Editura: Univers
Colecția: Trend Fiction
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 368
Anul apariției: 2023
Traducere: Bogdan Voiculescu
Isabel Cañas este o scriitoare mexicano-americană de ficţiune speculativă. După ce a locuit, printre alte ţări, în Mexic, Scoţia, Egipt şi Turcia, ea s-a stabilit (deocamdată) în New York. Are un doctorat în Limbi şi Civilizaţii ale Orientului Apropiat şi scrie ficţiune inspirată din cercetările sale şi din istoria familiei sale. Hacienda. Unde se termină noaptea, este primul roman apărut la Editura Univers, în colecția Trend Fiction, traducere de către Bogdan Voiculescu.
⋆♱✮♱⋆ O CASĂ IZOLATĂ. O BÂNTUIRE SINISTRĂ. O FEMEIE PRINSĂ ÎN CAPCANĂ ⋆♱✮♱⋆
Romanul gotic mexican se combină cu atmosfera din Rebecca de Daphne du Maurier în acest roman de debut de suspans paranormal, în care acţiunea se petrece după Războiul Mexican de Independenţă, despre o casă izolată, o bântuire sinistră şi o femeie prinsă în capcană... În timpul răsturnării guvernului mexican, tatăl lui Beatriz a fost executat, iar casa lor distrusă. Când frumosul Don Rodolfo Solórzano o cere în căsătorie, Beatriz nu ia în seamă zvonurile despre moartea subită a primei lui soţii, preferând să aleagă siguranţa pe care moşia lui de la ţară i-o va oferi. E hotărâtă să aibă din nou o casă a ei, indiferent de ce o va costa. Dar Hacienda San Isidro nu este sanctuarul pe care şi-l închipuia ea. Când Rodolfo se întoarce la lucru în capitală, somnul lui Beatriz e invadat de viziuni şi voci. Ochi invizibili îi urmăresc fiecare pas. Sora lui Rodolfo, Juana, nu dă importanţă temerilor lui Beatriz – dar de ce refuză să intre în casă noaptea? De ce arde bucătăreasa tâmâie de jur împrejurul bucătăriei şi însemnează uşile cu simboluri stranii? Ce s-a întâmplat de fapt cu prima Doña Solórzano? Beatriz ştie cu certitudine doar două lucruri. Ceva nu e în regulă cu hacienda. Şi nimeni de acolo nu o poate salva. Căutând cu disperare un ajutor, se agaţă de tânărul preot, Padre Andrés, ca de un aliat. Nefiind un preot obişnuit, Andrés va trebui să se bazeze pe talentele lui de vrăjitor ca să se lupte cu malefica entitate care bântuie hacienda şi să o apere pe femeia faţă de care simte o atracţie puternică, interzisă. Dar s-ar putea ca nici măcar el să nu poată înfrânge forţele întunericului. Departe de a fi un refugiu, San Isidro poate fi pierzania lui Beatriz.
„Cineva murise în casa asta.Îmi trebuia ajutor.Și nimeni de la hacienda San Isidro nu avea să mi-l acorde.”
Hacienda. Unde se termină noaptea este genul de roman care îți intră pe sub piele ca un frig subtil, fără să-l simți de la început, dar care te lasă tremurând când îți dai seama cât de adânc s-a infiltrat. E un gotic modern, un horror istoric, dar și o poveste de dragoste interzisă, totul desfășurat pe fundalul tulbure al Mexicului postbelic, unde umbrele trecutului nu se lasă alungate cu una, cu două. M-am apropiat de acest roman cu o curiozitate aproape academică, să-i zic așa – speram la o ficțiune istorică cu influențe gotice, dar ce am primit a fost o experiență senzorială, o poveste care m-a prins și nu mi-a mai dat drumul. Beatriz, protagonista noastră, este o femeie a cărei lume s-a prăbușit odată cu execuția tatălui ei în timpul Războiului de Independență din Mexic. Fără bani, fără statut, ea vede în căsătoria cu Rodolfo Solórzano nu doar o salvare, ci un nou început. Dar casa în care ajunge – Hacienda San Isidro – nu este, nici pe departe, acel cămin cald și protector pe care îl visa. E un loc plin de tăceri apăsătoare, de priviri aruncate pieziș și, mai ales, de secrete murdare. Aici începe adevărata poveste. Casa însăși devine un personaj, un monstru cu rădăcini adânc îngropate în pământul său blestemat. Îmi plac poveștile cu case bântuite, dar Isabel Cañas face mai mult decât să împrumute tiparele genului gotic: își ia inspirația din istoria colonială a Mexicului și transformă hacienda într-un simbol al traumei colective, al violenței ascunse sub spoiala aristocratică. Beatriz simte răul care pândește în întuneric, care o urmărește pe coridoare și îi șoptește amenințări în miez de noapte. Și, cum era de așteptat, nimeni nu o crede.
„Aveam să mor în casa asta. Această convingere mi-a copleșit trupul, rece și profetică precum șoaptele unui sfânt.San Isidro era mormântul meu.Dar nu în noaptea asta.”
Intră în scenă Andrés, un preot cu puteri pe care Biserica nu le-ar aproba niciodată. În carte, avem și perspectivaa sa narativă. Preotul Andrés este singurul care nu o tratează pe Beatriz ca pe o femeie isterică, singurul care nu încearcă să-i nege realitatea. Și mai mult decât atât, e singurul capabil să înțeleagă și să lupte cu forțele întunecate ce stăpânesc hacienda. Relația dintre cei doi este construită cu subtilitate și tensiune, o combinație de încredere, dorință reprimată și un respect profund. Într-un alt roman, probabil că această relație ar fi fost o poveste de dragoste clasică, dar Cañas alege un drum mai întunecat, mai periculos. Andrés nu este doar un preot, ci și un om sfâșiat între două lumi – cea a credinței și cea a magiei pe care nu o poate nega. Unul dintre cele mai puternice aspecte ale romanului este felul în care Isabel Cañas creează atmosfera. Nu e doar horror de suprafață, cu fantome care ies din pereți și uși care se închid singure. E un horror psihologic, un sentiment constant că ceva nu e în regulă, că pereții ascund mai multe decât își poate imagina cineva. Astfel, hacienda devine, de fapt, un „macroorganism” viu, o entitate care se hrănește din frica și din suferința, din teroarea celor care locuiesc în ea. Dincolo de toate, eu nu aș spune că această carte este despre o casă bântuită neapărat. Este și o meditație asupra puterii, asupra modului în care istoria nu dispare niciodată, ci rămâne impregnată în locuri și în oameni. Moștenirea colonială a Mexicului nu e doar un fundal pentru poveste, ci o parte fundamentală a sa. Hacienda San Isidro este un simbol al opresiunii, al violenței ascunse sub fațada aristocrației, iar Beatriz este prinsă între aceste straturi de istorie și horror personal.
„(...) Și casa se răzbunase.”
Dacă ar fi să găsesc un minus, aș spune că unele părți ale poveștii sunt previzibile – nu e greu să ghicești cine e cu adevărat periculos și cine va fi salvatorul. Dar chiar și așa, romanul nu pierde din intensitate, pentru că nu trăiește doar din surprize, ci din puterea emoțională a personajelor și a relațiilor dintre ele. Finalul m-a lăsat într-o stare de neliniște, ceea ce, cred eu, este exact ce trebuie să facă o poveste gotică bună. Nu e genul de încheiere care să îți ofere toate răspunsurile, ci mai degrabă una care îți lasă mintea bântuită mult timp după ce ai închis cartea. E un final care te face să îți pui întrebări despre ce ai citit, despre ce ai simțit și, mai ales, despre ce rămâne nespus. În sfârșit, Hacienda. Unde se termină noaptea este un roman puternic, cu o atmosferă intensă și o poveste care îmbină perfect horror-ul gotic cu realitățile istorice. Isabel Cañas reușește să creeze o lume care pare atât de reală încât aproape că o poți mirosi și simți pe pielea ta. Eu nu prea am mai citit romane gotice, de fapt chiar cred că am mai citit unul singur, Femeia în negru (de Susan Hill; dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI). Dada, n-am citit nici Rebecca, dar o voi face. Însă chiar mi-a plăcut această experiență, așadar cred că voi avea mai des în vedere astfel de cărți. Dacă îți plac poveștile care-ți dau fiori, dar care în același timp spun ceva și mai profund de atât, cu siguranță romanul lui Isabel Cañas îți va fi pe plac!
