenzii ale cărților scrise de Joël Dicker, apărute și pe blog:

 | Adevărul despre cazul Harry Quebert | Enigma camerei 622 | Dispariția lui Stephanie Mailer | Cazul Alaska Sanders | Cartea clanului din Baltimore |