Să nu uitați numele lor - Lexicon de lumină și întuneric, de Simon Stranger - Recenzie

Editura: Univers

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 288

Anul apariției: 2022

Traducere: Iulia Dromereschi

O casă obișnuită din suburbia Trondheim este confiscată de naziști și, în 1941, devine cartierul general al infamului agent dublu norvegian Henry Oliver Rinnan. Clădirea, supranumită Bandeklosteret, este ocupată de banda lui Rinnan, iar pivnița sa este folosită ca închisoare și centru de tortură. De‑a lungul războiului, sute de persoane sunt interogate cu brutalitate acolo și cel puțin trei persoane sunt ucise. Cum a ajuns Henry Rinnan, fiul liniștit și umil al unui cizmar, să devină unul dintre cei mai mari criminali pe care i‑a văzut vreodată Norvegia? Și care este povestea lui Hirsch, străbunicul soției lui Stranger, care a fost arestat de naziști și a murit într‑un lagăr de concentrare norvegian? Carte tradusă în 22 de limbi. Câștigătoare a Premiului Librarilor Norvegieni 2018 și a Premiului Riksmål 2018. Să nu uitați numele lor – Lexicon de lumină și întuneric de Simon Stranger este un roman bazat pe evenimente reale, desfășurate pe parcursul a optzeci de ani și patru generații. Este o istorie despre cel de‑al doilea război mondial și despre secretele de familie în mijlocul cărora se află un tânăr ajuns unul dintre cei mai cunoscuți criminali de război din istoria Norvegiei – și despre poveștile pe care alegem să le spunem copiilor noștri.

❤️‍🩹 MEMORIA & RĂDĂCINILE RĂULUI. LOCUL - MARTORUL  DURERILOR & TRAGEDIILOR ❤️‍🩹

Ce roman... Ce poveste... Să nu uitați numele lor - Lexicon de lumină și întuneric este un roman ce explorează o perioadă întunecată a istoriei europene, cu o structură narativă inovatoare și plină de emoție, care conturează drama umană - o parte a acesteia - din spatele tragediilor provocate de cel de-al doilea război mondial (voi scris cu litere mici numele, deoarece numele niciunui tip de război, oricât de mare ar fi fost - și poate cu atât mai mult - nu merită scris cu litere mari). Povestea urmărește destinele întrepătrunse ale unui colaborator nazist și ale unei familii evreiești, generații captive în propria lor suferință, dar unite prin spațiul unei case care devine simbolul tragic, groaznic, dar și al speranței și rezistenței, din această carte. În Trondheim, Norvegia, se găsește o casă, „Cassa Rinnan”, care a fost locuința lui Henry Rinnan, unul dintre cei mai cunoscuți colaboratori naziști norvegieni. Casa a devenit ulterior adăpostul familiei Kommisar, o familie de evrei norvegieni care a trăit acolo după război, fără a cunoaște, pentru o anumită perioadă, trecutul sumbru al locului. Fiecare capitol a cărții urmărește, în paralel, viețile celor care au locuit în această casă, înainte și în timpul războiului...

„A de la acuzație.

A de la audiere.

A de la arestare.

A de la acele lucruri care vor dispărea și vor aluneca în uitare. Amintirile și sentimentele. Proprietățile și posesiunile. Tot ce s-a încadrat într-o viață (...).

Într-o zi se va întâmpla. Va fi ultima zi pentru noi toți, fără ca nimeni să știe când sau cum.”

Simon Stranger alternează perspectivele narative între cele ale lui Rinnan și cele ale familiei evreiești, unindu-le prin tema memoriei colective și a traumei intergeneraționale. Cititorul descoperă cum victimele și călăii rămân legați prin locurile în care au trăit și prin istoriile pe care le-au lăsat în urmă. Henry Rinnan este un personaj complex, înfricoșător, dur, dezumanizat, zugrăvit nu doar ca un monstru lipsit de scrupule - ceea ce, de altfel, și a fost -, ci și ca un om a cărui alegere de a colabora cu naziștii este alimentată de propriile insecurități și ambiții meschine. Stranger încearcă, de asemenea, să înțeleagă și psihologia unui om care și-a trădat semenii dintr-o sete insațiabilă de putere și dominare - ce anume l-a împins, în cele din urmă, să facă toate acestea. Familia Komissar, în special Hirsch Komissar, străbunicul soției autorului, simbolizează puterea de a-ți reconstrui viața după război, după atâtea tragedii și traume, după atâta violență și sărăcie. Hirsch este un om care este fragmentat între nevoia de a merge mai departe și datoria de a păstra vie amintirea celor pierduți. Un om plin de demnitate și curaj, dar în același timp de o fragilitate profundă - durerea lui este una colectivă, care reflectă suferințele comunității evreiești, dar și ale tuturor celor afectați de atrocitățile și ororile războiului.

„(...) Să zaci acolo și să aștepți să te afunzi în pământ și să devii una cu el, să accepți că moartea nu este un motiv de fugă, ci mai degrabă ceva de întâmpinat cu brațele deschise, pentru că moartea este cea mai rapidă și singura cale de a scăpa de aici.”

Puterea de a ne aduce aminti, nevoia de a o face - Să nu uitați numele lor - Lexicon de lumină și întuneric vorbește despre cum nu ar trebui să lăsăm niciodată numele și poveștile celor care au suferit să fie înghițite de hăul întunecat al uitării. Romanul subliniază ideea că, chiar și după decenii, ecourile trecutului răsună în viețile celor care urmează, iar unele răni se vor fi cicatrizat pentru vecie. De asemenea, Simon Stranger sugerează că răul își poate avea rădăcinile nu doar în ideologii totalitare, ci și în slăbiciuni pur umane - dorința de putere, lașitatea, voracitatea, frica de marginalizare. Romanul devine nu doar o importantă lecție de istorie, ci capătă însăși valențele unui fel de avertisment - răul poate apărea oricând, oriunde, atât timp cât sămânța sa este udată și îngrijită. Nu doar că m-a emoționat până la lacrimi această carte, dar pur și simplu m-a cutremurat și m-a lăsat cu un nod în gât, m-a făcut să mă frustrez și să mă simt neputincios. Întotdeauna, de fapt, romanele care vor vorbi despre războaie vor avea un astfel de impact asupra mea: un acut sentiment al neputinței. O perioadă greșită a istoriei noastre mondiale, a lumii în care trăim, care încă are repercursiuni, din păcate, și în ziua de astăzi... Nu am învățat absolut nimic din istorie...

„I de la indignarea tot mai puternică, din cauza loviturilor, a privării de mâncare și a acțiunilor de intimidare. Cum să-ți menții demnitatea și umanitatea, când tot sistemul în care-ai fost plasat este creat cu un singur scop, cel de a ți le distruge?”

Romanul lui Simon Stranger ar trebui citit de către oricine - este datoria noastră morală de a păstra vie amintirea celor care au suferit, de a le transmite poveștile mai departe, de a le face auzite. Așa, poate vom înțelege mult mai bine anumite lucruri și nu vom mai repeta astfel de greșeli. Tăcerea și uitarea sunt, în acest sens, forme de complicitatea, iar a spune povestea celor pierduți devine un act de rezistență, de revoltă. Responsabilitatea nu este una individuală, ci colectivă, la nevoia de a nu lăsa crimele trecutului să fie îngropate sub stratul dens al indiferenței. Un roman care vorbește despre umanitate, despre demnitate, dar și despre răul absolut, o carte care aduce în lumină un capitol dureros din istoria Norvegiei și a Europei, de o emoție aparte. O recomand cu cea mai mare încredere absolut oricui, deoarece este genul acela de carte care, cel puțin după părerea mea, ar trebui citit de către oricine. Totuși, să vă pregătiți emoțional, deoarece este o lectură dureroasă, care cu siguranță vă va regăsi cu ochii în lacrimi. Să aveți parte de cărți cât mai pe sufletul vostru!