Femeia care a revoluat medicina și evoluția sa fără ca măcar... să știe. Sau, mai bine zis, să permită acest lucru. O femeie bolnavă, un singur verdict mortal: cancer cervical. Zilele trec, durerea persistă și, în cele din urmă, aduce moartea. Între timp, celule sunt prelevate din corpul femeii: din cervix. Se pun celulele în condiții precoce pentru înmulțire. Da, bine, s-a mai făcut asta și înainte, însă, de fiecare data, celulele mureau. A doua zi, ca prin minune, celulele Henriettei Lacks- femeia de la care au fost preluate celulele cancerigene- nu erau în același număr ca în seara precedentă: se înmulțise, se multiplicau de zeci de mii de ori, sute de mii, ca nicio celulă de până atunci- „ceea ce au descoperit oamenii de știință a fost tulburător: la fiecare misiune în spațiu se observa că celulele necanceroase cresc normal, pe când celulele Hela deveneau tot mai puternice, divizându-se rapid cu ficare călătorie.”
Și, de aici, începe povestea celulelor HeLa, celule ce au ajutat la pregătirea numeroaselor tratamente pentru diferite boli, care au ajutat la identificarea agenților patogeni și aducători de diferite boli, care sunt supuse testelor de verificare a anumitor factori asupra evoluției anumitor boli. Celule folosite pentru a descoperi vaccinuri împotriva bolilor, într-o perioadă de ascendență a descoperirilor științifice.
Rebecca Skloot, scriitoarea cărții și jurnalist de profesie, urmărește viața crudă, învechită, provincială, a femeii Henrietta Lacks- care a revoluționet genetica secolului al XX-lea, scotocind atât în istoria ei medicală, cât și în istoria familiei ei. Carte anu este una de ficțiune, deși titlul ar sugera acest lucru, deoarece nu numai povestea unei femei chinuite de boală, care a murit fără să știe că va deveni o eroină de talie mondială, este emoționantă, ci și povestea familiei ei, a tuturor persoanelor dragi care o iubesc, care au iubit-o și care, din păcate, nici nu știau că o parte din sângele lor se află în tot ce este viu: celulele HeLa. Jurnalista pornește în căutarea identității femeii care a produs această minune, într-un mod absolut involuntar, urmând să treacă printr-o cursă plină de obstacole, de personaje cheie, de mizerie și dorință de cunoaștere; deși Henrietta Lacks a murit cu mult timp înainte ca ea să se nască: „cu toții au fost nevoiți să se descurce fără mine pentru o foarte lungă perioadă de timp din pricina acestei cărți” (afirmă scriitoarea) și, de asemenea, nu uită (ca un adevărat scriitor) să mulțumească, la sfârșitul cărții, tuturor celor care i-au fost alături și care au sprijinit-o să ducă la capăt acest proiect- de la copiii femeii Henrietta, până la doctori, alți jurnaliști și și regizori de documentare.
Aspectele
legate de rasă, deoarece Henrietta Lacks a fost o femeie de culoare, din spatele poveştii HeLa nu trec neobservate. Henrietta
era o negresă cu ani de muncă în spinare, fiind nevoită să își întrețină familia, muncind până la epuizare.
Migrase spre nord împreună cu soţul ei pentru a găsi o viață mai bună, sfârșind moartă și fără celule, fiind luate de către nişte savanţi albi, care se
folosiseră de capacitatea lor de diviziune infinită (ele se înmulțesc, vedeți voi, și în acest moment), fără ca familia ei să afle ceva sau, într-un mod teoretic, să dispună măcar de o parte din banii obținuți în urma utilizării celulelor. O carte despre albi
care-i vând pe negri, despre culturi diferite, culturi care le-au contaminat pe
cele albe, prin intermediul unei singure celule şi asta într-o epocă în
care o persoană cu o picătură de sânge negru abia îşi câștigase dreptul
de a se căsători cu o persoană albă. Este, de asemenea, povestea
celulelor care, provenind de la o femeie necunoscută, deveneau unul
dintre cele mai importante instrumente din medicină. Asta era cu
adevărat o ştire importantă pe care Skloot nu putea s-o rateze.
Nu știu dacă ați citit această carte, însă este una dintre cele mai bune cărți științifice apărute în anul 2010: nu este, neapărat, o carte grea, însă cine nu deține măcar minimul de biologie și ceva termeni, gen „mitoză”, „histologie”, „maligne”, „meioză”, „diviziune celulară”, „cervix”, „cultură de celule”, ar considera cartea drept una „ok, voi zice pas”, sau, în partea cealaltă, „o carte plină de cultură, de magie și mister.”. Dacă doriți să aflați mai multe despre din ce este formată viața, cum este formată și cum evoluează (sau regresează) lucrurile, o puteți face citind despre celulele HeLa și despre trecutul și viitorul lor.
Am selectat, de-a lungul lecturii, niște fragmente care mi s-au părut foarte bune pentru conturarea unei imagini asupra cărții:
„Îți zic un lucru- povestea nu s-a terminat. Tre' să-ți scurtezi munca, fata mea. Chestia asta-i suficientă pentru trei cărți!”
„(...) Apoi, privirea lui Mary a căzut pe labele picioarelor și a rămas fără aer: unghiile erau date cu ojă de un roșu-aprins.
- Când am văzut acele unghii, mi-a spus Mary ani după aceea, aproape că am leșinat. Mi-am zis: O, Doamne, e o ființă reală. Am început să mi-o imaginez stând în baie, dându-se cu ojă și m-a izbit, pentru prima oară, gândul că acele celule cu care noi lucraserăm în tot acest timp și le trimiseserăm în întreaga lume proveneau de la o femeie vine. Niciodată nu gândisem lucrurile în felul ăsta.”
„- Toată lumea din Lacks e rudă cu Henrietta, dar ea a murit de-atâtea vreme, că până și amintirea ei a cam murit, a spus el. Totul a murit, mai puțin celulele alea.”
Le mulțumesc din suflet celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte din care am putut afla foarte multe lucrurile legat de cariera pe care doresc să o îmbrățișez. Am citit cartea cu mare drag și cu o imensă dorință de cunoaștere a mecanismelor biologice ale corpului uman și ale geneticii.
Editura Pandora M (face parte din grupul editorial TREI)
Traducere din engleză de Silvia Dumitrache
536 pagini
