Bărbați răi, de Julie Mae Cohen - Recenzie (Crime Club)

Editura: Crime Scene Press

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 320

Anul apariției: 2024

Traducere: Oana Zaharia

Julie Mae Cohen s-a născut în Maine, în Statele Unite. Încă din copilărie și-a dorit să fie scriitoare și să aibă o carte pe rafturile bibliotecii din Rumford. A scris primul roman la 11 ani, într-un caiet cu spiră, alături de ilustrații și hărți. A studiat literatura engleză la Universitatea Brown din Rhode Island și la Cambridge, în Marea Britanie, apoi a făcut un masterat despre zâne în literatura victoriană și edwardiană. Cărțile ei au fost traduse în șaptesprezece limbi și s-au vândut în peste un milion de exemplare în toată lumea. 

𓆩🖤𓆪 POATE O CRIMINALĂ ÎN SERIE SĂ-ȘI GĂSEASCĂ ALESUL INIMII? 𓆩🖤𓆪

Saffy, o justițiară cu un cod moral strict, îi elimină pe „bărbații răi” care fac din femei o pradă. Misiunea îi e alimentată de o furie justificată și de setea de dreptate; în același timp, demersurile îi sunt complicate de propriile vulnerabilități și dorințe. Nici cu viața sentimentală nu stă mai bine – e greu să păstrezi o relație când iubitul de azi poate ajunge victima de mâine. Asta până când îl întâlnește pe Jonathan, realizator de podcasturi despre crime, care i se pare că e un tip cu adevărat bun. Dar Jonathan e acuzat de crimă, așa că Saffy se trezește într-o situație inedită pentru ea: trebuie să salveze un bărbat.

„Uciderea bărbaților răi e hobby-ul meu secret, pasiunea mea de suflet, care mă face să vibrez. E umila mea încercare de a zdrobi patriarhatul. Am început de la vârsta de 12 ani, oarecum din întâmplare, dar am devenit din ce în ce mai bună la asta pe măsură ce am exersat. Ca hobby, nu poți zice că e ceva la fel de instagramabil precum prăjiturile, dar măcar e mai sănătos pentru corp, pentru că nu se pune pe coapse. 

Poate că n-ai auzit niciodată de mine, dar sigur ai auzit de unele dintre victimele mele. La știri apar o mulțime de bărbați răi. Criminali, violatori, pedofili, hărțuitori, mincinoși, bătăuși de soții, delapidatori, infideli, misogini, enervanți care fac mansplaining.

Am glumit în legătură cu ultimii. Nu am chiar atât de mult timp liber.”

Când am luat pentru prima dată Bărbați răi, am crezut, sincer, că voi citi un thriller obișnuit, poate unul cu accente de umor negru, dar nu mă așteptam la amalgamul de genuri și tonuri care să mă prindă atât de tare. Romanul este o combinație ciudat de reușită între thriller, comedie neagră, roman polițist și chiar o poveste de dragoste disfuncțională. Nici nu mi-am dat seama când am ajuns să o susțin pe Saffy, o femeie care ucide bărbați răi fără vreo remușcare, pentru că narațiunea directă și plină de sarcasm m-a făcut să mă simt complice la crimele ei. Ceea ce nu-i prea OK, așa-i? Saffy nu este un personaj obișnuit. Nu este nici justițiara clasică, nici criminala rece și calculată pe care literatura de gen o portretizează adesea. Ea ucide pentru că asta o face să se simtă vie, iar victimele sale sunt bărbați abuzivi, misogini, monștri care au reușit să scape nepedepsiți. Dar, ceea ce face cartea să se simtă atât de diferit și captivantă este felul însuși al autoarei de a construi povestea: ne oferă acces direct la mintea lui Saffy, o minte care oscilează între un calcul precis și un soi de obsesie emoțională, mai ales față de Jon, un jurnalist true crime, care nici nu bănuiește că este văzut ca un posibil partener de către cea mai periculoasă femeie pe care ar putea-o întâlni.

„Înainte: soție, carieră, casă, un sentiment de împlinire și dreptate. Și apoi se trăsese linie și viața i se dăduse peste cap: sânge, cadavre dezmembrate și documentele din buzunar.”

Dinamica dintre Saffy și Jon este una dintre cele mai interesante părți ale romanului. Jon, prins între ambiția de a-și reconstrui cariera și problemele sale personale, este atras de Saffy, fără să înțeleagă cu cine are de-a face cu adevărat. Iar noi, cititorii, rămânem prinși între dorința de a-l avertiza și curiozitatea de a vedea până unde poate merge relația lor. Firul narativ este presărat cu momente de umor negru care, deloc surprinzător, funcționează de minune. Deși avem parte de crime, mutilări (voi menționa că avem violență asupra animalelor!) și multe momente de tensiune, Cohen reușește să introducă replici sau situații atât de absurde încât am râs de câteva ori cu voce tare. Este genul de poveste care te face să te întrebi dacă este în regulă să empatizezi cu o criminală, să te amuzi de reacțiile ei sau să te bucuri de crimele pe care le comite (că, până la urmă, tipii ăia chiar o meritau; și, oricum, e ficțiune... și doar ficțiune... și doar ficțiune... nope, lucrurile astea se-ntâmplă în realitate).

„(...) Sunt o criminală, o stalkeriță, o șantajistă, o profanatoare de cadavre, o spărgătoare, o hoață, o mincinoasă, o narcisistă, o sociopată și am o dependență de cumpărături de cea mai joasă speță, care contribuie la distrugerea planetei, dar nu am făcut niciodată două chestii: nu mi-am vopsit părul singură acasă și nici nu am fost vreodată neloială. Dacă sunt de partea ta, sunt de partea ta. Sută la sută. Aș ucide sau aș muri pentru tine fără să stau o clipă pe gânduri.”

Un alt aspect pe care nu l-am menționat este cât de bine construiește tensiunea dintre Saffy și Jon. Nu doar că el e atras de ea fără să își dea seama cine e cu adevărat, dar și ea pare, pe alocuri, confuză în legătură cu sentimentele ei. Se joacă cu el, îl manipulează, dar în același timp pare să-și dorească sincer conexiunea cu el. Asta adaugă o dimensiune emoțională pe care nu o întâlnești des în thrillere. Ce mi s-a mai părut foarte interesant la Bărbați răi a fost felul în care autoarea ia un subiect atât de sensibil – violența împotriva femeilor (și nu doar fizică) și răzbunarea radicală – și reușește să îl transforme într-o poveste care e, în mod ciudat, distractivă. Ar fi fost ușor ca acest roman să cadă într-o extremă – fie să devină un manifest feminist rigid, fie să fie doar o poveste sângeroasă de tip Dexter. Dar Cohen reușește să creeze echilibru perfect între comentariu social (fie și într-o formă foarte voalată) și un thriller care chiar reușește, cel puțin după părerea mea, ceea ce și-a propus.

„– Orice carieră măreață începe acasă, nu-i așa?”

Finalul este exact ceea ce ar trebui să fie: imprevizibil, tensionat și cu suficiente răsturnări de situație încât să te lase gândindu-te la carte mult timp după ce ai terminat-o. Poate că nu toate misterele sunt greu de intuit, dar ritmul rapid și energia poveștii compensează acest lucru. Bărbați răi chiar mi-a plăcut mult de tot, m-a ținut acolo (am citit romanul cred că într-o singură zi). Este un roman care combină genuri, sfidează așteptările și te prinde de la prima pagină. Nici nu știu dacă să-l recomand ca thriller, ca roman feminist sau ca poveste de dragoste atipică, pentru că este toate astea la un loc. Ce știu sigur este că a fost o lectură captivantă, pe care n-am regretat-o absolut nicio secundă. Un roman ușor atipic, care, deși a scârțâit pe alocuri (privind totul printr-o lupă foarte critică), chiar mi-a depășit așteptările. Îl recomand (și chiar am făcut-o de când l-am citit) tuturor celor care se împacă cu acest genul thriller, sau care caută o lectură neașteptată, surprinzătoare, o lectură amuzantă și toate-celelalte-pe-care-le-am-mai-menționat. 

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Julie Mae Cohen, Bărbați răi, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!