Noi știm că îți amintești (High Coast, #1), de Tove Alsterdal - Recenzie (Crime Club)

Editura: Crime Scene Press

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 384

Anul apariției: 2024

Traducere: Alexandru Florescu

Tove Alsterdal este jurnalistă, autoare de piese de teatru, scenaristă și una dintre cele mai renumite autoare de romane de suspans din Suedia. Cunoscută pentru portretele nuanțate pe care le face personajelor sale, Alsterdal se remarcă drept o maestră a genului, abordând în cărțile ei și teme sociale sau istorice. A scris scenariul pentru filmul Så olika (2009) al Helenei Bergström și libretul operei Woman of Cain, compusă de Fredrik Högberg. A debutat în 2009, iar în 2014 și 2020 a câștigat premiile pentru Cel mai bun roman suedez de suspans. În tinerețe a lucrat ca asistentă la spitalul de psihiatrie din Beckomberga, un loc despre care a scris în mai multe romane ale sale.

🏆CEL MAI BUN ROMAN SUEDEZ DE SUSPANS AL ANULUI 2020 & NOMINALIZAT LA PREMIUL CARTEA SUEDEZĂ A ANULUI 2021🏆

Când se întoarce la casa părintească din care a plecat în urmă cu peste douăzeci de ani, Olof Hagström își dă imediat seama că nu e în regulă ceva. Când intră, descoperă un câine speriat și o baltă în mijlocul casei. În aer plutește un miros cumplit: tatăl lui Olof este mort în dușul din baie. Pentru detectiva Eira Sjödin, ancheta acestei morți misterioase dezgroapă coșmaruri de demult. Ea avea doar nouă ani când Olof – care pe atunci avea paisprezece – a fost găsit vinovat de violarea și uciderea unei fete din localitate. Cazul s-a imprimat adânc în memoria colectivă a orașului și i-a marcat Eirei profund copilăria. Olof a fost trimis la o casă de corecție și nu a mai călcat în oraș – până acum. Un thriller complex, în care trecutul și prezentul se împletesc cu eleganță, unde nimic nu e ceea ce pare și care sondează amintirile și sentimentul de vinovăție.

„Duhnea a mizerie de câine. Nu erau anormal de multe muște, dar era o grămadă de gunoi pe hol, continuând spre bucătărie. Pungi de ziare și sticle goale, motocoase, aparate de tuns iarba, tuburi de metal și alte mizerii. Eira respiră pe gură. Văzuse altele mai rele de atât. Odată, găsiseră un mort după șase luni. Violența e de așteptat când te faci polițist, dar singurătatea nu. Asta tăia în carne vie. O casă ca aceasta, unde o viață se sfârșise fără ca nimeni să știe.”

Noi știm că îți amintești m-a prins de la început, pentru că am găsit în stilul autoarei ceva ce îmi trebuia - un ritm tihnit, atent, care pare să curgă de la sine, deloc forțat, natural și, pe alocuri, chiar amuzant. Aveam nevoie de un roman polițist care să depășească încadrarea riguroasă a unui „simplu thriller” și care să aducă în lumină teme mult mai profunde, cum ar fi memoria, trauma, rădăcinile, secretele ascunse ale trecutului. O poveste întortocheată care evoluează încet, dar cu siguranță captivant, spre aflarea adevărului, a ceea ce s-a întâmplat, de fapt, nu doar cu tatăl personajului principal, Olof Hagström, ci ce s-a întâmplat și acum mai bine de 20 de ani, pe când Olof Hagström avea 14 ani. Totul începe în momentul în care Olof Hagström se întoarce în orașul său natal și își găsește tatăl mort în baie. Bineînțeles, cine este primul suspect? El, evident. Însă, mai mult decât atât, el este „și mai suspect” pentru că a fost implicat în copilărie într-un caz șocant de crimă, fiind acuzat de violul și uciderea unei fete de aceeași vârstă cu el. Deși nu a fost condamnat la închisoare - nu au existat îndeajuns de multe probe pentru a construi o acuzare solidă -, Olof Hagström a purtat pe umerii săi acuzațiile, iar cazul respectiv s-a imprimat adânc în memoria orașului său.

„Vrei să-ți amintești, nu-i așa, Olof? E totul în tine, tot ce ai făcut și ai simțit.

Era acolo? Era în viață când ai aruncat-o? Ai aruncat-o peste margine, știai că apa e adâncă de treizeci de metri în partea asta?

Îți amintești, Olof, noi știm că îți amintești.”

Tensiunea dintre trecut și prezent începe imediat să clocotească în momentul în care Olof Hagström devine principalul suspect al morții tatălui său. N-avea o relație bună cu acesta, nu se mai auziseră de ani întregi. Olof Hagström se vede pus față în față cu umbra trecutului, iar rănile care poate începeau să se vindece încep din nou să sângereze. Pe de altă parte, avem de-a face, bineînțeles, și cu un alt personaj poate la fel de important da Olof Hagström - detectiva Eira Sjödin, care investighează cazul actual, dar care, încetul cu încetul, își îndreaptă atenția și asupra cazului din trecut. Oare au cele două cazuri vreo legătură? Eira este un personaj complex, dedicat meseriei sale, dar, la rândul ei, bântuită de propriile amintiri. Mama ei suferă de demență, motiv pentru care trebuie să aibă grijă și de aceasta. Ceva ciudat, totuși, este faptul că mama ei pare să știe ceva, dar acel ceva nu este niciodată spus. Eira este antrenată în meseria ei în special de simțul dreptății, își dorește să afle adevărul indiferent de consecințe. Pe de altă parte, Olof Hagström pare un personaj ceva mai diferit, mai confuz, prins în zbuciumul pe care îl trăiește ca urmare a întâmplărilor actuale și a celor din trecut. 

„- N-am avut niciodată secrete între noi. Dacă cineva știe ce fel de bărbat e, eu sunt aia.

Toată lumea are secretele ei, se gândi Eira, mai ales cei care spun sus și tare că n-au niciunul.”

Cartea are o construcție oarecum tipică - ne sunt servite întâmplările, iar apoi se construiește drumul spre „rezolvarea” acestora. Se găsesc noi piste, se află răspunsuri, se descoperă secrete. Încetul cu încetul, fiecare piesă din puzzle este pusă la locul potrivit, pentru ca, în sfârșit, să ni se înfățișeze o imagine de-a dreptul neașteptată. Bineînțeles, n-aveam cum să mă aștept la asta, deși mă gândeam la un moment dat că un anumit personaj știe mult mai multe decât spune. Mi-a plăcut foarte mult să urmăresc această dinamică, și, dincolo de toate, totul s-a datorat stilului autoarei - chiar dacă îmi place o carte în ceea ce privește acțiunea, intriga, modul în care se desfășoară lucrurile, pentru mine este foarte important și modul în care îmi sunt livrate toate acestea. Noi știm că îți amintești chiar este bine scrisă, cu momente de introspecție, profunde, cu dialoguri reale, cu fragmente atent construite, fără prea multe detalii inutile (chiar dacă are detalii peste care ușor am fi putut trece, acestea conturează mult mai bine spațiul în care se desfășoară lucrurile). Da, asta chiar mi-a plăcut și nu a făcut decât să îmbunătățească și mai mult experiența lecturării acestei cărți.

„Plutea ca prin apă, se ridica la suprafață. Habar nu avea de unde venea sau unde se ducea, nu știa cum de putea să respire dacă era cu adevărat în apă.

Auzea voci, dar nu le putea răspunde. Pluteau departe de el, deasupra, ca niște păsări pe cer, traversând albastrul, ca un cuc de partea cealaltă de râu, chemându-l.

Era un nume.

Olof.

Din depărtare, unde nu era nimic.

Olof.”

Cât de fragil este adevărul? Cât de departe am merge pentru a-i proteja pe cei dragi? Ce anume ne împinge să facem lucruri de care n-am putea fi vreodată mândri? Ce este adevărul și cum îl percepem în lumina propriilor experiențe & traume? Romanul vorbește despre cicatricile pe care unele întâmplări le pot lăsa în noi, despre cum adevărul nu este neapărat o constantă imuabilă, ci un lucru fluid, care se poate schimba. Într-un fel, cartea este și despre memoria colectivă și modul în care comunitățile, atunci când se unesc, pot distruge sau, dimpotrivă, salva o persoană. Trecutul, deși poate părea îngropat, mereu va avea puterea de a reveni și de a schimba cursul prezentului. Chiar mi-a plăcut această carte și, din câte am înțeles, este abia primul volum dintr-o serie. Nu-mi dau seama încotro se va îndrepta cel de-al doilea volum din serie - dar, cel mai probabil, va avea un cu totul alt punct de plecare. Totuși, parcă mi-ar plăcea ca Olof Hagström să fie mai mult prezent - dacă Tove Alsterdal nu va renunța la acesta -, pentru că nu prea și-a făcut simțită prezența - și mie-mi plăcea de el - în acest volum. Așadar, dacă vreți să citiți un thriller-polițist bun, atunci cu siguranță ar trebui să aveți în vedere (și) această carte. Lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru să aveți!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții scrise de Tove Alsterdal, Noi știm că îți amintești, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea!