Editura: Crime Scene Press
K.J. Mecklenfeld (Cristina Mecklenfeld-Corduneanu) s-a născut, a copilărit și a studiat în Iași. Deși i-au plăcut dintotdeauna cărțile și poveștile, a urmat o facultate tehnică din cadrul Universității „Gh. Asachi“ din orașul natal, visul de a deveni scriitoare fiindu-i împlinit câteva decenii mai târziu, în anul 2013, când a debutat în literatură cu primul volum din seria Aventurile lui Hendrik de Mol. Reeditat în 2015 cu titlul Hendrik de Mol și Planeta de Aur, acestui prim volum i-a urmat curând cel de-al doilea, Hendrik de Mol și Planeta de Jad, apoi traducerea din limba neerlandeză a unei foarte populare cărți pentru copii, și multe povestiri scurte în antologii, dintre care Îmblânzitorul de zmei, premiată la concursul național de creație literară „Ion Creangă“. În 2020 a publicat Cartea miracolelor, cea mai populară carte a ei pentru copii de până acum. Locuiește de douăzeci de ani în Olanda împreună cu soțul ei și câinele lor ciobănesc olandez pe nume Totoro și scrie în continuare cărți de aventuri pentru copii cu vârste între 9 și 99 de ani.
🍰BRÂNZOAICE CALDE CU AROMĂ DE MISTER, MĂICUȚE & CONSPIRAȚII BIZARE, POLIȚISTUL POET. O REȚETĂ DE-A DREPTUL FASCINANTĂ🍰
Crime la mănăstirea Văratec, un detectiv în suman și un polițst poet, brânzoaice calde cu aromă de vanilie, măicuțe conspiratoare, o domniță trecută și un medalion misterios. Un cozy mystery din Codrii de Argint pentru amatorii genului. Când o măicuță aproape își dă ultima răsuflare în brațele lui, iar vechiul său prieten, anticarul Franz Katz, pare să fie dispărut, arheologul Toma Coriandru decide să dea o mână de ajutor poliției locale în rezolvarea cazului. Toma descoperă treptat că e foarte posibil ca amândouă evenimentele să fie legate de o bijuterie misterioasă și neprețuită din perioada fanariotă. Dar al cui era medalionul și unde se află acum? Și, mai important, de ce ar comite cineva fapte necugetate ca să pună mâna pe el? Confruntat cu un om de afaceri lipsit de scrupule, ajutat de o măicuță cu ochii ca mierea, hrănit cu brânzoaice de maica Glafira și mai mult încurcat de către un polițist-poet, va reuși Coriandru să afle ce se ascunde în spatele enigmelor de la mănăstirea Văratec?
„Camera încuiată a Ruxandrei stârnise multe discuții în mănăstire. Maicile încercaseră în fel și chip să descopere ce ascundea Ruxandra, chiar organizaseră și un concurs pentru prima dintre ele care va dezlega misterul. Premiul era un telefon nou-nouț pus la bătaie de către maica Aristostelia, care îl primise cadou și nu avea de gând să-l folosească, fiind prea în vârstă. Totul, bineînțeles, fără știrea stareței, care ar fi fost grozav de supărată să vadă cum maicile se ocupă cu dezlegat mistere în loc să-și vadă de ascultări.”
Am citit Medalionul domniței de K.J. Mecklenfeld cu un entuziasm pe care nu l-am mai avut de ceva timp pentru un roman polițist. Mi-a plăcut încă de la început atmosfera familiară, dată de faptul că acțiunea se petrece în România, în apropierea Mănăstirii Văratec, loc ce oferă un contrast foarte interesant între liniștea monahală și misterul întunecat ce se desfășoară între zidurile sale. Romanul respectă toate elementele unui cozy mystery, dar în același timp, surprinde prin complexitatea rezolvării cazului și prin modul inteligent în care sunt presărate indiciile.
„Pe undeva în procesul de decizie se strecuraseră și ochii aurii și zâmbetul frumos al Ruxandrei, dar asta ținea doar pentru el.”
Totul începe cu Toma Coriandru, protagonistul, care ajunge la casa moștenită de la bunicul său, situată lângă Mănăstirea Văratec. Drumul său e brusc întrerupt de o măicuță aflată într-o stare ciudată, care i se prăbușește în brațe și moare în scurt timp. De aici, lucrurile escaladează rapid: o crimă într-o mănăstire, un jaf misterios, un moș solitar găsit mort, un medalion ascuns și chiar teorii despre extratereștri! Deși la început părea un caz relativ simplu, pe măsură ce ancheta avansează, puzzle-ul devine tot mai complicat. Nu există detalii aruncate la întâmplare – fiecare informație aparent insignifiantă capătă sens mai târziu, iar indiciile sunt integrate într-un mod care îți oferă posibilitatea de a juca rolul detectivului. Mi-a plăcut enorm acest aspect! Spre deosebire de alte romane polițiste în care detectivul pare să rezolve misterul dintr-o dată, fără ca cititorul să poată face presupuneri logice, aici ești invitat să descifrezi enigma pas cu pas.
„– (...) Cine a mai auzit de-o crimă, două crime mai exact, la o mănăstire de maici? Nici măcar fonduri de mașină nu mi-au dat pentru postul ăsta, de-aia umblă săracul cu scuterul. Dar mai bine așa decât pe jos, nu? Deci, Coriandrule, ce zici? Ne dai o mână de ajutor la cazul ăsta... ăăă... delicat? adăugă uitându-se galeș la el.”
Toma Coriandru este un protagonist simpatic, un amestec între detectiv amator și om normal prins într-o situație complicată. Mi-a plăcut cum este construit, fiind inteligent și curios, dar fără să pară un geniu ieșit din comun. Îl ajută agentul Eminovici, un polițist excentric care e convins că este urmașul lui Mihai Eminescu – o adăugire comică și originală la poveste. Detaliul cu mașina de scris restaurată și tabloul poetului deasupra biroului m-au făcut să zâmbesc de mai multe ori. Pe lângă aceștia, personajele secundare sunt foarte bine conturate. Ruxandra, de exemplu, mi s-a părut un personaj puternic și plin de viață, iar măicuțele din mănăstire nu sunt doar simple figuri de fundal, ci au propriile povești și secrete. Maica stareță, Maica Glafira și celelalte surori adaugă un strat de autenticitate romanului, contribuind la atmosfera de mister. Ah, și nu pot să uit brânzoaicele calde cu vanilie, care parcă au transformat cartea într-o experiență multisenzorială – îmi venea să simt mirosul paginilor!
„– Sunt sigur că de data asta o să mă dea la Gazeta Poliției. Urmărire ca-n filme, ucigașul arestat și adus în fața justiției...”
Autoarea scrie cursiv și captivant, iar romanul are un echilibru foarte bun între descrieri, dialoguri și acțiune. Nu există pasaje care să pară de umplutură, iar suspansul este bine menținut pe tot parcursul cărții. Deși este un cozy mystery, nu cade în capcana de a fi previzibil. Am fost surprins de cât de bine sunt integrate toate piesele puzzle-ului în final – fiecare detaliu are o justificare, iar nimic nu rămâne nelămurit. Un alt aspect care mi-a plăcut a fost faptul că romanul păstrează un limbaj autentic, fără să pară forțat. Se simte că autoarea a pus suflet în această poveste, nu doar pentru a construi misterul, ci și pentru a reda atmosfera locului. De multe ori, în traducerile din engleză se pierd nuanțele culturale și expresiile care fac un text să sune natural. Aici, dimpotrivă, limba română este folosită cu grijă și îmbogățește experiența de lectură.
„– Aici am avut prima bănuială, spuse el arătând spre fotografia maicii Locusta.”
Dacă ar fi să găsesc un mic minus, poate că aș fi vrut ca unele personaje secundare să aibă un rol mai consistent pe parcursul poveștii. De exemplu, unele măicuțe sunt foarte intrigante la început, dar pe măsură ce ancheta avansează, nu mai au un impact la fel de mare asupra desfășurării acțiunii. Însă acesta este un detaliu minor și nu afectează cu adevărat plăcerea lecturii. În final, Medalionul domniței a fost o lectură extrem de plăcută, foarte rapidă, potrivită atât pentru fanii genului cozy mystery, cât și pentru cei care vor un roman de mister bine scris, fără elemente de thriller întunecat. Este genul de carte care te face să vrei să te așezi confortabil, cu o ceașcă de ceai și ceva dulce alături, și să te lași prins în atmosferă. Dacă autoarea plănuiește să continue cu o serie, eu sigur o voi citi!
