Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection - Crime
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 512
Anul apariției: 2024
Traducere: Dana Ionescu
Jessica Knoll este autoarea bestsellerelor New York Times Sora favorită și Cea mai norocoasă fată – ecranizat de Netflix, cu Mila Kunis în rolul principal (ambele traduse și la noi). Cel de-al treilea roman al său, Fete sclipitoare, este și el în curs de ecranizare într-un serial TV. Jessica Knoll a fost redactor senior la Cosmopolitan și la Self. Ea a crescut în suburbiile Philadelphiei și a absolvit Shipley School din Bryn Mawr, Pennsylvania și Hobart și William Smith Colleges din Geneva, New York. Locuiește în Los Angeles cu soțul ei și cu buldogul lor, Franklin. Cărțile Jessicăi Knoll au fost traduse în peste 40 de limbi. Aflați mai multe despre autoare la www.jessicaknoll.com.
˚ ༘ ೀ⋆｡˚POVESTEA LOR. NU POVESTEA LUI˚ ༘ ೀ⋆｡˚
Cortina romanului se ridică într-o seară de sâmbătă din 1978, cu câteva ore înainte ca un ucigaș abominabil — care va deveni faimos în curând — să pătrundă în reședința unei asociații de studente din Florida, cu urmări fatale. Viețile supraviețuitoarelor, inclusiv a Pamelei Schumacher, președinta asociației și martoră-cheie, se schimbă pentru totdeauna. În celălalt capăt al țării, Tina Cannon este convinsă că prietena ei, dată dispărută, a fost și ea victima celui pe care ziarele îl numesc Criminalul American Obsedat Sexual — și că acesta a lovit din nou. Hotărâte să facă dreptate, cele două își unesc forțele, iar căutarea lor are ca rezultat o confruntare finală șocantă.
„(...) De ce nu puteau oamenii să-și facă treaba pur și simplu? De ce nu puteam să mă bazez decât pe mine însămi?”
Sunt cărți care te țin în suspans și cărți care te emoționează, și apoi sunt cărți care le îmbină armonios pe amândouă. Fete sclipitoare este una dintre acestea. Nu pentru că șochează prin detalii macabre sau printr-un plot twist ingenios, ci pentru că oferă ceva mult mai rar întâlnit în literatura inspirată de crime reale: o perspectivă onestă și umană asupra victimelor. Într-o lume obsedată de psihologia criminalilor în serie, unde fiecare documentar și fiecare articol le analizează copilăria, „inteligența” și metodele, Jessica Knoll schimbă radical narativul. Nu criminalul este interesant, ci victimele. Cele care au trăit, care au sperat, care au avut planuri de viitor și care, într-o secundă, au fost reduse la o simplă statistică. Mi-a plăcut enorm felul în care Jessica Knoll alege să refuze să-i dea numele criminalului (deși aflăm, oricum, că este vorba despre acel Ted Bundy; în carte, i se spune „Inculpatul”). În această direcție, am simțit că-l „privează” de acea aură de „geniu malefic” pe care mass-media a construit-o în jurul lui. Aceasta nu este povestea lui. Este povestea Pamelei Schumacher, președinta frăției din Florida care a supraviețuit atacului, și a lui Ruth Wachowsky, o tânără din Seattle a cărei dispariție este legată de același monstru. Pamela și Ruth nu sunt doar personaje de hârtie – sunt vii, complexe, credibile. Fiecare are o voce distinctă, deși, trebuie să recunosc, în anumite momente, vocile lor mi s-au părut prea asemănătoare. Am simțit nevoia unei diferențieri mai clare între stilul lor narativ, mai ales având în vedere că provin din lumi atât de diferite.
„- Cred că poliția din Colorado știe ceva despre locul unde voia să ajungă Inculpatul? Dacă au văzut ce s-a întâmplat în Florida și special nu se bagă? E suficient de nasol că individul le-a scăpat iarăși, ce s-ar întâmpla dacă ar mai comite o crimă groaznică, și toată povestea s-ar întoarce la ei? Doamne - am zis, dându-mi seama de ceva cu adevărat tulburător -, probabil că poliția nu vrea ca el să fie prins. Adică poliția are mâinile pătate cu sânge.”
Dar dincolo de această mică problemă, mi-a plăcut enorm cum Knoll a redat detaliile epocii. A prins acea atmosferă a anilor ’70, în care femeile începeau să-și revendice drepturile, dar erau încă prinse în capcana politeții și a fricii de a spune „nu”. Un rechizitoriu împotriva sistemului - cartea nu este doar o poveste despre supraviețuire, să zic așa, ci și o critică dură la adresa modului în care justiția și presa au tratat crimele acestui om. Cât de ușor s-a strecurat prin sistem, cât de incompetentă a fost poliția, cum presa l-a transformat într-o celebritate - toate aceste lucruri sunt redate cu o furie mocnită, dar perfect justificată. Nu pot să nu mă gândesc la toate momentele în care societatea a preferat să „înțeleagă” criminalii, să le analizeze motivațiile, să-i portretizeze ca niște minți strălucite, care au reușit „să fenteze sistemul”, în loc să se concentreze pe victime. Câți oameni își amintesc numele celor pe care le-au ucis? Câți știu ce făceau acele femei înainte de a fi atacate? Într-un fel, am simțit că Jessica Knoll încearcă să repare această nedreptate.
„În ultimii 43 de ani m-am gândit în fiecare zi la weekendul acela, la momentul acela. Era răspunderea mea să le apăr pe fete, Casa, reputația lui Denise și a lui Robbie, precum și amintirea lor. Mi-am ascultat instinctul și m-am înșelat. Asta m-a enervat. Încă mă enervează.”
Dacă ar fi să reproșez ceva acestei cărți, pe lângă asemănarea dintre vocile narative, ar fi faptul că unele pasaje sunt prea explicite în intenția lor feministă. Nu că n-aș fi de acord cu mesajul (ba dimpotrivă!), dar sunt momente în care subtextul devine prea evident, lăsându-mi senzația că sunt „povățuit” mai degrabă decât lăsată să descopăr mesajul prin acțiuni și dialoguri. Uneori, impactul e mai puternic când o idee e sugerată subtil decât când e spusă direct. De asemenea, ritmul mi s-a părut inegal. Prima parte a cărții e tensionată și plină de emoție, dar la jumătate lucrurile încetinesc și se simt puțin repetitive. Aș fi preferat un fir narativ mai strâns, mai puțin întins pe pagini care, deși bine scrise, nu adaugă întotdeauna ceva esențial poveștii. Cu toate acestea, Fete sclipitoare rămâne o lectură memorabilă. Este o carte care îți dă de gândit, care îți schimbă perspectiva și care, poate, te va face să-ți amintești numele victimelor înainte de a căuta detalii despre criminal. Nu este un thriller obișnuit, ci un roman necesar, unul care dă voce celor care, până acum, au fost reduse la un număr de caz într-un dosar prăfuit.
„(...) Unii oameni sunt evenimente de tip lebădă neagră.”
Mi-a fost greu să o las din mână, dar și mai greu să o diger după ce am închis ultima pagină. Este un roman care nu doar spune o poveste, ci face dreptate - într-un mod în care doar literatura poate face dreptate: oferind voce celor reduși la tăcere. Într-o lume obsedată de monștri, Jessica Knoll ne obligă să ne uităm, în sfârșit, la victime. Nu le mai reduce la un simplu nume într-un proces-verbal, la o fotografie într-un dosar vechi sau, mai rău, la un număr pe lista lungă a unui criminal faimos. Romanul de față ne face să le vedem așa cum erau înainte ca viața să le fie furată: vii, complexe, imperfecte, puternice. Knoll nu spune doar o poveste – ea ridică un rechizitoriu împotriva modului în care sistemul a eșuat în protejarea acestor femei. Poliția a fost incompetentă, presa a fost obsedată de „senzaționalism”, iar justiția a fost mai interesată de „carisma” criminalului decât de faptele lui. Cartea evidențiază aceste eșecuri fără să cadă în melodramă, ci printr-o narațiune bine documentată, puternică și profund emoționantă. Dap, chiar mi-a plăcut, așa că o recomand cu mare încredere!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Jessica Knoll, Fete sclipitoare, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!
Alte recenzii ale cărților scrise de Jessica Knoll, apărute și pe blog:
| Sora favorită |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu