Angélique, de Guillaume Musso - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection - Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 256

Anul apariției: 2023

Traducere: Liliana Urian

Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vârstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci. La 19 ani, a plecat în Statele Unite, unde a petrecut câteva luni la New York și în New Jersey, vânzând înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești, s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor. Cu cărți traduse în 44 de limbi și vândute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere. La Editura Trei, de același autor au apărut romanele Fata şi noaptea, Viața secretă a scriitorilor, Viața e un roman, Necunoscuta din Sena, Altcineva.

𓆰𓆪 ALEGERILE CARE NE (RE)MODELEAZĂ 𓆰𓆪

Chiar și îngerii au demonii lor… Paris, Crăciunul anului 2021. După un atac de cord, Mathias Taillefer se trezește într-un salon de spital. O fată necunoscută stă la căpătâiul lui. Este Louise Collange, o studentă venită voluntar să le cânte la violoncel pacienților. Din vorbă în vorbă, ea află că Mathias este polițist și îi cere să redeschidă un caz mai ciudat. La început reticent, el acceptă în cele din urmă să o ajute. Din acest moment, amândoi sunt prinși într-un angrenaj mortal. Intens, neașteptat, captivant, un labirint de emoții în care certitudinile de pe o pagină nu sunt niciodată și cele de pe pagina următoare.

„- O să-ți dau un sfat, zile el așezându-se pe scaun. Dă pagina și mergi mai departe. Mama ta a murit, e un lucru trist, dar acceptă-l. Și, crede-mă, un simulacru de anchetă n-o să ți-o aducă înapoi.”

Sunt cărți care se citesc ușor, ca un pahar de vin sorbit într-o seară liniștită (alături de o carte bună, asta-i clar), și sunt cărți care te fac să te pierzi în ele, ca un labirint întunecat unde fiecare cotitură ascunde o nouă revelație, un nou drum pe care urmează să calci. Angélique este ambele. Am început să o citesc cu senzația că intru într-un joc al umbrelor, unde fiecare adevăr ascunde altul, fiecare personaj poartă o mască, iar trecutul se împletește cu prezentul într-un dans periculos. Musso știe să îmbrace misterul într-un ritm alert, să te prindă în mrejele poveștii și să nu-ți dea voie să evadezi decât atunci când ultimele pagini îți scapă din mână, lăsându-te cu un amestec de uimire și melancolie. Mi-a plăcut? Da, fără îndoială. A fost perfectă? Nu, dar poate tocmai imperfecțiunile ei o fac să rămână cu tine mai mult decât ai crede.

„Sunt cam nebună fiindcă mă îngrețoșează mediocritatea din jurul meu și mă simt prizoniera ei. sunt cam nebună fiindcă eu cred că viața este mai bogată de cealaltă parte a barierei. Sunt cam nebună fiindcă nu înghit povestea cu fericirile mărunte ale existenței care ar trebui să dea toată savoarea vieții. Cam nebună, fiindcă vreau să fug, fiindcă îmi spun că este posibilă o altă viață (...).”

Totul începe într-un spital parizian, în zilele tăcute și înghețate ale iernii. Mathias Taillefer, un fost polițist, un om marcat de regrete și de o inimă care nu-i mai aparține (la propriu), se trezește într-o cameră de spital învăluit de acordurile unui violoncel. Cea care le face să prindă viață este Louise, o tânără care își cară în privire povara unui mister: moartea mamei sale. Oficial, a fost un accident. Oficial, viața trebuie să meargă mai departe. Dar adevărul se ascunde, iar Louise știe că Mathias este singurul care poate să-l scoată la lumină. Ce urmează este o investigație care se transformă într-o călătorie prin secretele trecutului, prin iluziile artei și prin abisurile sufletului uman. Decorul se schimbă – Parisul rece, luminile stinse ale scenei de balet, un oraș al iubirii care ascunde crime. Personajele dansează în acest spațiu ca niște fantome ale destinului, iar printre ele, silueta lui Angélique se conturează ca o himeră fascinantă și tragică.

„Sunt conștientă de faptul că va exista un înainte și un după.

Că tocmai am depășit un prag și că nu mai pot da înapoi.

Dar că acesta era prețul pe care trebuia să-l plătesc pentru a-mi redobândi viața.”

Cine este Angélique? O femeie care a dorit mai mult de la viață, care a vrut să evadeze din banal, să strălucească, să fie admirată, să fie nemuritoare. O ființă prinsă între frumusețe și disperare, între dorința de a se reinventa și blestemul propriilor alegeri. M-a fascinat această femeie – nu pentru că este perfectă, ci pentru că este umană, vulnerabilă, gata să-și joace ultimele cărți într-o lume care nu iartă greșelile. Scriitura autorului este fluidă și captivantă - Musso are un stil care te prinde de la primele pagini. Nu e nevoie de artificii inutile, de fraze complicate – povestea curge, te înghite și te face să o trăiești. Personajele imperfecte, dar reale, au fost un alt punct forte - Mathias este un detectiv atipic, marcat de trecut, dar încă în căutarea unui sens. Louise este lumina care străpunge întunericul. Iar Angélique… ei bine, Angélique este enigma care te bântuie și după ce ai închis cartea. Misterul bine dozat, iarăși, a fost pe placul meu, deoarece nu vorbim despre un thriller clasic, dar vorbim despre o poveste plină de răsturnări de situație, de întrebări care își găsesc răspunsul exact când trebuie.

„(...) Și dacă, într-o zi, un pericol le va amenința familia, el o va apăra cu trupul lui. Va încasa loviturile de pumn, loviturile de cuțit, proiectilele, gloanțele. Știa să facă așa ceva.”

Și totuși, ce mi-a lăsat un gust amărui?  Unele fire narative par abandonate; Musso deschide uși pe care nu le închide complet. Am simțit că anumite detalii au fost lăsate în suspans, ca și cum ar fi fost fragmente dintr-o poveste care merita să fie spusă pe deplin. Finalul… prea grăbit. M-a surprins, dar parcă a venit prea repede. Aș fi vrut câteva pagini în plus, un moment în care să pot respira după atâta tensiune. Iar, în final, un antagonist care „dezgustă” mai mult decât intrigă. Deși este bine construit, perspectiva lui mi-a lăsat un sentiment de repulsie. Ceea ce, desigur, poate fi un semn că Musso a reușit prea bine să-l facă (mult prea) real. Angélique este o poveste care te prinde ca un vals amețitor - frumos, hipnotic, dar și periculos, și totuși la un moment dat parcă puțin cam plictisitor (nu prea te-mpaci cu persoana cu care dansezi, să zic așa). Este o carte despre alegeri și consecințe, despre fragilitatea succesului și despre cum adevărul, oricât de bine ar fi ascuns, iese mereu la suprafață. Mi-a plăcut? Da și nu. O recomand? Da, sincer, mai ales dacă ești în căutarea unei cărți relativ lejere, care să-ți țină companie pentru câteva ore (dap, am citit-o dintr-un singur foc, cum s-ar spune). Lecturi faine să aveți!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Guillaume Musso, Angélique, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Guillaume Musso, apărute și pe blog: 

| Vei fi acolo? | Și după... |