Nick și Charlie (Solitaire, #1.5), de Alice Oseman - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection - Young

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 176

Anul apariției: 2023

Traducere: Mihaela Doagă

Alice Oseman s-a născut în 1994 în Kent, Anglia. A absolvit Durham University şi e creatoarea celebrei serii de romane grafice Heartstopper (ecranizată de Netflix), precum şi autoarea unor foarte îndrăgite romane pentru adolescenți. Cărțile sale au fost nominalizate la Inky Awards, Carnegie Medal şi Goodreads Choice Awards. În colecția Young Adult la Editura Pandora M au mai apărut romanele: Radio Silence, Loveless (recompensat cu YA Book Prize), În această iarnă şi Solitaire. Aflați mai multe despre Alice pe aliceoseman.com.

 💕🏳️‍🌈 O POVESTE DIN SERIA HEARTSTOPPER 💕🏳️‍🌈

Absența întețește dorul… nu-i așa? Toată lumea ştie că Nick şi Charlie sunt aproape inseparabili şi adoră să fie împreună. Dar Nick urmează să plece în curând la facultate, iar Charlie, cu un an mai mic, va rămâne singur. Toată lumea îi întreabă dacă vor continua relația, o întrebare absurdă… sau cel puţin aşa presupun Nick şi Charlie la început. Pe măsură ce momentul în care trebuie să-şi ia rămas-bun se apropie inexorabil, amândoi încep să se întrebe dacă iubirea lor e îndeajuns de puternică pentru a face faţă distanţei. Charlie e convins că-l ţine pe Nick pe loc, iar Nick nu-şi dă seama ce e în mintea lui Charlie. De-aici lucrurile o iau razna. E ştiut că prima iubire rareori ţine toată viaţa. Ce vor face Nick şi Charlie pentru dragostea lor?

„(...) Unele lucruri sunt mai plăcute dacă le ținem doar pentru noi.”

Cărțile sunt lentile spre sufletul unui autor, nu-i așa? Iar Nick și Charlie  este o astfel de lentilă prin care ne putem uita direct (dar fără să fim intruzivi) în inimile a doi adolescenți care se iubesc. De la prima pagină, am simțit că acest roman nu este doar o simplă continuare a poveștii lor (pentru că am citit și primele două volume din seria Heartstopper) ci o incursiune profund emoțională în fricile, speranțele și maturizarea lor. Oseman reușește, printr-un stil simplu dar incredibil de autentic, stilul ei, să redea cu fidelitate frământările iubirii adolescentine (bine, poate puțin cam prea idealizat). Nick urmează să plece la universitate, iar Charlie este cuprins de o frică paralizantă: ce se va întâmpla cu ei? Vor reuși să facă față distanței sau aceasta va fi fisura care le va distruge povestea de iubire? Mi-a plăcut enorm felul în care Oseman surprinde aceste emoții - nu doar prin cuvinte, ci și prin tăceri, prin gesturi mici, printr-o frazare ce reușește să exprime fără prea multe explicații exact ce simt personajele.

„Pornesc motorul, dar rămân douăzeci de minute în mașină, fără s-o iau din loc, poate pentru că mi-e teamă să plec cu mașina câtă vreme se mai aud tunete în depărtare sau poate pentru că sper c-o să-l văd pe Charlie ieșind în fugă din casă, deschizând portiera și spunându-mi că tot ce-a zis a fost doar o greșeală la beție. Dar nu apare. Așa că stau și aștept.”

Ce mi-a mai plăcut a fost profunzimea relației dintre Nick și Charlie. Sunt doi adolescenți care se iubesc, dar care se confruntă cu realitatea crudă (dar inevitabilă) a schimbării. Este ușor să spui „ne vom descurca”, dar atunci când viitorul este o necunoscută înspăimântătoare, toate promisiunile devin fragile. Am simțit fiecare dubiu al lui Charlie ca o lovitură în piept. Împreună, el și Nick erau de neclintit, dar separați... cine știe? Am văzut atât de multe relații destrămându-se din cauza distanței, iar cartea aceasta m-a dus exact în acele momente din viața mea când am văzut cum astfel de povești se sting ca niște stele pierdute în infinit. Unul dintre lucrurile care mi-au mai plăcut a fost modul în care reușește să redea anxietatea lui Charlie. Nu este doar frica de a-l pierde pe Nick, ci și teama de a nu fi suficient, de a nu putea concura cu noua lume în care iubitul lui va pătrunde. Aceasta este o nesiguranță profund umană, una pe care, la un moment dat, cu toții o simțim. Poate cea mai frumoasă parte a cărții este felul în care Nick îi dovedește lui Charlie că iubirea lor nu este o flacără trecătoare, ci un foc de tabără care va continua să ardă indiferent de distanță.

„Dar mi cred c-o să-mi revin. Niciodată. Nu cred c-o să-mi mai revin vreodată.”

Povestea este destul de realistă (în general, cărțile din genul  romance mereu mi se pare că au povești de dragoste prea idealizate). Nu există o idealizare exagerată a iubirii, totuși, în Nick și Charlie. Nu avem parte doar de momente dulci, ci și de certuri, de lacrimi, de momente în care pare că totul se destramă. Alice Oseman nu îndulcește adevărul, ci ni-l dă așa cum este: crud, emoționant, dar, mai presus de toate, autentic. Mi-a plăcut faptul că romanul alternează perspectivele, ceea ce ne oferă o privire de ansamblu asupra gândurilor ambilor protagoniști. Uneori, când citești doar dintr-o singură perspectivă, e ușor să-l judeci pe celălalt. La final, am rămas cu un zâmbet pe buze. Recomand această carte tuturor celor care au iubit Heartstopper. Este o continuare perfectă, o bucată de viață pusă pe hârtie, un memento al faptului că iubirea adevărată poate trece peste orice obstacole. Deși, în esență, este o carte pentru adolescenți, a fost o lectură pe care am savurat-o și care m-ar relaxat foarte mult.