Ora albastră, de Paula Hawkins - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection - Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 352

Anul apariției: 2024

Traducere: Alexandra Fusoi

Paula Hawkins a lucrat timp de 15 ani ca jurnalistă, înainte să-și încerce talentul ca scriitoare. Născută și crescută în Zimbabwe, s-a mutat în 1989 la Londra, unde locuiește și în prezent. Primul ei thriller, Fata din tren, a devenit un fenomen global, cu vânzări de 23 de milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea, tradusă în peste 40 de limbi, a fost ecranizată cu succes în 2016, cu Emily Blunt în rolul principal. La Editura Trei au apărut Fata din tren (2016, traducere de către Ionela Chirilă), În ape adânci (2017, traducere de către Camelia Ghioc), Focul Mocnit (2021, traducere de către Bogdan Ghiurco)  și Unghiul mort (2022, traducere de către Liviu Szöke).

🎨ORA LA CARE TOATE CELE DIN URMĂ IES LA IVEALĂ ÎNTR-UN NEAȘTEPTAT TABLOU🎨

Bun-venit pe Eris: o insulă cu o singură casă, un singur locuitor, o singură cale de ieșire. Inaccesibilă de pe uscatul scoțian timp de 12 ore pe zi. Cândva, a fost căminul Vanessei: o pictoriță celebră, al cărei soț, cunoscut pentru infidelitățile lui, a dispărut cu 20 de ani în urmă. Acum este căminul lui Grace: o ființă solitară legată de maree, mulțumită în izolare. Însă când o galerie de artă din îndepărtata Londră face o descoperire șocantă, pe insulă vine un vizitator. Iar secretele de pe Eris amenință să iasă la lumină… Un roman ingenios, pe care nu-l poți lăsa din mână, dar și tulburător, Ora albastră consolidează locul Paulei Hawkins printre cei mai buni dintre cei mai nuanțați și stilați povestitori.

„(...) Nu meritați să stați în bucătăria ei, să vă plimbați pe insula ei. Nu meritați să atârnați nici măcar o singură lucrare de-a ei pe pereții voștri. Asta credeți voi despre ea? Că a... ce? Că și-a omorât bărbatul și a făcut o sculptură din el?”

Când am deschis Ora albastră de Paula Hawkins, am fost intrigat de premisă – un mister cu accente gotice, o insulă izolată, o artistă enigmatică ale cărei opere ascund ceva sinistru. Aparent, toate ingredientele pentru un thriller psihologic captivant. În schimb, am fost surprins să descopăr un roman mult mai lent, o poveste care se furişează pe lângă tine mai degrabă decât să te prindă de guler şi să te zguduie, așa cum m-aș fi așteptat (bine, nici nu aveam pe mine ceva care să aibă guler...). Hawkins alege să construiască romanul prin trei perspective diferite: prezentul lui Becker, curatorul de artă obsedat de Vanessa Chapman, trecutul lui Grace, fosta prietenă şi confidentă a artistei, și jurnalele Vanessei, care ne oferă perspectiva „gândirii” și „vieții sale”. Această structură, deşi interesantă pe hârtie, a fost unul dintre motivele pentru care cartea mi s-a părut lungită artificial. Fiecare perspectivă adaugă nuanțe poveștii, dar ritmul suferă, mai ales când secvențele din trecut se simt ca un obstacol pus în fața unei concluzii pe care o intuiești de la jumătatea cărții.

„Durerea e clară, suferința, o ceață.

Singurătatea e și ea clarificatoare, revelatoare.

Dragostea, ca și suferința, ascunde.

Creația din distrugere necesită curaj, este un act de voință, este violentă, ca o speranță.”

Personajele sunt bine conturate, dar dificil de plăcut. Becker este obsedat de opera Vanessei până la punctul în care pare să nu aibă o identitate proprie. Grace este o prezență spectrală, un amestec de admirație și resentimente, un personaj care ar fi putut fi extrem de interesant, dar care se pierde în pagini de introspecție care devin redundante. Vanessa, prin intermediul jurnalelor sale, este fascinantă în teorie, dar distanța emoțională pe care o impune narații face ca miza poveștii să se dilueze. Un alt aspect care mi-a dat senzația de stagnare este felul în care insula Eris este utilizată ca decor. Am sperat la o atmosferă gotică, la un peisaj copleşitor care să devină un personaj în sine. În schimb, insula pare redusă la câteva camere şi un peisaj care, deşi frumos descris, nu contribuie la tensiunea romanului. Nu am resimțit acel fior pe care l-am simțit citind Shirley Jackson sau Daphne du Maurier, deşi stilul lui Hawkins pare să aspire (nereușit) la acel tip de atmosferă.

„- Vezi tu, totul e pentru protecția ei. Tot ce am făcut, tot ce fac.”

Finalul vine brusc (prea brusc), aproape ca o eliberare după ritmul lent al romanului. Dezvăluirile sunt interesante, dar nu la fel de surprinzătoare pe cât par să creadă personajele. De fapt, m-am trezit gândindu-mă dacă Hawkins chiar a vrut să scrie un thriller sau mai degrabă o explorare a relațiilor complexe dintre artă, obsesie și posesivitate. Dacă cineva caută un roman rapid, plin de surprize, aș  zis ce că Ora albastră nu va fi alegerea potrivită. Dar pentru cititorii care iubesc ritmul lent, explorarea psihologică minuțioasă și personajele defecte, acest roman ar putea fi o experiență plăcută. Hawkins nu mai este autoarea care a scris Fata din tren, și poate că nici nu şi-a dorit să fie, poate că a vrut să încerce ceva nou, o nouă rețetă, s-a săturat de „mâncărurile vechi”. 

„Totul e permis în dragoste și război, iar prietenia e tot dragoste, nu? Și uneori și un fel de război.”

Romanul de față este un roman care cere răbdare și o anumită dispoziție. Pentru mine, a fost o lectură care a oscilat între interes și dezinteres maxim spre plictiseală, dar pentru altcineva, ar putea fi exact genul de carte care să-l prindă în mrejele sale misterioase. Pentru că le are, chiar le are, dar dacă ești obișnuit cu acest gen, implicit ai și așteptări - eu, unul, am prins „ideea” cam undeva după jumătatea cărții, așadar nu m-a surprins prea mult finalul. În general, îmi plac thrillerele acelea ale căror final pur și simplu dă cu tine de pereți. Evident, n-a fost cazul. Să aveți lecturi cât mai frumoase!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Paula Hawkins, Ora albastră, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Paula Hawkins, apărute și pe blog:

 | Focul mocnit | În ape adânci | Fata din tren |