Iepurele blestemat, de Bora Chung - Recenzie

Editura: Pandora M

Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Contemporan

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 272

Anul apariției: 2024

Traducere: Iolanda Prodan

Bora Chung (n. 1976) a publicat trei romane, trei volume de proză scurtă și a tradus în coreeană literatură modernă rusă și poloneză. A studiat la Yale University și Indiana University, după care s-a reîntors în Coreea de Sud, unde traduce și scrie ficțiune.

𒀱 LA SUBTILA GRANIȚĂ DINTRE REALITATE & FANTEZIE 𒀱

Un volum extrem de original al unei scriitoare coreene în plină ascensiune, Iepurele blestemat este o antologie unică și plină de fantezie de povestiri stranii, greu de încadrat într-un gen literar anume. Ștergând granițele dintre realismul magic, horror și science-fiction, Bora Chung lasă să se desfășoare în proza ei scene și personaje parcă rupte din Edgar Allan Poe, Kafka sau Marlon James: un băiat cu puteri supranaturale care scapă din grota unui monstru totemic ce terorizează o întreagă comunitate din vremuri imemoriale; iepurași translucizi, fetișuri răzbunătoare ce distrug afacerea unui om nedrept; un cap ciudat, făcut din reziduuri umane, ce iese din toaletă și se transformă în cele din urmă într-o femeie frumoasă... Povestiri unice, având contexte diferite, de inspirație eterogenă, prozele Borei Chung sunt însoțite pe alocuri de o grație neașteptată care, departe de a respinge, te îndeamnă să citești mai departe.

„Dinții zimțați și metalici ai capcanei, special puși ca să împiedice fiarele sălbatice să scape, au pătruns adânc în ceafa și capul femeii, din care a țâșnit un șuvoi de sânge pe podea. Băiatul s-a târât degrabă lângă maică-sa și a început să-i lingă lacom sângele.”

Well, this was a book! Fascinant, ciudat, întunecat, bizar, neașteptat de bun... Iepurele blestemat cuprinde o colecție „selectă” de povestiri care ne împing la marginea realității și fantasticului, îmbinând grotescul cu elemente de basm, coșmarești, și care reușește să creeze un univers literar deopotrivă captivant și tulburător, nebunesc și plin de haos. Într-un fel, deși povestirile sunt majoritatea cu tentă horror și grotească, Bora Chung vorbește despre laturi întunecate ale umanității - răzbunarea, durerea, obsesia, dependența, voracitatea, precum și despre opresiune, despre dorința de eliberare, într-o manieră care îmbină stilul gotic cu profunzimea poveștilor cu tâlc. Realul și imaginarul sunt despărțite printr-o linie fină de demarcație, iar povestirile pot fi percepute atât drept povești de groază, cât și fabule metaforice, care în cele din urmă transmit un mesaj profund uman. Deși fiecare povestire este unică, ele împărtășesc aceeași atmosferă de tensiune, de bizar și... ciudățenie. De la povestirea titulară - despre un iepure blestemat - care îți induce un sentiment de angoasă, ca urmare a răzbunării și destinului implacabil, până la alte narațiuni despre indivizi captivi în mecanisme care le depășesc puterea de control, fiecare povestire în sine reprezintă o călătorie de o intensitate aparte.

„Închid ușa odăii și pășesc în mijlocul întunericului deplin, de nepătruns.

Tenebrele sunt singura mea consolare în această lume diformă.”

Povestirile scrise de Bora Chung pur și simplu te bântuie, sunt tensionate, sunt ciudate, și-ți provoacă un sentiment de angoasă - supranaturalul și coșmarul se infiltrează încetul cu încetul în viața cotidiană. Chiar dacă la început aceste povestiri pot sugera o realitate familiară, nu durează mult până când haosul oniric preia controlul, iar răul și întunericul capătă forme din ce în ce mai neașteptate. Există ceva „grotesc” și „visceral” în această carte, care reușește să redea cu finețe fragilitatea ființei umane în fața sorții și destinului - de cele mai multe ori, destul de violente și dureroase. Personajele Borei Chung sunt parcă promise torturii, sunt prinse între vis și realitate, între coșmar și izbăvire. Ele trăiesc experiențe de alienare și opresiune, iar deseori identitatea lor este una fluidă, care într-un fel conturează imaginea omului modern - prins între dorința de eliberare și frica de necunoscut. Fie că este vorba despre victime ale unor forțe supranaturale sau indivizi care se luptă cu propriile lor limitări, personajele Borei Chung sunt mereu în pragul disperării, resemnării. Totuși, surprinzător este faptul că, chiar și în cele mai bizare și neașteptate circumstanțe, aceste personaje sunt de o profundă umanitate. Blestematul fanatic, de exemplu, din prima povestire, este rezultatul unor alegeri făcute în prezent - cu alte cuvinte, fiecare lucru din lumea aceasta se plătește... Chiar dacă „plata” capătă forme atât de bizare.

„Să fie acesta blestemul bătrânului?

Sau poate e binecuvântarea sa?”

În Iepurele blestemat, am avut impresia că Bora Chung se concentrează în special pe aspectele suferinței și răzbunării care definesc o parte a condiției umane. Blestemele, entitățile supranaturale, întâmplările bizare devin metafore pentru stările psihologice ale personajelor. De-a lungul fiecărei povestiri, nu ai cum să nu te gândești la niște lucruri profund umane, cum ar fi să zicem trauma colectivă și individuală, opresiunea socială. De asemenea, povestirile sugerează și că răul nu este întotdeauna o forță care provine din exterior, ci una care își are origine în interiorul fiecărui individ - fie sub forma fricii, fie sub forma frustrării, lăcomiei, răzbunării. Într-un fel, universul creat de Bora Chung se bazează pe monștrii pe care îi întâlnim în viața reală & care adesea sunt reflexii ale propriilor noastre slăbiciuni, ale conflictelor pe care le ducem cu noi înșine. Ar fi ciudat să zic că în îmbinarea aceasta dintre fantezie și realism, stilul Borei Chung este unul „vizual” și „senzorial”? Pentru că reușește să creeze imagini atât de puternice și palpabile încât efectiv le simți... Sentimentul ăla de claustrofobie, de frică, de angoasă, de tensiune care stă să explodeze în viața ta. O scriitură de o calitate cinematografică, în care grotescul & horrorul se îmbină armonios dând naștere unui simbolism aparte...

„În dimineața următoare, la răsăritul soarelui, bărbatul s-a întors împreună cu câțiva săteni pe cărăruia de munte, acolo unde îl văzuse pe băiețelul cu colți ascuțiți. Mocirla vâscoasă rămasă în urma zăpezii ce se topea înghițise urmele băiatului cu trup de aur și ale bărbatului cu pântecul sfârtecat.”

Bora Chung combină elemente ale poveștilor tradiționale asiatice cu influențe din literatura gotică universală și horrorul occidental, într-un stil care reflectă diversitatea influențelor culturale și literare. Există o așa ciudată tensiune între componenta estetică a cărții și stilul terifiant, pentru că autoarea manipulează aceste contraste într-o voce distinctă, aș spune, în peisajul literaturii contemporane. Dap, am recomandat această carte absolut oricui după ce am citit-o, și mă bucur nespus să văd că, într-adevăr, primește atenția care i se cuvine. Am adorat fiecare poveste, și chiar dacă aș spune că unele mi-au plăcut mai mult decât altele, asta nu prea are relevanță - comparativ, fiecare povestire are ceva special, are acel ceva ciudat pe care nu-l poți teoretiza & explica, ci doar îl poți simți în momentul în care citești cartea. Cu siguranță vom mai auzi de Bora Chung și eu chiar sper să fie traduse și alte cărți ale autoarei. În general, eu nu prea mă împac cu scriitori asiatici, și n-aș ști să vă spun de ce, dar recunosc că acest contact literar - cu un autor asiatic, în esență - a fost unul cu adevărat memorabil. Am adorat fiecare pagină din această carte și, sincer, a fost una dintre cele mai frumoase surprize literare ale anului 2024. V-o recomand cu cea mai mare încredere & fără să stau măcar o clipă pe gânduri!