Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection - Crime
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 408
Anul apariției: 2015
Traducere: Lucian Niculescu
M.J. Arlidge (n. 1974) lucrează de 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime-time pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, Undeniable, The Little House și Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA. Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. De același autor, la Editura Trei au apărut 11 romane din seria Helen Grace: Ghici cine moare primul (declarat cel mai bun roman polițist de debut din Marea Britanie în 2014), Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul, Băiatul pierdut, De-a v-ați ascunselea, Mă iubește, nu mă iubește, Ghici cine urmează, Ghici cine pândește în pădure, Adevăr sau provocare și De-a șoarecele și pisica. De asemenea, a mai apărut și romanul de sine stătător, Ochi pentru ochi.
🎁 UN NEFAST CADOU DE CARE MAI BINE TE-AI FI LIPSIT 🎁
Cadavrul unui bărbat este găsit într-o casă goală. Inima i-a fost scoasă din piept şi trimisă soţiei şi copiilor lui. E prima victimă, iar inspectoarea Helen Grace ştie că nu va fi ultima. Dar de ce s-ar afla un bărbat cu o viaţă împlinită departe de casă în toiul nopţii? Presa îl numeşte Jack Spintecătorul în sens invers: un criminal în serie, vânând bărbaţi însuraţi care duc vieţi duble. Helen simte furia din spatele crimelor. Dar ceea ce nu poate ea să prevadă este cât de schimbător e criminalul - sau ce o aşteaptă la capătul cursei...
„– E timpul să mutăm lupta pe teritoriul inamicului.”
Când am terminat Ghici cine moare primul, primul volum din seria Helen Grace, m-am simțit ca și cum aș fi scăpat dintr-o casă a groazei, doar pentru a descoperi că mă aflu pe un alt coridor, mai lung și mai întunecat, care duce spre o ușă crăpată. Dincolo de acea ușă se afla al doilea volum al romanului, iar ce am găsit acolo m-a lăsat șocat, tulburat și complet captivat. Dacă primul volum a fost un thriller intens, atunci Ghici ce-i în cutie este un vârtej furios care nu-ți lasă timp să respiri. M.J. Arlidge m-a prins iar în plasa sa împletită din capitole scurte, acțiune plină de adrenalină și o atmosferă încețoșată care îți intră în oase. Am sacrificat ore de somn (glumesc, nu prea dorm ziua și nu prea citesc seara, târziu), am citit în pauzele de la serviciu (mai mult sau mai puțin, că oricum eram liber în perioada aia), am refuzat invitații (pe care, oricum, nu prea aveam chef să le onorez) doar pentru a mă scufunda încă un pic în această lume brutală, unde moartea nu doar că lovește, ci o face cu un sadism teatral.
„(...) Dar poate că era prea puțin și prea târziu. Poate că era sortită acum să se confrunte de una singură cu această criminală. Nu era deloc convinsă că va câștiga bătălia, însă era hotărâtă să lupte.”
Helen Grace revine, la fel de intensă, la fel de plină de cicatrici, dar cumva mai fragilă. Dacă în primul volum era ca o lamă de cuțit înfiptă în pielea propriei sale traume, acum pare un instrument care a fost folosit de prea multe ori. Ascuțită, dar obosită. Rănită, dar mai periculoasă ca niciodată. Motoarele ei interioare funcționează la turație maximă, dar se vede că într-o zi vor ceda. Este prinsă în propria sa pădure de demoni și, pe măsură ce citeam, nu puteam să nu mă întreb cât mai poate rezista. De data aceasta, criminalul pe care îl vânează este un ucigaș care pare să facă dreptate într-un mod grotesc: vizează bărbați căsătoriți care apelează la prostituate și le smulge inimile. La propriu. Nu doar că acest fapt este o alegere macabră, dar ridică și o întrebare incomodă: ucigașul este oare un justițiare sau un monstru? Sau ambele? Arlidge joacă foarte bine acest joc al nuanțelor, făcându-mă să mă întreb dacă, într-o lume murdară, cineva poate fi cu adevărat considerat „curat”.
„Era mai mult ca sigur plină de vânătăi și de zgârieturi, chiar grav rănită probabil. Se va ascunde acum de lume și o vor pierde pentru totdeauna? Sau va exploda într-o ultimă jerbă de artificii?”
Apar, de asemenea, noi dinamici care o împing pe Helen spre marginea prăpastiei. Un nou șef, Ceri Harwood, încearcă să o reducă la tăcere și să o submineze la fiecare pas, într-o luptă de putere care pare mai mult o vânătoare de vrăjitoare. Emilia Garanita, reportera pe care am urât-o din tot sufletul în primul volum, se întoarce mai agresivă ca niciodată, mirosind sângele și dărâmând orice barieră în calea sa pentru a obține exclusivități. Iar Charlie, vechea aliată a lui Helen, se zbate cu propriile probleme, ceea ce face ca relația lor să devină mai tensionată. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost felul în care Helen evoluează. Dacă în primul volum era dură ca o bucată de fier forjat, aici crăpăturile încep să devină vizibile. Trauma și pierderile au lăsat urme. Dorința ei de a face dreptate este la fel de arzătoare, dar focul o consumă din interior. Scenele în care se refugiază în BDSM, unde poate căuta o senzație de control într-un haos pe care nu-l poate opri, sunt șocante, dar esențiale pentru a înțelege cine este ea cu adevărat.
„E uimitor cât de calmi devenim atunci când știm că se apropie sfârșitul.”
Un alt aspect care m-a prins a fost modul în care romanul alternează perspectivele. Vedem bucăți din trecutul ucigașului, detalii care ne forțează să înțelegem că nimeni nu devine monstru din senin. Fiecare rană lasă o cicatrice, fiecare cicatrice poate deveni o armă. Arlidge împreună trecutul cu prezentul într-un mod care te face să nu poți pune cartea jos. Cât despre stilul de scriere, este același ca în primul volum: rapid, incisiv, aproape cinematic. Capitolele scurte sunt un truc pe cât de simplu, pe atât de letal: „Doar un capitol în plus”, mi-am spus de zeci de ori, doar ca să ajung să citesc încă altele 15. Ghici ce-i în cutie este un thriller polițist & psihologic genial, un bilet care te duce spre un abis unde binele și răul nu mai au contur clar. Helen Grace este mai umană, mai sfărâmată, dar și mai periculoasă ca niciodată. Iar finalul... finalul m-a lăsat cu un gol în stomac și cu o singură dorință: să încep imediat următorul volum. Pentru cine vrea un thriller rapid, sângeros și imposibil de lăsat din mână, cartea (seria!) de față este o alegere perfectă. Dar ai grijă: odată ce intri în lumea lui Helen Grace, nu mai e cale de întoarcere.
Alte recenzii ale cărților scrise de M.J. Arlidge, apărute și pe blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu